Tomislav Nikolic, preşedintele orgoliului rănit al sârbilor

Preşedintele ales, până de curând lider al opoziţiei, dar, de la recentul scrutin parlamentar, şef al principalei formaţiuni din Legislativ, îi succede lui Boris Tadic, cel care a reprezentat, vreme de opt ani, imaginea aspiraţiilor europene ale Serbiei şi, totodată, a întărit rolul instituţiei prezidenţiale de la Belgrad.

De fapt, nu este nici un cutremur politic, după aflarea rezultatelor scrutinului prezidenţial de duminică, în care, pe fondul unui absenteism anticipabil, naţionalist-populistul Nikolic nu a obţinut o majoritate calificată dar a înregistrat, oricum, un scor cu circa două puncte procentuale mai bun decât preşedintele în exerciţiu (49,5 la 47,2 - conform proiecţiilor făcute de sociologii de la CeSID).

Ecuaţie politică variabilă

Situaţia politică nu se complică mai mult decât era deja complicată, în urma alegerilor parlamentare, în care nici radicalii lui Nikolic (rebotezaţi în "progresişti" şi grupaţi, alături de alte formaţiuni, într-o coaliţie intitulată "Să Punem Serbia în Mişcare") cât nici democraţii lui Tadic nu au posibilitatea de a guverna, cărţile urmând să fie făcute, în vederea constituirii unei majorităţi, de cei 44 de aleşi din tabăra socialistă, condusă de Ivica Dacic. Dintr-un total de 250 de mandate, 73 reveniseră, în urmă cu două săptămâni, coaliţiei de partide din jurul lui Nikolic, aliaţii lui Tadic coborând la 67 de locuri în Parlament.

În precedentul legislativ, socialiştii au cooperat cu democraţii lui Tadic, însă Dacic a precizat că alegerea lui Nikolic urmează să complice ecuaţia negocierilor guvernamentale.

De altfel, în anii războaielor care au dus la dezintegrarea Iugoslaviei, radicalii au fost prezenţi constant la guvernare, în anturajul socialiştilor conduşi, pe vremea aceea, de Slobodan Miloşevici. Este de aşteptat ca viitorul premier nominalizat de Nikolic să fie din tabăra "progresiştilor".

Europa, orgoliile şi oboseala sârbilor

Partea oarecum complicată - dar, în orice caz, formală - rezidă, în schimb, din prevederile constituţionale, conform cărora pentru învestirea lui Nikolic trebuie să se reunească fostul parlament, al cărui mandat s-a încheiat în urma rundei electorale din 6 mai.

Deşi este succesor de drept şi chiar prieten apropiat al ultranaţionalistului Vojislav Seselj, politicianul sârb aflat în custodia Tribunalului internaţional pentru crime de război din fosta Iugoslavie, Nikolic şi-a îmblânzit tonul, în lunile din urmă, promiţând să păstreze traiectoria europeană pe care s-a plasat Serbia după căderea lui Miloşevici, dar mai ales după ce Boris Tadic a preluat controlul, la Belgrad.

E posibil ca mesajul pro-european să nu-i fi fost neapărat un atu candidatului Niklolic: faptul că a obţinut voturile a nici jumătate din mai puţin de jumătate dintre sârbii cu drept de vot relevă mai degrabă o reţinere a populaţiei faţă de o Europă care a lăsat impresia că preferă să amâne la calendele greceşti candidatura Belgradului la structurile comunitare.

Mai mult, chiar, nici măcar în cele două săptămâni scurse între cele două runde, cu rezultatele parlamentarelor cunoscute şi cu iminenţa instalării unui preşedinte cu trecut şi viitor incert, responsabilii europeni nu au părut să transmită către Belgrad acele semnale prin care electoratul să înţeleagă că toate eforturile şi sacrificiile, unele de dimensiune naţională, de până acum nu au fost zadarnice, deşi mulţi dintre ei trăiesc cu sentimentul că au plătit prea scump traseul european.

Aceasta (cumulat cu efectele unei crize prelungite) s-a putut observa în rata absenteismului înregistrată duminică şi în numărul mare de alegători (circa 100.000) care au votat împotriva tuturor candidaţilor, atât la 6 mai cât şi duminică.

Răchie de casă şi graniţe bătute în cuie

Tadic s-a recunoscut înfrânt încă de duminică seară, apreciind că alegerile au fost corecte. Nikolic a invocat Divinitatea, care - a afirmat în stilu-i populist cu care a atras electorat - "a făcut dreptate". Într-un interviu publicat în preajma alegerilor de Frankfurter Allgemeine Zeitung, preşedintele ales duminică admitea că Serbia Mare rămâne visul vieţii sale, dar se declara conştient că există vise irealizabile.

"Vorbesc de patru ani de zile despre statalitatea Croaţiei, despre graniţa comună pe Dunăre, care acolo va rămâne - şi la fel stau lucrurile şi în cazul Bosniei şi Herţegovinei", a comentat Nikolic. Nici la adresa Kosovo nu a folosit mesaje războinice, limitându-se la a-şi exprima convingerea că fosta provincie nu are şansa de a intra în Uniunea Europeană înaintea Serbiei.

În acelaşi interviu, însă, Nikolic acceptă că Serbia poate avea şi un alt drum, în cazul în care Uniunea Europeană nu o doreşte. Chiar dacă mesajul său electoral a fost pro-european, în interviul din FAZ a reclamat poziţia nefericită a Serbiei, ţinută la uşa Uniunii.

Cândva, în turneul său electoral, Nikolic le-a mărturisit alegătorilor săi că partidul pe care îl conduce are un acord semnat cu formaţiunea lui Vladimir Putin. Dacă a fost sau nu doar o manevră electorală e greu de spus, dat fiind că imaginea sa de candidat ideal a fost construită pe clişee de genul "omul care îşi face acasă răchia şi căruia îi place să se plimbe prin pădurile Serbiei".

Când 24% din populaţia activă nu are locuri de muncă, politicienii nu au reuşit să construiască o conjunctură stimulativă şi aşteptarea investiţiilor europene s-a dovedit o speranţă falsă, oboseala electoratului poate fi înţeleasă - or, în acest context, cei mai energici dintre alegători sunt cei ce se lasă uşor amăgiţi prin mesaje ce ţin de aspiraţiile naţionale.

Însuşi Boris Tadic se aştepta la o asemenea derulare - şi chiar observatorii străini ştiau că aşa se va termina odiseea electorală sârbească, deşi, dând vina pe prognoze, păreau surprinşi de rezultatul înregistrat duminică seară.

Singura garanţie a unui curs pro-european al Serbiei, promis de Nikolic, rămân banii pe care orice aspirant la aderare îi primeşte pe perioada candidaturii. Dar nici viitorul acestora nu poate fi - deocamdată, pe fondul actualei crize - prevăzut.