Tot acest complex al scârbei numit securitate

Expoziţia de la Stuttgart, concepută înainte de a se afla de activitatea de delator a lui Pastior, prezintă documente inedite din dosarele de urmărit şi de informator ale poetului. În rest, nici expoziţia nici relatarea din ziarul muenchenez nu livrează noutăţi senzaţionale privind tragedia celor care, victimizaţi de poliţiile politice, n-au avut tăria să refuze prefacerea lor în făptaşi. Autorul articolului încearcă însă, vădit, să găsească circumstanţe atenuante informaţiilor furnizate de Pastior Securităţii comuniste despre colegul şi prietenul său Dieter Schlesak, informaţii pe care, în mod cu totul discutabil, ziaristul le cotează drept „relativ inofensive”. Ceea ce nu par defel să fi fost.

Umbra lungă a poliţiei politice a regimului comunist a întunecat rău şi scena politică bulgară. Barbara Oertel, o fină cunoscătoare a ţărilor balcanice, publică în taz un interesant comentariu pe tema carierelor şi ascensiunii în diplomaţie şi politică a agenţilor şi turnătorilor securităţii bulgare. Însuşi preşedintele Bulgariei, Parvanov i-a slujit serviciului secret comunist, sute de diplomaţi fiind deconspiraţi ca foşti agenţi şi delatori.

Editorialista ziarului berlinez deplânge între altele persistenţa la putere, în Bulgaria, a vechilor elite şi consideră această continuitate deloc surprinzătoare. Fiindcă, reţeaua compusă din tâlhari şi ex-securişti s-a dovedit nu doar puternică şi coruptă, ci şi extrem de profitabilă iar Comisia Europeană n-a condiţionat aderarea la Uniune de asumarea şi elucidarea trecutului totalitar al ţărilor integrate. Autoarea mai regretă, în fine, indiferenţa manifestată faţă de acest subiect de segmente largi ale societăţii bulgăreşti, o pasivitate care a favorizat, în mod evident, menţinerea în funcţii de conducere a foştilor torţionari şi informatori.

E inutil de subliniat că diagnosticul riguros exact datorat autoarei germane, care cere nu doar demiterea din serviciul diplomatic a foştilor colaboratori ci şi demararea unei dezbateri ample şi temeinice privind sistemul totalitar, i s-ar potrivi în mare măsură şi situaţiei din România.

Că trecutul comunist şi totalitar n-a trecut cu totul, ci e încă dureros de prezent în Europa contemporană, reiese din marele număr de articole consacrate regimului din Minsk şi politicii la care se dedă proaspăt realesul Alexander Lukaşeno. E vorba, între altele, de fraudarea alegerilor şi de maltratarea adepţilor opoziţiei. Odată în plus, Lukaşenko şi-a arătat adevărata faţă, relevă NZZ, referindu-se la ciomăgeala aplicată membrilor opoziţiei din Belarus. Întregul aparat de stat, scrie ziarul, serveşte menţinerii la putere a autocraticului preşedinte, instalat în funcţie în 1994. Ziarul se arată uluit de nonsensul atitudinii adoptate de autorităţile europene, care l-au momit pe Lukaşenko, promiţându-i ajutoare financiare în valoare de 3 miliarde de euro, dacă ar fi permis derularea unui scrutin prezidenţial corect. Or, notează pe bună dreptate cotidianul din Zuerich, s-a uitat la Bruxelles că, sub autoritarul sistem al lui Lukaşenko, desfăşurarea unor alegeri democratice şi corecte e, în sine, imposibilă. 　

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder