1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Toate drumurile duc la Tripoli

A existat o vreme în care toate drumurile duceau la Roma, nu la Tripoli şi nici la Teheran, Beijing sau Moscova.

default

Muammar al-Gaddafi

O vreme în care un Winston Churchill le promitea englezilor doar sânge, lacrimi şi sudoare, pentru cazul în care vor rezista barbariei naziste în ciuda aparentei ei atotputernicii.

A existat o vreme în care J.F. Kennedy îndrăznea să-şi ţină capul sus şi să refuze să cedeze în faţa ameninţărilor nucleare ale Kremlinului, după dislocarea de rachete sovietice în Cuba comunistă.

În fine, a existat o vreme în care un Ronald Reagan şi un Helmut Schmidt au rezistat presiunilor interne şi încercărilor externe de a-i intimida cu rachetele SS-20 şi demonstraţii pacifiste în masă, rezistenţă care a determinat în cele din urmă imperiul sovietic să se destrame paşnic.

Dacă Europa apuseană şi-a recucerit libertatea pierdută în 1945, iar cea răsăriteană şi-a dobândit-o acum 20 de ani, cele două momente astrale ale continentului li s-au datorat în bună măsură acestor oameni de stat cotaţi de mulţi din contemporanii lor drept agresivi, belicoşi, revanşarzi şi lipsiţi de orice pragmatism. Jos pălăria în faţa acestor monştri incorecţi politic.

S-au dus şi au apus vremurile lor. Mai nou toate drumurile duc la Tripoli. A poseda petrol e mai de preţ azi decât a-ţi respecta propria lege şi dreptate. Preşedintele Elveţiei şi-a cerut recent iertare în faţa preşedintelui libian Gaddafi, după care a semnat şi un tratat de cooperare cu dictatorul. Liderul de la Tripoli se supărase rău întrucât fiul lui Gaddafi, vinovat de maltratarea brutală, acum un an, a unor salariaţi ai hotelului său elveţian, fusese interpelat şi reţinut după delict – culme a "obrăzniciei" helvete – de către poliţia locală. In pofida flagrantei încălcări a legii elveţiene, guvernul de la Berna îi dăduse drumul lui Gaddafi junior după doar două zile de detenţie.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe tiranul libian să aresteze doi oameni de afaceri elveţieni şi să-i menţină de-atunci încoace în captivitate. În plus, Gaddafi îşi retrăsese miliardele din conturile sale elveţiene şi le plasase în alte bănci. Spre a tăia, cum a afirmat el, "nodul gordian", preşedintele Elveţiei, Merz, a dat mai nou dovadă de obedienţă, s-a deplasat la Tripoli, şi-a pus cenuşă în cap şi s-a prosternat în faţa dictatorului. Care, generos, s-a îndurat şi a acceptat clement semnarea unui tratat bilateral şi reluarea cooperării cu Elveţia, fără însă, nota bene, să-i pună în libertate pe cei doi elveţieni captivi. Nodul "tăiat" a rămas prin urmare încurcat.

De nu mai puţină docilitate în faţa intereselor libiene a dat dovadă şi justiţia scoţiană care a hotărât punerea în libertate, din prezumtive motive umanitare, a teroristului condamnat pentru atentatul de la Lockerbie şi asasinarea a aproape 300 de oameni. Odată revenit la Tripoli, teroristul proaspăt graţiat de scoţieni din pricina diagnosticatului său cancer la prostată, s-a văzut întâmpinat triumfal şi celebrat ca un erou.

Să fi fost oare indispensabil ca un asasin în masă, trimis de serviciile secrete libiene, subordonate aceluiaşi Gaddafi, să arunce în aer un avion de pasageri înţesat de oameni, să fie pus în libertate? Nu putea fi el tratat într-un spital scoţian în condiţii de simbolică detenţie fără să se lezeze sacrosanctele principii umanitare? Sau e poate mai important faptul, semnalat nu de mult de presa rusă, că exporturile britanice în Libia s-au dublat în ultima vreme? Ploconiri, căciuliri, obedienţă, servilism şi împăciuitorism - autoumilirile şi autoînjosirile occidentale se ţin lanţ.

Unde au dus ele în trecut se ştie. Ceasul lor astral - München 38 - a pus cruce oricărei şanse de a se mai evita cel de-al doilea război mondial.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz