1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Terorism islamist şi facilitările lui europene

Ţinta masacrului n-au fost doar metropola catalană şi turismul spaniol. Ci lumea liberă în ansamblul ei. Dar vina pentru moartea nevinovaţilor o poartă nu doar teroriştii. Ci şi europenii care le facilitează misiunea.

În timp ce asistam la momentul de reculegere în memoria victimelor de la Barcelona, mă presa o întrebare. La câte carnagii cu autovehicule va trebui să mai asistăm în Europa, după cele de la Nisa, Berlin, Stockholm ori Londra, înainte de a adopta măsurile ce se impun?

Obiectivul băii de sânge din Barcelona n-a fost doar turismul spaniol, ori Al Andaluz, acel fost imperiu musulman distrus în evul mediu de Reconquista creştină în peninsula iberică. Ci un mod de viaţă european şi occidental. Dar vinovaţi sunt nu doar teroriştii, ci şi europenii care le facilitează teroriştilor misiunea.

Europenii de varii provenienţe sunt, înainte de orice, victimele multiplelor atacuri islamiste care au culminat joi, precum şi în noaptea de joi spre vineri, cu atentatele din Catalonia, soldate, doar la Barcelona, cu moartea a cel puţin 14 persoane şi rănirea altor peste o sută. Microbuzul alb care i-a călcat ori lovit pe bulevardul Las Ramblas din cartierul turistic al Barcelonei a făcut victime din 34 de ţări diferite, potrivit unui bilanţ provizoriu. Între ele s-au contabilizat zeci de francezi, o serie întreagă de germani, dar şi români.

Un atac terorist dintre cele mai ieftine s-a încercat, în conjuncţie cu baia de sânge de la Barcelona, şi cu automobilul oprit de poliţie la Cambrils, la 120 de kilometri sud de metropola catalană, unde poliţia i-a împuşcat, într-un schimb de focuri, pe toţi cei cinci prezumtivi terorişti islamişti. Statul islamic şi-a asumat carnagiul, iar experţii europeni au început să dezbată  în varii medii, cu o intensitate demnă de o cauză mai bună, în ce măsură ar fi îndreptăţit să se acorde credibilitate revendicării teroriştilor din Rakka.

Or, m-am raliat nu o dată avertismentelor celor care au reliefat în repetate rânduri că este logic ca, pe măsură ce se confruntă cu pierderi importante de teren în confruntările lor militare din Orient, teroriştii islamişti să încerce să-şi demonstreze capacitatea de acţiune prin sporite atacuri în Occident.

Cu totul altă întrebare, din cele care se cer puse de urgenţă, ar trebui să ne preocupe acum, net mai stăruitor. De ce oare ne regăsim după fiecare nou atentat islamist într-o perplexitate firească numai pentru cel dintâi?

Şi ar mai fi şi alte întrebări legitime, fireşti, cărora ar trebui să le găsim răspuns în siajul atentatului celor probabil 12 membri ai celulei teroriste, care au acționat acum în Catalonia. Iată, de pildă, una care mă sâcâie rău. Dacă ţinta atentatelor de oriunde sunt turişti, iar provenienţa victimelor este internaţională, oare de ce, pentru numele Cerului, nu suntem în stare, în Europa cea fără frontiere pentru terorişti, să punem capăt revoltătoarei lipse de cooperare eficientă între serviciile secrete?

Şi de ce principalul ajutor pe care-l primesc serviciile secrete europene în efortul lor antiterorist provine din ţări aprig criticate în Europa, precum Statele Unite şi Israel?  Apoi, cum e posibil oare ca autorităţile din varii ţări să aibă scăpări impardonabile în reperarea, izolarea, deportarea sau neutralizarea de potenţiali făptaşi deşi ştiu, adesea, că se confruntă, în aceşti inşi, cu un risc acut de terorism?

Cum se explică faptul că poliţii precum cea de la Barcelona, eşuează uneori lamentabil în tentativa de a captura un făptaş activ pe o arteră principală, cu maximă concentraţie turistică, pe care a condus în zig-zag, pe sute de metri, un autovehicul ucigaş? Nu mi se pare lăudabilă această poliţie doar pentru că a arestat rapid trei persoane şi a ucis alţi cinci extremişti probabili, clacând în schimb jalnic în alte misiuni relativ simple.

La rândul lor, autorităţile germane au recunoscut că au comis multiple greşeli politice, juridice, legislative şi poliţieneşti în abordarea lui Anis Amri, teroristul islamist care, într-un atac evitabil, similar, formal, celui de la Barcelona, a însângerat Târgul de Crăciun de la Berlin. 

Nici doliul naţional şi nici cascada condoleanţelor şi declaraţiile de solidaritate şi compasiune pentru victimele atentatelor şi familiile lor inundând cu regularitate spaţiul public după asemenea carnagii teroriste nu mai par suficiente întru calmarea aprehensiunilor şi indignării multora. Segmente tot mai ample de cetăţeni europeni insistă asupra ameliorării grabnice a măsurilor de securitate, a legislaţiilor europene, a administraţiilor şi demersurilor de frânare a unei imigraţii care sporeşte vădit pericolul terorist confruntând Bătrânul Continent.

Şi care schimbă net, în favoarea curentelor populiste, datele politice ale unui continent asediat de varii extremisme şi totalitarisme, aflat în faţa importantelor alegeri legislative germane din toamnă.  

Or, prea multe guverne europene s-au mulţumit ani la rând să ridice din umeri, să temporizeze, să aplaneze şi să potolească temeri şi nelinişti, deturnând atenţia de la o ameninţare majoră.

Una este măsura justă a avertismentului împotriva generalizărilor absurde şi a culpabilizării în bloc a populaţiei musulmane din Europa. Cu totul alta, aplicarea de iresponsabile tactici de struţ şi recurs la şiretlicul supraccentuării de scenarii de risc net mai puţin acut, de tip politic, antiamerican, de tip economic sau ecologic. Căci ultimele le facilitează, practic, teroriştilor islamişti, misiunea destabilizatoare. 

A venit timpul să se ceară socoteală politicienilor şi mediilor pentru astfel de carenţe, deficienţe, stupidităţi ori viclenii. A nu se exercita presiuni maxime asupra celor ce greşesc îmi pare că echivalează cu asumarea unei răspunderi de complicitate la viitoare băi de sânge teroriste.