1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Tot mai mulți cetățeni se înarmează

De câteva săptămâni, comercianții de arme, firmele care organizează cursuri de autoapărare și autoritățile responsabile cu permisele de port-armă au sesizat o creștere puternică a cererii.

Oamenii caută cel mai des pistoale care să încapă în poșetă sau într-un sertar mic al noptierei, povestesc distribuitorii de arme. ”Lumea nu se mai simte sigură, altfel nu ar cumpăra atât”, spune proprietarul unui magazin de arme din Renania de Nord Vestfalia. La fel ca mulți dintre colegii săi, vinde de câteva săptămâni de trei ori mai multe pistoale cu aer comprimat, pistoale cu gaz și arme de semnalizare. De trei ori mai mult decât înainte de abuzurile asupra femeilor în noaptea de Revelion, la Köln, care au amplificat teama de refugiați. Asociația germană pentru producătorii și distribuitorii de arme (VDB) a confirmat creșterea vânzărilor.

În Germania, legislația privind regimul armelor și munițiilor este deosebit de aspră, dar pistoalele cu aer comprimat pot fi obținute în baza așa-numitului ”Permis mic port-armă”. Acestea pot fi scoase și în afara casei. Cererea pentru acest tip de permis costă 50, până la 60 de euro. Nu e nevoie de o motivație specială. Nici cunoștințele de specialitate, cum ar fi în cazul armelor de tir sau a celor de vânătoare. Singura condiție este ca viitorul deținător să aibă peste 18 ani.

”Poliția te cercetează amănunțit și numai dacă nu ai cazier poți primi acest permis”, îi spune un distribuitor clientei sale. Aceasta explică de ce a venit la magazin. ”Am o fiică de 23 de ani care studiază la Köln și îi place să mergă la carnaval. Dar acum îi e puțin teamă”. Autoritățile, care se ocupă de cererile pentru pemisul mic de port-armă, vorbesc despre dublarea vânzărilor.

Înarmarea începe deja prin căutările pe internet. Felix Beilharz, expert în mediile de socializare de la Köln, confirmă că teama socială se vede și pe Google.

Înarmare pe internet

Pe Google, termenii de căutare ”achiziționare pistol” apar tot mai des

Pe Google, termenii de căutare ”achiziționare pistol” apar tot mai des



”O creștere cu o mie sau mai mult la sută numai în luna ianuarie”, spune Beiharz, referindu-se la termenii de căutare. ”Mai ales Facebook și platforme asemănătoare au creat panică și radicalizare, pentru că, pe baza algoritmelor, fiecare vede postările care îi întăresc propria părere. Iar asta poate să ducă la achiziționarea disperată a armelor de toate felurile”. Și cursurile de autoapărare profită în acest moment de temerile cetățenilor. La multe dintre ele nu mai sunt locuri pentru următoarele săptămâni, ceea ce anul trecut nu se întâmpla.

Destul de multe filmulețe pe internet ne arată cu ce gând își cumpără oamenii arme. De pildă, un bătrân stă în sufragerie, ia apărarea legislației americane cu privire la deținerea armelor și spune: ”Înarmarea va fi necesară și în Germania, pentru că poliția noastră nu ne mai poate apăra împotriva infractorilor”.

În alt filmuleț, un bărbat dă sfaturi de autoapărare – cu arme. Prezintă trei pistoale pe o masă, diferențele dintre ele, avantajele și dezavantajele fiecăruia. Cu un accent bavarez, explică: ”Dacă cinci sau opt cartușe nu-l opresc pe atacator, atunci nu-l vor opri nici 15. Așa că în acest caz o iei la fugă”. Acest video a avut 175.000 de vizualizări.

Pistoalele cu aer comprimat seamnănă foarte tare cu cele letale

Pistoalele cu aer comprimat seamnănă foarte tare cu cele letale



Rainer Wendt, de la Sindicatul Poliției Germane, comentează vânzările de arme în felul următor: ”Sigur că ne facem griji, pentru că cifrele actuale sunt senzaționale”. Dar ”numai 0,2 procente dintre locuitorii Berlinului au făcut cerere pentru permisul mic de port-armă”. Deocamdată nu se vor întreprinde acțiuni împotriva acestei tendințe. ”În niciun caz”, adaugă Rainer Wendt. ”Este legal”. Wendt nu este de acord nici cu înăsprirea regulilor de port-armă. ”Ar fi greșit. Oamenii sunt destul de maturi ca să știe ce au de făcut. Sunt și informați la început, deci nu e cazul să ne alarmăm”.

Poliția avertizează însă asupra armelor cu gaz comprimat. Multe dintre ele se aseamănă foarte mult cu cele letale și pot provoca atacatorul, respectiv pot conduce la o situație pericuoasă pentru propria siguranță.