1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tortura interzisă prin decret prezidenţial

Klaus Kasten / Alina Kühnel23 iulie 2007

Preşedintele american George W. Bush a promulgat o lege prin care interzice serviciilor secrete practicarea torturii.

https://p.dw.com/p/BL2e
Preşedintele Bush se declară împotriva torturiiImagine: ap

Decizia a fost luată în scopul alinierii legislaţiei la Convenţia pentru Drepturile Omului de la Geneva, a explicat la finele săptămânii, directorul CIA, Michael Hayden. El a salutat noua lege, care ar conferi serviciilor secrete revendicata „trasparenţă juridică”. Pasul făcut de administraţia Bush survine la 10 luni după eşecul înregistrat în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Atunci, judecătorii au pus la îndoială legalitatea unui program secret pentru deţinuţi, ca armă în lupta împotriva terorismului. Casa Albă nu a anunţat însă ce metode de anchetă vor fi permise în viitor. Aşa numitele „metode dure de anchetare a presupuşilor terorişti” au fost constant apărate de preşedintele Bush. Ele erau necesare pentru a feri Statele Unite de eventuale pericole.

În trecut, preşedintele american George W. Bush a precizat de câte ori exista vreun dubiu: în Statele Unite nu se practică tortura. Dacă într-adevăr situaţia se prezenta astfel, atunci de ce a decis şeful actualei administraţii să semneze vineri, un decret care stabileşte clar că nici şi cei bănuiţi de terorism nu au voie să fie supuşi metodelor de tortură în timpul anchetelor? În plus, chiar şi pentru aceşti deţinuţi se aplică prevederile Convenţiei de la Geneva. Documentul prevede un regim clar pentru prizonerierii de război, în deplină concordanţă cu dreptul internaţional.

Decretul semnat vineri acordă presupuşilor terorişti statutul de prizonieri de război, în sensul Convenţiei de la Geneva.

USA Guantanamo Gefangerner in Handschellen
Un alt regim pentru "deţinuţii pe criterii religioase".Imagine: AP

Preşedintele Bush foloşeşte în noul decret un termen nou pentru acest tip de deţinuţi: ei sunt numiţi „prizonieri pe motive religioase”.

În trecut, Washington-ul a respins statutul de prizonier de război pentru luptătorii în numele islamismului, întrucât ei nu corespundeau criteriilor prevăzute în documentul de la Geneva.

Poziţia administraţiei Bush a fost însă de mai multe ori condamnată de justiţia americană. Probabil acesta este şi motivul pentru care Bush a semnat acum noul decret.

Şeful serviciului secret american, Michael Hayden a salutat decizia preşedintelui care aduce necesara transparenţă în acest domeniu. Purtătorul de cuvânt al Casei albe, Tony Snow, a ţinut să precizeze că în viitor acte de violenţă, comparabile cu tortura, mutilarea sau moartea vor fi definitiv interzise. Dar, chiar şi după semnarea decretului, mai există semne de întrebare: unde începe şi unde se sfârşeşte tortura? Se ştie că nu mai devreme decât anul trecut preşedintele Bush a aprobat metode dure de anchetare pentru a distruge rezistenţa deţinuţilor. Extrem de controversată a fost aşa numita metodă „water bording”, prin care deţinutul avea senzaţia că va fi înecat. Metoda nu mai este practicată, anunţă autorităţile de la Washington. Aceasta nu, dar altele precum interzicerea somnului, muzică asurzitoare, înfomtare şi însetare precum şi interogatorii interminabile rămân la ordinea zilei în centrele de detenţie ale CIA.

Şeful serviciului secret, Michael Hayden a precizat că acest program special de detenţie şi anchetă rămâne valabil. Valabil a fost şi în cazul lui Khalid Sheikh Mohammed, considerat capul atentatelor de la 11 septembrie 2001. Metodele speciale de interogare ar fi cele care l-au făcut pe Scheich să vorbească. Informaţiile obţinute prin acest program sunt de neînlocuit în lupta împotriva terorismului, a ţinut să precizeze şeful CIA.