Toată lumea critică Curtea Constituţională, dar nimeni nu doreşte să o schimbe

Reproşul cel mai grav şi mai insistent care a fost adus Curţii Constituţionale a fost faptul că judecă după interese de partid. Or, preşedintele Traian Băsescu, deşi a criticat la rândul sau Curtea, a făcut ceva cu totul diferit. El a căutat să înlăture obiecţia de politizare, sugerând că erorile se datorează intereselor personale ale unor judecători. Preşedintele a preluat de fapt folclorul cinic care circulă pe seama Curţii Constituţionale şi care cu greu ar putea fi verificat. Dar sacrificând imaginea unor judecători, preşedintele a părut să salveze imaginea de ansamblu a instituţiei.

Încercarea sa ar merita aplauze dacă, personal, preşedintele s-ar fi distins în cursul mandatului său prin străduinţa de a ridica nivelul moral şi intelectual al Curţii Constituţionale. Or, cel puţin unul dintre judecătorii acuzaţi că au sacrificat interesul comun de dragul unor ridicole interese personale a fost numit, pentru a doua oară şi în deplină cunoştinţă de cauză, de preşedintele însuşi.

Acuzaţia mult mai pertinentă că judecătorii exprimă interese politice ar trebui însă şi ea să fie reevaluată. Curtea Constituţională românească este, în esenţă, aşa cum a fost ea creată la început mai mult un for politic decât unul de natură judecătorească. În 1990 când a fost elaborată constituţia regimului Iliescu, constituţionaliştii convocaţi au copiat modelul francez, preluând şi numele instituţiei similare din Franţa, acela de Consiliu Constituţional. În dezacord cu FSN-ul majoritar, ţărăniştii şi liberalii au propus să se revină la soluţia tradiţională, care acorda rolul de control al constituţionalităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. FSN şi-a impus însă punctele de vedere şi, în urma obiecţiilor opoziţiei, nu a făcut decât să schimbe numele noii instituţii în Curte Constituţională. Schimbarea era însă improprie şi nu avea alt scop decât să camufleze rolul preponderent politic al Curţii Constituţionale. Regimul Iliescu avea interesul să menţină un control strict al schimbărilor sociale şi de aceea a organizat instituţiile în aşa fel încât să se supună unei invizibile comenzi centrale.

Problema instituţiei româneşti, prin comparaţie cu modelul ei francez, este că, politică fiind prin modul de constituire, nu reuşeşte să se ridice măcar la cel mai înalt nivel al politicului, prin desemnarea ca judecători a unor personalităţi de anvergură.

În Franţa cel puţin există judecătorii de drept, care sunt foştii preşedinţi de republică. Chiar dacă în România, din motive uşor de prevăzut, nici această soluţie nu ar fi uşor acceptată, e de reţinut că printre judecătorii Consiliului Constituţional francez se numără personalităţi politice de prim rang care nu pot fi privite ca agenţi subalterni ai partidelor sau preşedintelui în funcţiune.

Politizarea Curţii constituţionale este prin urmare o realitate ambiguă, dar oricum am privi lucrurile o revizuire pare să fie necesară.

Este de remarcat însă că preşedintele Traian Băsescu, deşi a criticat sever deciziile Curţii, nu a făcut totuşi nici o propunere precisă de revizuire. Proiectul de modificare a Constituţiei asumat de preşedinte păstrează Curtea Constituţională în forma actuală, ceea ce sugerează că, în ciuda tuturor obiecţiilor, situaţia i se pare mai curând convenabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu