1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

„Toamna fierbinte” la Chişinău a început

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a obţinut demiterea din funcţie a directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, cu votul deputaţilor comunişti şi liberal-democraţi. Valul demiterilor nu se opreşte aici.

default

Premierul moldovean Vlad Filat

Urmează procurorul general, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla în cel mult şapte zile va fi demis preşedintele Parlamentului Marian Lupu, care exercită şi funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova. Colegii de coaliţie ai premierului susţin că acesta ar fi trădat alianţa şi a distrus-o.

Premierul Vlad Filat a prezentat joi, în Parlament, un raport despre recentul atac raider asupra sistemului bancar al ţării, iar la final a cerut Parlamentului să-i demită pe directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai, pe procurorul general Valeriu Zubco şi pe preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Mihai Cibotaru, pentru că aceste instituţii au tolerat atacul raider şi au pus în pericol securitatea naţională.

Vlad Filat: „Noi solicităm demiterea din funcţie a directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, solicităm demiterea procurorului general şi demiterea preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară. Conducători de instituţii au ales să se solidarizeze din start cu atacatorii şi acest lucru vorbeşte ori despre incompetenţa lor, ori de complicitate. Am greşit atunci când la formarea Alianţei pentru Integrare Europeană 2 (AIE-2) am acceptat ca cele mai importante instituţii de drept ale statului să ajungă într-un singur punct, la un singur partid, de fapt – în mâna unui singur om”.

Conform legislaţiei moldoveneşti, cei trei funcţionari pot fi demişi la propunerea preşedintelui ţării sau a preşedintelui Parlamentului. Ambele funcţii sunt deţinute în prezent de liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Premierul Vlad Filat a menţionat că dacă Marian Lupu nu va propune demiterea procurorului general – va fi demis el însuşi:

Dacă în calea demersului nostru de demitere a acestor conducători vor apare anumite bariere de ordin procedural sau vor fi opuneri din partea celor care trebuie să iniţieze anumite proceduri – noi vom înlătura aceste bariere”.

Împreună, liberal-democraţii (conduşi de Vlad Filat) şi comuniştii au suficiente voturi ca să demită preşedintele Parlamentului şi să aleagă o nouă persoană în această funcţie. Mai mult, PCRM şi PLDM au suficiente mandate ca să aleagă şi şeful statului în Parlament şi, astfel, să soluţioneze criza politică ce durează de mai bine de doi ani.

Referindu-se la votul consolidat comunisto-liberal-democrat pentru demiterea directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, preşedintele Parlamentului Marian Lupu l-a acuzat pe Vlad Filat că a trădat alianţa şi a distrus-o.

Moldawien Wahlen Oppositionspolitiker Marian Lupu in Chisinau

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu

Marian Lupu: „Noi astăzi am asistat la o lovitură în Alianţa pentru Integrare Europeană, ceea ce denotă trădarea Alianţei. Votul consolidat roşu-verde a fost unul absolut evident. Această acţiune îmi demonstrează că sloganul „Moldova fără comunişti! Moldova fără Voronin!” (folosit de liberal-democraţi în campania electorală – n.n.) nu a fost altceva decât o momeală pentru alegători. Prin gestul lor de astăzi, cei de la PLDM şi-au trădat alegătorii.

În replică, Vlad Filat a spus că „Moldova fără Voronin şi fără comunişti!” nu înseamnă „Moldova cu mafie şi hoţi la guvernare”. În plus, el crede că demersul său dur ar trebui să întărească alianţa, dacă aceasta lucrează în interesul poporului.

Vlad Filat: „Eu nu consider că Alianţa a murit. Din contra, consider că propunerile pe care le-am făcut vin să întărească Alianţa. Şi dacă rămân valabile declaraţiile pe care le-am făcut în faţa alegătorilor, precum că vom fi ataşaţi de interesul cetăţeanului - nu de interesul anumitor grupuri de interese, înseamnă că trebuie să se dea curs solicitării noastre şi să ne mişcăm înainte”.

Atât Vlad Filat, cât şi fruntaşii comunişti au declarat că o alianţă PLDM-PCRM nu există nici măcar neoficial. Totuşi, liderul PLDM Vlad Filat a menţionat că pe viitor deputaţii liberal-democraţi „nu vor mai vota neapărat în Alianţă, ci în interesul cetăţenilor”.

Comuniştii au spus că aşteaptă remanieri la nivel de Guvern, iar premierul Filat a promis că acestea vor avea loc săptămâna viitoare. „Acordul politic de formare al AIE 2 nu trebuie să fie un scut, pentru cei care doresc să-şi acopere incompetenţa şi să fure”, a precizat prim-ministrul, insistând ca instituţiile statului să fie scoase din zona influenţelor politice şi a grupurilor de interes.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care de asemenea face parte din coaliţia de guvernare, a spus că premierul Vlad Filat a profitat de atacul raider asupra sistemului bancar pentru a se răzbuna pe principalul său rival în afaceri Vlad Plahotniuk, care este prim-vicepreşedinte al Parlamentului din partea PD.

Filat nu-şi ascunde asentimentul faţă de Plahotniuk. Ieri, premierul a menţionat: „Cu Plahotniuk trebuie să se clarifice Procuratura şi organele de drept”. Premierul a atenţionat că asupra familiei sale s-au organizat provocări, dar a evitat să ofere detalii.

Analistul politic Anatol Ţăranu susţine că premierul Vlad Filat „a făcut un lucru necesar societăţii, dar a păşit pe o pistă riscantă şi nu se ştie dacă va merge până la capăt”.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle, Chişinău
Redactor: Medana Weident