1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Toţi în aceeaşi barcă?

Nici că se putea o prognoză mai sumbră decît cea emisă de Banca Mondială.Reculul economiei mondiale este cel mai grav din perioada postbelică.Dovezile nu întîrzie: România stă şi ea în pragul falimentului.

default

La finele acestui an vom fi cu toţii mai săraci , proroceşte

DIE WELT în articolul de fond de pe prima pagină.Ne putem însă întreba dacă vom fi cu toţii şi...la fel de săraci?

Pornind de la ideea că actuala criză financiară nu cruţă nici ţările bogate şi nici pe cele sărace autorul comentariului relevă că totuşi cel mai greu afectate vor fi statele aflate în curs de dezvoltare şi apelează la principiul solidarităţii. Una din soluţiile practice ar fi ridicarea unor bariere comerciale şi nicidecum instituirea altora noi cum înclină unii politicieni să procedeze. Fiindcă, opinează cotidianul citat, mai ales aceia greşesc care pun pe seama globalizării actuala criză argumentînd că din aceeaşi cauză şi ţările în curs de dezvoltare au fost mai grav afectate. În realitate, cererea ar fi sporit pe pieţele occidentale tocmai fiindcă bunăstarea s-a instalat şi în statele pînă nu demult sărace. Şi fiindcă stăm acum cu toţii în aceeaşi barcă – lupta împotriva protecţionismului ar trebui să figureze pe primul lor al agendei de lucru a summitului mondial de la Londra.

Tot DIE WELT, dar de astă dată în portalul electronic, publică un articol din care rezultă că şi România va solicita, după Ungaria şi Letonia, ajutorul Uniunii Europene, opinie împărtăşită de comisarul european Joachim Almunia. Ameninţată de faliment, România ar putea costa Uniunea Europeană circa 15 miliarde de euro, scrie acelaşi ziar, citînd şi cuvintele comisarului european pentru economie potrivit cărora Uniunea europeană ar fi dispusă să acţioneze în toate cazurile în care este nevoie de sprijin, cum s-ar putea întîmpla şi în cazul României. Cît despre diagnosticul pus crizei de Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului şi preşedintele miniştrilor de finanţe ai Uniunii , acesta sună banal,este la obiect şi are un efect descurajant: ne aflăm într-o criză profundă.

O vestă de securitate ar putea fi pentru România ajutorul financiar pe care Uniunea i l-ar acorda crede SÜDDEUTSCHE ZEITUNG. Cazul celei de-a treia ţări membră a Uniunii, ameninţată de faliment mai este abordat azi şi în analizele economice publicate în portalele electronice ale revistei„Focus“, ale agenţiei Reuters şi „PR“.

Banca Mondială-relevă NEUES DEUTSCHLAND-prooroceşte un recul al comerţului mondial lipsit de precedent în ultimii 80 de ani şi o catastrofă în ţările în curs de dezvoltare.

Ceea ce nu-i împiedică totuşi pe managerii unor mari concerne să-şi asigure prime în valoare de milioane cum este cazul conducerii Postbank din Germania notează AUGSBURGER ALLGEMEINE consemnînd şi volumul aceste prime: 11 milioane de euro, totul sub privirile descumpănite ale micilor depunători şi ale contribuabililor. Ce trebuie să se mai întîmple pentru ca această neruşinare să înceteze se întreabă cotidianul citat.

O întrebare şi un caz care dovedeşte că totuşi, nu toţi… stau în aceeaşi barcă.

Cu misiunea de recîştigare a încrederii cetăţenilor în pieţe dar şi în viitor se confruntă mai toate guvernele ţărilor mari şi mici şi în primul rînd Barack Obama. El mizează -scrie OUEST-FRANCE referindu-se la stilul dirigist al noului preşedinte - pe capacitatea sa de a întruchipa ceea ce americanii îşi doresc într-o lume globalizată, din care motiv ei şi acceptă ideea ca America să fie „guvernată”.

Noua politică externă americană, mîna întinsă unor vechi adversari constituie în optica ziarului PARIS-NORMANDIE şi o poartă deschisă păcii şi speranţei.

Că dialogul constituie o premisă a destinderii rezultă şi din modificările survenite în relaţiile dintre Tibet şi China la împlinirea unei jumătăţi de secol de la revolta tibetană constată NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Cotidianul elveţian precizează însă că tibetanii sunt cei care au deschis puntea pe care conducerii de la Pekin nu-i rămîne acum altceva de făcut decît să păşească.