1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Toate drumurile duc la... Berlin

Numărul turiştilor a crescut din nou spectaculos în capitala Germaniei, înnoptările ajungând în 2012 la un record de aproape 25 de milioane.

Muzeele, istoria oraşului, galeriile de artă, evenimentele ieşite din comun şi viaţa de noapte au făcut în ultimii ani din Berlin una dintre cele mai atractive metropole ale lumii.

Ultimele statistici relevă că înnoptările în capitală au crescut în ultimul an cu 11,4%, ajungând la 24,9 milioane. Şi numărul turiştilor a crescut cu 10% în 2012 : 10,8 milioane de vizitatori au sosit anul trecut la Berlin.

“Berlinul îşi rescrie povestea ca oraş al lumii”, a declarat Burkhard Kieker, managerul Oficiului de promovare turistică “Visit Berlin”. Acesta a subliniat că numărul turiştilor s-a dublat în ultimul deceniu, capitala Germaniei fiind a treia destinaţie preferata din Europa, după Londra şi Paris.

Evenimente tipic berlineze, cum ar fi Noaptea Muzeelor, Festivalul Luminilor, sau Săptămâna Modei aduc aici anual sute de mii de turişti.

Văzut, plăcut, rămas

Cei mai mulţi vizitatori au sosit anul trecut din Marea Britanie (406.300), Italia (294.500) şi Olanda (279.000). Pentru danezi, Berlinul e chiar metropola favorită a lumii, conform unui studiu realizat de site-ul hotels.com. Pe aceştia din urmă îi atrag în special atmosfera relaxată a capitalei, oferta culturală, dar şi oportunităţile de shopping.

O altă veste bună e că amânarea deschiderii noului aeroport BER nu a avut o influenţă negativă asupra turismului, sosirile în capitală fiind în plus independente de anotimp, după cum a mai precizat Kieker.

Dar Berlinul se dovedeşte a fi nu numai o destinaţie turistică la modă, ci şi alegerea multora ca reşedinţă: numărul străinilor, atât al celor care vizitează oraşul, cât şi al celor care se stabilesc aici creşte de la an la an, în special în rândul britanicilor, al americanilor, al ruşilor şi al suedezilor. În prezent, aproximativ un sfert din populaţia Berlinului e alcătuită din străini.

Aceste statistici confirmă şi cel mai recent studiu despre calitatea vieţii, realizat de compania de consultanţă Mercer, conform căruia, Berlinul ocupa în 2012 locul al 16-lea, dintr-un ranking internaţional, în care au fost incluse 221 de oraşe. Parisul se situează pe poziţia 29, în timp ce Londra ocupă locul 38. Iar de cea mai înaltă calitate a vieţii, după cum reiese din studiul Mercer, se pare că beneficiază vienezii.

Cele mai mari târguri din lume

La Berlin nu se vine însă numai pentru distracţie. Târgurile şi congresele reprezintă un sfert din înnoptările în capitală. „Turismul şi congresele s-au dovedit a fi motorul Berlinului”, a subliniat Cornelia Yzer, senatoarea pentru economie a guvernului regional. Metropola ocupă locul întâi în Germania ca destinaţie pentru târguri şi congrese şi al patrulea la nivel internaţional, după Viena, Paris şi Barcelona.

Foto: Lavinia Pitu, DW Berlin Korrespondentin, 09.03.2012

Egipt, ITB Berlin 2012

La Berlin au loc anual în jur de 117.000 de astfel de evenimente, câştigurile de pe urma lor ridicându-se în 2012 la 2 miliarde de euro. Autorităţile locale au anunţat în plus investiţii de 200 de milioane de euro la centrul expoziţional Messe Berlin, unde au loc cele mai multe târguri, printre care ITB Berlin (cel mai mare târg turistic la nivel mondial) şi Săptămâna Verde (cel mai mare târg de produse agroalimentare din lume).

O nouă sursă de câştig pentru bugetul local va fi, probabil începând din martie, taxa de cazare impusă turiştilor, respectiv 5 procente din preţul înnoptării. Banii vor fi utilizaţi pentru continua îmbunătăţire a infrastructurii Berlinului. Acest proiect de lege nu trebuie să reprezinte însă motiv de panică pentru turişti, în condiţiile în care, raportul calitate-preţ, în ceea ce priveşte cazările în Berlin, e cel mai avantajos din Europa.