Timpuri negre, ceas de cumpănă

Dar şi America Latină trece printr-o epocă deosebit de grea. El Pais remarca luni că „Venezuela, cu brutalitatea şi excesele de violenţă ale regimului (naţionalist de stânga) al lui Nicolas Maduro, ale grupărilor sale paramilitare, cu torturile şi percheziţiile ilegale efectuate de aceste grupări, aminteşte de cele mai negre timpuri ale Americii Latine”.

La ceas greu, de cumpănă, se mai află Ucraina, Rusia, estul Europei, Uniunea Europeană şi Occidentul în ansamblul său. „Jocurile de putere din Crimeea pun în pericol pacea”, relevă Aftenposten din Norvegia. Ziarul din Oslo constată că „anxarea Crimeii ori secesiunea ei de Ucraina şi dependenţa completă de Rusia sunt complet inacceptabile”.

Dar ziarul se arată pregătit să admită că Rusia ar avea „interese justificate” în peninsulă şi cere negocieri internaţionale cu participarea ucrainenilor şi ruşilor, observând că „tot mai ascuţitele contradicţii şi lipsa discernământului nu furnizează cadrul potrivit desfăşurării unui referendum democratic".

Nu puţin observatori critică impotenţa afişată în vest şi incapacitatea democraţiilor occidentale de a-l impresiona pe liderul de la Kremlin. Alţii critică vertiginoasa revenire la retorica războiului rece şi reclamă o „gândire diferenţiată”.

Destui analişti deplâng ceea ce afirmă a fi dependenţa germanilor şi europenilor de livrări de gaz rusesc - o dependenţă „elogiată cândva ca semn al împletirilor de interese ruso-germane, care urma să facă o virtuală confruntare improbabilă”, după cum scoate în evidenţă, cu amară ironie, Tagesspiegel din Berlin.

Dar Kölner Stadtanzeiger pune degetul pe rană, crezând că până şi proverbiala răbdare manifestată faţă de conducerea rusă de către social-democraţii germani s-ar fi epuizat.

„Putin joacă şi câştigă”, regretă ziarul parizian de stânga, Liberation, care-l vede pe liderul rus în postura unui „mare tactician”, care ar face „o figură bună”. Anexarea Crimeii i-ar folosi Moscovei ca „îndreptare a unei greşeli istorice” şi ar „servi şi patriotismului rusesc, ca şi imaginii interne a lui Putin”. Prin urmare, „Moscova a pierdut poate Kievul, dar nu şi Crimeea, şi se prezintă ca apărător al intereselor naţionale împotriva unui occident ostil, al cărui unic obiectiv ar fi slăbirea Rusiei”.

„Putin îşi întăreşte poziţia în Crimeea”, titrează şi Neue Zürcher Zeitung, al cărui corespondent din Kiev remarcă faptul că Rusia accelerează desprinderea peninsulei de Ucraina, în timp ce eforturile diplomatice (occidentale) de soluţionare a conflictului n-au dat nici un rezultat.

Alt corespondent elveţian publică din Lugansk un amplu reportaj despre „situaţia extrem de explozivă din estul Ucrainei”. În Lugansk, scrie el, „mii de activişti pro-ruşi l-au debarcat pe guvernatorul Kievului, toţi aşteptând următorul pas efectuat de (Vladimir) Putin”.

Acelaşi ziar analizează abuziva utilizare a chestiunii lingvistice de către Moscova întru instigarea la ură a rusofonilor din Ucraina. „În special prea rusă prezintă Ucraina ca ţară care ar refuza minorităţii ruse drepturi elementare privind folosirea limbii materne. Această imagine e falsă. Ucraina funcţionează în mare măsură bilingv”, scrie, textual, jurnalistul elveţian de la Kiev. Care trimite între altele la emisiuni de radio şi de televiziune zilnice, în care se folosesc în mod curent ambele limbi, inclusiv în cadrul aceloraşi emisiuni.

Neue Zürcher Zeitung admite ceea ce s-a mai spus în repetate rânduri, între altele şi în comentariile în limba română ale postului Deutsche Welle. În speţă că ideea Radei de a abroga legea limbilor imediat după debarcarea (sau poate, mai precis, după fuga în Rusia a lui Viktor Ianukovici) n-a constituit o mostră de mare înţelepciune.

Dar şi ziarul din Zürich ştie că această abrogare n-a intrat niciodată în vigoare, întrucât legii (de abrogare) „i s-a opus instantaneu, prin veto, preşedintele interimar Turcinov”.

După cum reiese şi dintr-un articol apărut în Revista 22, doar ministerul român de externe pare, în mod inexplicabil, să fi aflat foarte târziu de acest veto. Diplomaţia românească a continuat deci, zile în şir, să afişeze o îngrijorare cu totul deplasată faţă de noile autorităţi ucrainene şi de intenţiile lor. O îngrijorare, dacă nu chiar identică, în orice caz perfect compatibilă cu alarma afişată de aparatul propagandistic al Moscovei.

Inadecvarea cronică a instituţiei guvernamentale conduse de Titus Corlăţean reiese şi din faptul că, la 11 martie, la comemorarea împlinirii unui deceniu de la uciderea într-un act terorist islamist a sute de oameni, între care numeroşi români, atentatele de la Madrid au trecut neobservate. Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti sau pe al „Departamentului românilor de pretutindeni” din subordinea acestui minister, familiile româneşti îndoliate şi traumatizate în 2003 căutau marţi în zadar un semn cât de mărunt că victimele terorismului dezlănţuit cândva în capitala spaniolă n-au fost uitate.

La rândul lor, ziarele germane acordă net mai puţină atenţie acestei tragedii decât altor două, care au avut ample implicaţii politice germane. E vorba de un amoc care a însângerat în 2009 orăşelul german Winnenden, precum şi, mai ales, de catastrofa nucleară de la Fukushima.