Tonul face muzica

NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG pare a se afla în posesia unui răspuns atunci cînd scrie: Combaterea cu succes a teroriştilor începe prin identificarea contradicţiilor şi contrastelor existente şi prin valorizarea lor. Principiul pare a funcţiona şi în cazul terorismului islamist de sorginte caucaziană, crede ziarul citat, argumentîndu-şi punctul de vedere: Atît Elzîn cît şi Putin şi-au stilizat lupta dusă în Caucaz împotriva diverşilor adversari, a clanurilor mafiote, a grupărilor radicale islamiste şi fundamentaliste drept campanie defensivă antiteroristă, în cadrul căreia se pare că orice metode erau permise, de preferinţă cele violente. O enormă eroare. Fiindcă dacă în continuare doar violenţele vo rămîne mijlocul de combatere a terorismului, atunci atrocităţile de la Londra, Madrid, Moscova se vor perpetua, în apus ca şi în răsărit.

Violenţele nasc violenţe, deduce DER STANDARD, stabilind o analogie între campania antiteroristă dusă împotriva Al Qaidei şi lupta împotriva terorismului nord-caucazian. Însă – conchide ziarul austriac, în cazul din urmă, ies la iveală şi gravele probleme de identitate ale Federaţiei Ruse post-sovietice. Rusia este un stat care a recurs la violenţe şi a avut de cules tot violenţe. Carenţele politicii Kremlinului în materie de 'soft power', incapacitatea de a-şi exercita influenţa pe cale paşnică se manifestă atît în interiorul cît şi în exteriorul frontierelor Rusiei. Este doar unul din motivele pentru care, combaterea mixturii de fanatism religios, tendinţe separatiste şi know-how terorist reclamă din partea actualilor lideri politici ruşi, pe lîngă forţa statală şi un concept politic.

Rusia nu a izbutit să-şi integreze regiunile caucaziene iar la acest eşec se adaugă intruziunea fanatismului islamic cu al său cult al martirilor, relevă DERNIERES NOUVELLES D'ALSACE, ceea ce face extrem de explozivă actuala situaţie, completează ideea ziarul catolic francez LA CROIX.

Din neutra Elveţie, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG atrage atenţia asupra caracterului ineficient, vetust şi contraproductiv al reacţiilor verbale ale preşedintelui Medvedev la atentatele comise de aşa numitele 'văduve negre'. Riscul este ca în mod reflex, dincolo de cei vinovaţi să fie afectaţi de măsurile antiteroriste şi nevinovaţii, ca în numele ameliorării gradului de securitate să fie impuse măsuri politice discreţionare.

Că tonul face muzica ar trebui să-şi reamintească din cînd în cînd deopotrivă cei care combat terorismul şi cei care evoluează în saloanele diplomaţiei, dă de înţeles HANNOVERSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG, comentînd vizita cancelarului Angela Merkel în Turcia, vizită precedată de unele disensiuni. Or, continuă ziarul citat, şefa guvernului german a realizat la momentul potrivit că Turcia, în calitatea ei de putere regională, nu poate fi lăsată să joace după bunul ei plac pe eşichierul internaţional. Empatia premierului Erdogan faţă de guvernul de la Teheran a dat în repetate rînduri bătăi de cap occidentului. Însă tocmai această legătură între Ankara şi Teheran ar putea fi valorificată cu mijloacele diplomaţiei.

Deocamdată, nu guvernul de la Berlin ci conducerea Turciei este cea care, prin politica sa, se îndepărtează de perspectiva unei aderări la Uniunea Europeană, scrie WIESBADENER KURIER.

În sfîrşit, stingerea din viaţă a compozitorului şi dirijorului Peter Herbolzheimer, născut la Bucureşti, emigrat în Germania în 1951, la vîrsta de 16 ani, este deplînsă de marile ziare germane. SÜDDEUTSCHE ZEITUNG evocă, trecîndu-i în revistă biografia, mai ales vocaţia de dascăl a celebrului muzician, supranumit profesorul de jazz al naţiunii, intrat în legendă nu numai pentru performanţele sale muzicale şi pedagogice ci şi pentru umorul său acid. Cotidianul bavarez citează şi una din glumele sarcastice ale lui Herbolzheimer: Încă nu cunoaşteţi piesa pe de rost? Sunt doar cîteva note !

Perioada tinereţii muzicianului stins din viaţă la Köln, la vîrsta de 74 de ani, i se pare autorului textului publicat în cotidianul citat, extrem de importantă. Herbolzheimer se impune spectaculos în 1969 pe scena muzicală, resuscită Big-Band-ul într-un moment în care acesta părea mort în forma sa clasică. Reuşita este deplină, iar evoluţia sa muzicală, solistică şi concertistică este constant ascendentă, astfel că într-un foarte scurt răstimp, Herbolzheimer ajunge să fie considerat drept papă al Big-Band-ului. Ca trombonist, Herbolzheimer va evolua alături de un Dizzy Gillespie sau un Al Jarreau. În postura de compozitor-aranjor semnează partitura marşului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la München din 1972, pentru care este răsplătit cu Discul de Aur şi cu Crucea de Merit a Republicii Federale. Printre performanţele sale componistice figurează şi partiturile pentru suflători din repertoriul aşa numitei Panikorchester a lui Udo Lindenberg.

In 1987, înfiinţează orchestra federală de tineret Bujazzo, reînnoindu-i la fiecare doi ani, componenţa. Mulţi dintre foştii săi elevi tineri, care au evoluat sub bagheta sa, au reuşit să facă ulterior o carieră de solist.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG insistă asupra categoriei de excepţie căreia i-a aparţinut Herbolzheimer, un virtuos al jazzului - un gen muzical în care regretatul dispărut a fost o figură de proră, o figură luminoasă - scrie DIE WELT.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz