Toleranţă zero faţă de abuzuri împotriva minorilor

Doar într-o societate deschisă poate fi ruptă tăcerea spre a vorbi fără sfială despre ceea ce nu are voie să se întîmple, dar care, totuşi, se întîmplă: abuzurile sexuale, violenţa sexuală împotriva copiilor. Şi doar într-o societate deschisă poate fi declanşată o campanie publică de prevenţie şi combatere a acestui sacrilegiu care traumatizează victimele pe durata întregii vieţi.

Cît de stringentă este şi intervenţia publică în combaterea şi prevenirea acestor delicte, îndelung tabuizate, rezultă din chiar cifrele reci ale statisticilor. În Germania, anual, cazurile de abuzuri sexuale împotriva minorilor, înregistrate de autorităţile de poliţie, oscilează între 12.000 şi 14.000. Cifra reală a victimelor, în majoritate fetiţe, căzute pradă adulţilor pedofili, se ridică la peste 100.000. Făptaşii provin îndeobşte din cercul familiei sau al cunoştinţelor şi din cele mai diverse straturi sociale.

Abia în anii 80 pedofilia şi abuzurile sexuale împotriva minorilor au intrat în sfera mai largă a atenţiei publice. Spre finele anilor 90 au fost date la iveală stupefiantele cazuri petrecute la nobilul liceu internat din Odenwald, în landul Hessa, ori la liceul iezuit de lită, „Canisius”, din Berlin.

Din 2010 şi pînă azi, ies necontenit la lumină noi abuzuri comise mai ales în cercurile clerului catolic. Prezenţa aproape zilnică a acestei teme în mass media nu este rezultatul unei propensiuni spre senzaţional, cu orice preţ, a editorilor, spre a satisface aşteptările publicului. Nu este dictată de interesul sporit pe care-l stîrnesc detabuizările de orice fel.

Ea corespunde nevoii de elucidare şi prevenţie a acestor abuzuri, imperativului de a feri copiii de traumaticele experienţe ce vor împovăra şi mutila definitiv memoria victimelor. Această nouă campanie mai este şi expresia obligaţiei de a sensibiliza societatea, de a scruta cauzele acestui păcat, de a instituţionaliza toate aceste demersuri menite eradicării răului din rădăcină.

A proteja spaţiul copilăriei de abuzurile de orice fel, în special de cele sexuale, acesta este sloganul actualei campanii publice. Un spot video, difuzat gratuit de posturile de televiziune, realizat de cineastul Dani Levy , prezintă copii jucîndu-se veseli şi netulburaţi, într-un loc special amenajat pentru ei. Ideea este simplă: spaţiul vital al copilăriei trebuie ferit cu străşnicie de abuzurile adulţilor.

Actuala campanie este marcată şi de un însemn, o panglică albă în formă de x. Posturile publice de televiziune au consacrat noii iniţiative spaţii de emisie în programele culturale şi de actualităţi. Impactul a fost sporit de apariţia oportună, în contextul dat, a unei cărţi ce demistifică dureros imaginea publică a unui mare actor - Klaus Kinski.

Una din fiicele acestuia, Pola Kinski, sub titlul „Kindermund” / Gură de copil (mizînd pe titlul memoriilor actorului Klaus Kinski, „Sunt nebun după gura ta de căpşună”), povesteşte cum tatăl ei, reputat şi pentru teribilismele, cinismul şi scandalurile iscate, a abuzat de ea, de cînd copila avea doar 6 ani. Totul a durat pînă la împlinirea vîrstei de19 ani.

Cartea Polei Kinski este un act de curaj, este un act de acuzare postumă a părintelui ei, dar şi a propriei mame şi a familiei. Este un strigăt de ajutor şi de eliberare, pe care autoarea îl îndrăzneşte tîrziu, nu însă prea tîrziu.

Este de aşteptat ca această cutremurătoare spovedanie, apărută la prestigioasa editură Insel, scriere nelipsită de calităţi literare, să sensibilizeze şi mai profund publicul faţă de nevoia de a apăra spaţiul pur al copilăriei de imundele vicii, perversiuni şi fantasme maladive şi destructive ale unor adulţi căzuţi în abisurile neomeniei.