1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Tigrul de hârtie

Liga Arabă împlineşte 60 de ani. La data de 22.martie 1945 a fost fondată la iniţiativa Egiptului, la Cairo, Liga Arabă. Scopul organizaţiei, care la început număra şapte membri, iar acum 22, este stabilirea relaţiilor de cooperare între statele membre, precum şi medierea conflictelor interne ale lumii arabe.

Preşedintele libian Moammar Ghadafi

Preşedintele libian Moammar Ghadafi

În decursul istoriei sale Liga Arabă nu se poate mândri cu prea multe succese. Ea nu a reuşit nici să preîntâmpine nici să rezolve conflictele interne – de la războiul din Yemen până la invazia irakiană în Kuweit. Nerezolvate au rămas şi problemele din Sahara de Vest sau cele din zona de criză Darfur. Un tigru de hârtie, la reuniunile căruia şefii de state absentează tot mai des, delegându-i pe alţii în locul lor.

Adevărata cauză a acestui eşec este probabil faptul că raţiunea iniţială care a determinat înfiinţarea organizaţiei, a fost insuficientă, şi anume alcătuirea unei alianţe cu unicul scop de a rezista în faţa pericolului real sau imaginar resimţit prin crearea şi apoi prin existenţa statului Israel.

Ţările arabe au dovedit, prin temerea lor că statul evreu ar putea fi vehicolul revenirii la colonialism, că nu au fost capabile să aprecieze just conjunctura politică de după cel de-al doilea război mondial. Or această temere mai este şi acum adânc înrădăcinată în viziunea multor arabi. Trebuie să recunoaştem însă că Liga Arabă a reuşit, în cele din urmă, să-şi schimbe atitudinea faţă de Israel, de la Reuniunea la nivel înalt de la Beirut în 1967, când a oferit Israelului pace şi recunoaştere dacă Ierusalimul va renunţa la teritoriile cucerite şi va accepta crearea unui stat palestinian.

Lumea Arabă pare să nu dispună de suficiente puncte comune, asemănări sau interese, care să permită preschimbarea unei asemenea alianţe într-un instrument productiv şi benefic pentru toate părţile. Căci în ciuda declaraţiilor oficiale de solidaritate, statele arabe concurează între ele, au răfuieli mai vechi de achitat sau susţin ideologii diferite. Şi, mai ales, ele se fac remarcate prin lipsa libertăţii şi a democraţiei depline. Regimurile autocrate nu pot găsi uşor un numitor comun pentru mult dorita unitate pan-arabă. Pe un asemenea fundament nu ar putea funcţiona, desigur, nici UE.

Un alt motiv este, cu siguranţă, şi faptul că statele arabe, fiecare pentru sine, sunt mai degrabă fixate asupra lumii exterioare ne-arabe, decât asupra propriilor vecini. Magrebul şi Libanul se orientează către Franţa, majoritatea statelor din Golf către Marea Britanie, şi toate la un loc, în ciuda neîncrederii reciproce, către SUA. Abia dacă se poate vorbi de legături comerciale în cadrul lumii arabe, sau de relaţii culturale bilaterale. Statele lumii arabe se orientează cu precădere tocmai în funcţie de statele faţă de care Liga Arabă ar trebui, de fapt, să-le ajute să-şi păstreze independenţa. Iar în această privinţă ar fi o evoluţie pozitivă, dacă Liga Arabă s-ar redescoperi, şi ar reuşi să se profileze într-un viitor apropiat ca partener al UE. Căci în fond suntem vecini şi avem o serie de interese şi probleme comune. Iată o misiune demnă de luat în considerare pentru cel de-al şaptelea deceniu în care păşeşte azi Liga Arabă.
  • Data 22.03.2005
  • Autoare/Autor Peter Philipp/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Xg
  • Data 22.03.2005
  • Autoare/Autor Peter Philipp/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Xg