1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Teatrul românesc - un arhipelag de singurătăţi

In seria de dezbateri şi lansări de carte, organizate de Festivalul Naţional de Teatru şi găzduite de Fundaţia Löwendal, a fost lansat numărul special al cunoscutei reviste belgiene Alternatives théatrales.

default

George Banu, alături de Mihaela Marin, Alice Georgescu şi Bernard Debroux

După lansare, Medana Weident a stat de vorba cu reputatul teatrolog George Banu, profesor la Sorbonne Nouvelle din Paris. Revista va fi prezentată şi în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la care Belgia este invitat de onoare.

Medana Weident: Domnule George Banu, revista Alternatives théâtrales a dedicat o ediţie specială teatrului românesc sub titlul "Scena românească. Sfidările libertăţii". Aţi coordonat această ediţie, aţi semnat o serie de articole între care un eseu pe marginea evoluţiei teatrului românesc în ultimii 20 de ani, "Teatrul românesc privit de aproape, de departe...". Spuneaţi la conferinţa organizată în cadrul FNT că teatrul românesc este un teatru viu, dar un arhipelag de singurătăţi. În ce sens?

George Banu: În sensul că artiştii există ca propuneri personale, ca opţiuni artistice individuale, mai interesante sau mai puţin interesante, dar care împreună nu constituie o şcoală, nu constituie ceea ce s-a numit "La nouvelle vague" în cinematografia franceză, ceea ce a fost generaţia de aur de teatru din România, când au fost la Craiova Penciulescu, Vlad Mugur sau ce este generaţia cineaştilor de astăzi.

Vorbeam de un arhipelag al singurătăţilor în sensul în care fiecare îşi urmează drumul lui, întâlnindu-l pe celălalt pentru motive mai degrabă de producţie teatrală decât de afinitate estetică. În acelaşi timp, arhipelagul înseamnă că există o anumită unitate, adică ei nu sunt azvârliţi în lume, ci se află într-un anumit spaţiu, dar în acest spaţiu care este scena românească, senzaţia pe care am avut-o, diagnosticul pe care l-am putut formula eu era acesta.

Teatrul de astăzi este un arhipelag de singurătăţi, ceea ce se explică, poate, prin faptul că teatrul nu a găsit, în comparaţie cu cinematograful, o linie conducătoare unică, o linie care afiliază toţi membrii, iar pe de altă parte poate, că aceşti artişti sunt atât de refractari la ideea comunistă a colectivismului, încât preferă singurătatea principiului comunitar.

MW: E adevărat: în ce priveşte noul film românesc, acesta şi-a făcut un nume peste hotare începând cu "4, 3, 2" care a câştigat premiul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes.

GB: Ceea ce este interesant de exemplu astăzi, dacă ar fi să facem o comparaţie, e că România are un teatru interesant, dar un cinematograf mult mai viu. În Polonia e invers. Teatrul este foarte viu şi cinematograful este mult mai puţin viu. Deci, de ce într-o ţară răsăriteană situaţia e diferită de cea dintr-o altă ţară de est? Din fericire viaţa e făcută din întrebări, din mistere şi din neprevăzut, care ne bucură, pentru că altfel, dacă totul ar fi programat, ar fi puţin stereotipat, puţin prototipizat. Singurătăţile sunt foarte bune, dacă la un moment dat va exista o altă generaţie în care ei se vor mai reuni - asta e altceva. Sigur că marele moment al teatrului românesc din anii '60 e legat de începutul unei eliberări, unde, în acelaşi timp, constrângerea exista. Există cauze. Brecht spune că "teatrul poate foarte multe acolo unde e destul aer liber", dar totul depinde şi de procentajul de aer liber.

Cred că teatrul românesc e un fenomen interesant, viu pentru societatea română şi mai ales ceea ce spunea Warlikowski la FNT (renumitul regizor polonez Krzysztof Warlikowski, n. red.) - există un public extrem de disponibil, de deschis şi de receptiv la formele teatrale destul de diverse ale spectacolului românesc.

Cover Theaterzeitschrift Alternatives théâtrales Belgien

MW: Ce se întâmplă cu tânăra generaţie? Acesteia îi este consacrat un spaţiu important în cadrul ediţiei speciale a revistei Alternatives théâtrales.

GB: Există artişti importanţi care au apărut, care au succes internaţional: Geanina Cărbunariu, Radu Afrim, Felix Alexa. Din fericire istoria artei e făcută din valuri succesive, unele mai înalte, altele mai joase, să aşteptăm dezvoltarea, să aşteptăm confirmările. Naşteri explozive există adesea, confirmările sunt mai rare.

MW: Într-o discuţie pe care am purtat-o la acelaşi microfon cu directorul revistei Alternatives théâtrales, Bernard Debroux, acesta spunea că după părerea lui marea forţă a teatrului românesc rezidă nu doar în marii săi regizori, ci şi în actori, în talentul actorilor.

GB: Evident. Există o şcoală de regie diferită. Stilul de actori e diferit. Actorii români sunt foarte buni. Dar şi actorii polonezi sunt la fel de buni. Cine sunt reputaţi ca actori problematici sunt actorii francezi, dar afară de ei toţi sunt foarte buni, adică unii vorbesc despre mitul actorului german, dar i se poate opune mitul actorului rus, mitul actorului englez, disponibilitatea actorilor ruşi. Totul depinde de înţelegerea dintre actori şi regizori. Actorii singuri nu pot nimic, regizorii singuri nu pot nimic. Totul, ca în dragoste, depinde de întâlnire.

Autor: Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz