1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Terorişti buni, terorişti răi?

Ce-a îndurat, ca ostatic, reporterul BBC Alan Johnston? Şi cărei împrejurări îi datorează intervenţia Hamas în favoarea sa?

default

Alan Johnston miercuri, după eliberarea sa

Patru luni a fost nevoit să stea în detenţia teroriştilor palestinieni. Islamiştii l-au răpit pe reporterul BBC Alan Johnston în luna martie şi l-au pus azi în libertate. In compania unor diplomaţi britanici, Johnston a reuşit miercuri dimineaţă să traverseze frontiera fîşiei Gaza şi să ajungă la Ierusalim, în libertate. Potrivit corespondentei noastre de la tel Aviv, Johnston a fost eliberat în urma negocierilor dintre gruparea extremistă islamică Hamas şi un clan palestinian care dispune de o miliţie armată proprie. Din partea Hamas negocierile au fost purtate de fostul premier Ismail Hanyie. Hanie a declarat că Hamas ar intenţiona să intervină şi în favoarea punerii în libertate a tînărului israelian Gilad Shalit, răpit de propria sa grupare, acum un an.

In detenţie Johnston a slăbit vizibil. Altfel, părea fericit că a scăpat teafăr din cele 144 zile de arest petrecute în beciurile unui clan islamist palestinian din Gaza. Răpitorii l-au ameninţat în repetate rînduri cu moartea. Nu e deci de mirare că, pentru ziaristul de la BBC, „ultimele 16 săptămîni au fost pentru mine cele mai rele din viaţa mea. Mi-a fost greu să fiu izolat complet şi la cheremul unor indivizi imprevizibili şi periculoşi fără să ştiu cînd se vor termina toate acestea”, a spus Johnston, după eliberarea sa. „După două luni te întrebi dacă mai ai de răbdat opt sau optesprezece luni şi cred că toţi ostatecii se străduiesc să-şi păstreze sănătatea”, a mai adăugat el.

Cînd a fost răpit, Johnston rămăsese unicul ziarist occidental care mai trăia în Gaza. Urma să-şi încheie însă misiunea şi să revină peste doar cîteva zile la Londra, dar teroriştii l-au împiedicat să-şi transpună intenţia.

Deţinut într-o încăpere mică, Johnston s-a simţit îngropat de viu. La un moment dat, teroriştii l-au făcut fericit, dăruindu-i un aparat de radio. Johnston a aflat astfel că se bucură de o puternică susţinere internaţională şi că se organizează pretutindeni demonstraţii în favoarea eliberării sale. Totodată, a simţit că palestinienilor nu le cădea bine că se manifestă atîta sprijin pentru punerea sa în libertate.

Potrivit lui Johnston, răpitorii s-ar fi simţit în siguranţă pînă la preluarea controlului în fîşie de către Hamas. După care ar fi început să dea semne de nervozitate.

Inainte de a fi eliberat, Hamas a răpit cîţiva membri ai clanului şi a asediat marţi centrala aşa-zisei „Armate a Islamului”, după cum se numeşte grupusculul terorist palestinian, care l-a luat ostatec pe reporterul BBC. Conform unor relatări, influenta şi prospera familie care se află îndărătul acestui grup ar dispune de 10.000 de oameni înarmaţi.

Au urmat negocerile cu Hamas, un schimb de prizonieri între cele două grupări teroriste şi eliberarea lui Johnston.

Din punct de vedere politic e clar că Hamas încearcă să spargă izolarea sa internaţională. Gruparea islamistă urmăreşte să se profileze în massmedia occidentală şi israeliană drept o forţă care, departe de a fi teroristă, e în stare să restabilească şi să asigure legea şi ordinea în Gaza.