1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tinerii nu mai cred în politică

Tinerii au cu totul alte preocupări decît politica. Sondajele de opinie arată că cei mai mulți dintre tineri nu au încredere în politicieni, partide, guvern, parlament. La fel ei nu au încredere în instituțiile statului.

default

Procentele acestea de scepticism, de apatie sînt însă considerabil mai mari atunci cînd tinerii susțin că vor să participe la proteste împotriva unor măsuri economice și sociale, chiar și atunci cînd acestea nu îi afectează direct.

Aproape 50% dintre tineri au încredere în Uniunea Europeană, fapt explicabil prin dorința multora dintre ei de a-și găsi un loc de muncă în afara țării.

Conflictul dintre generații îi motivează pe unii să aibă opțiuni politice, să se despartă de “tradiția” părinților sau a celor de vîrsta a treia.

O realitate aparent paradoxală e că un procentaj mult mai mare îi cuprinde pe tinerii care se prezintă la vot, la toate campaniile electorale. Se poate să fie aici dorința lor de a participa la schimbarea puterii politice, să creadă că sînt actorii acelor schimbări care însă de fiecare dată îi dezamăgesc.

O incertitudine funciară stăpînește vîrsta tînără, care este și dezorientată de deosebirile tot mai puțin relevante dintre dreapta și stînga, dintre guvernările ce s-au succedat de-a lungul a 25 de ani – cu toate acestea, statisticile arată că cei mai mulți se declară a fi de dreapta, mai mult ca proiecție ideologică decît ca realitatea pe care o relevă scena politică.

Nu există platforme de dezbatere ale tinerilor, aceștia nu sînt chemați de televiziuni alături de “directorii de opinie” și de politicienii clienți permanenți care își fac jocurile la televizor. Partidele nu încearcă în niciun fel să le trezească interesul pentru discutarea problemelor vitale ale societății. Aceasta e o realitate care decurge din incapacitatea de reformare a partidelor politice și din teama acestora de a nu suferi fisuri generate de tinerii care ar vrea să se implice în viața politică, cu idei și proiecte incomode pentru partidele în cauză.

Adolescenții de azi aveau cîțiva ani sau nu se născuseră cînd regimul comunist a fost înlăturat. Au pășit direct în tranziția guvernată de Iliescu și partidul său, fără ca, peste ani, părinții, profesorii să le deschidă ochii asupra politicii clientelare din acei ani și din următorii. Ce au aflat, cei interesați, au aflat pe cont propriu. Și odată aflînd, peste ani, poate că au fost primii care au respins minciunile politicienilor.

Tinerii din urmă cu 25 de ani sînt acum adulți în toată firea. Atunci au fost mințiți și prigoniți la modul cel mai brutal. “Revoluția confiscată” a fost prima strategie politică a lui Iliescu și a locotenenților săi de a-i marginaliza pe tinerii care nu și-au pierdut viața în timpul acelor evenimente sîngeroase. Actorii politici nu au dat nici acum socoteală pentru morții de atunci.

A urmat fenomenul Piața Universității, la care au participat și s-au implicat în special tinerii, revoltați de minciuna lui Iliescu și a FSN că nu vor participa la primele alegeri după ’89, organizate pentru 20 mai, în Duminica Orbului. După cum știm, revolta de atunci a tinerilor a fost înăbușită în sînge de minerii din Valea Jiului, chemați de Iliescu pentru a “restabili ordinea” în București. Mai mult, pe lîngă bîtele minerilor, unii fiind securiști mascați, o parte a populației bucureștene i-a huiduit și înjurat pe tinerii care ieșeau din tiparul clasic: unii purtau ochelari de soare sau aveau părul lung, alții erau îmbrăcați excentric etc.

Am făcut acest recurs la memoria acelor evenimente pentru că mulți tineri de azi sînt marcați de ceea ce au aflat din ziare, din cărțile care s-au scris, parțial din relatările părinților. Un fapt dezamăgitor este că școala nu oferă informații, studii, bibliografie privitoare la acele evenimente sîngeroase trăite de tineri acum un sfert de veac. Chiar și în afara programei școlare, dascălii ar putea să prezinte acele evenimente. Poate că, în felul acesta, unii tineri ar fi scoși din apatia aproape generalizată. Și poate că unii ar fi determinați să se implice în politică. Oricum ar sta lucrurile, speranța noastră rămîne, totuși, în tinerii de azi.