1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Teoria conspiraţiei nu moare aşa uşor

25 martie 2011

De la declanşarea scandalului mitei din Parlamentul European a trecut aproape o săptămână şi cu toate acestea Adrian Severin nu a fost exclus din rândurile PSD.

https://p.dw.com/p/RCYV
Imagine: AP

Declaraţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, privind excluderea din partid a lui Adrian Severin a fost bine primită. Totuşi Victor Ponta se află în pericol ca buna impresie să se risipească dacă procedurile de excludere vor mai fi mult tergiversate.

Primul semn de îndoială a apărut în clipa în care preşedintele partidului, Victor Ponta, a trimis aşa zisul dosar Severin la organizaţia locală din care acesta face parte şi care este condusă de Marian Vanghelie.

Subsidiaritatea este o regulă bună şi democratică, dar anumite decizii pretind să fie luate la nivelul cel mai înalt, tocmai pentru a dobândi cea mai mare autoritate şi a deveni astfel exemplare.

Al doilea motiv de îndoială se găseşte în prima declaraţie a lui Marian Vanghelie, care a admis că Adrian Severin a greşit, dar a adăugat că ar fi fost vorba acolo şi de "anumite interese". O declaraţie cel puţin neinspirată, dacă nu chiar autoincriminatoare.

Spunând că au existat interese politice care au condus la provocarea şi compromiterea lui Severin, liderul PSD-Bucureşti a acreditat, fie şi cu jumătate de gură, teoria conspiraţiei, relativizând în mod evident culpa colegului său de partid.

Mai sunt şi alte semne de ezitare, dacă vedem că se acordă o mare importanţă “amplorii mediatice” a cazului. Or, ce are a face amploarea mediatică cu gravitatea situaţiei? Presa reacţionează pentru că situaţia e gravă, şi nu invers!

Dar nu ar fi prima dată când a ieşit la iveală că politicienii de la Bucureşti consideră că un lucru e grav doar pentru că nu mai pot controla felul cum presa prezintă acel lucru.

Totul este judecat în termeni de imagine. O gravă abatere morală este perfect tolerată câtă vreme nu ia amploare mediatică. De aici vine desigur şi obsesia politicienilor de a controla presa şi tot de aici politizarea excesivă a presei din România.

Iată aşadar câteva semne de întrebare la care se vor adăuga cu siguranţă şi altele dacă excluderea va mai dura câteva zile. Marian Vanghelie a explicat că organizaţia se va întruni luni, când va avea loc dezbaterea şi audierea acuzatului. Este cel puţin ridicol.

Adrian Severin a spus tot ce avea de spus, a avut la dispoziţie toate canalele, de la TV la Internet, a purtat discuţii explicative cu membrii BPN al PSD, cu preşedintele grupului socialist din PE, Martin Schulz, cu preşedintele PE Jerzy Buzek şi cu siguranţă că nu mai este nimic de spus.

Aşadar la ce foloseşte toată această făţărnicie procedurală?

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu