1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Teatrul modern vitregit de un mare maestru

La moartea lui George Tabori

default

Unul din ultimii patriarhi ai teatrului contemporan a decedat: George Tabori. Îi deplîng stingerea din viaţă, în deplină lucidiate, înconjurat de prieteni, la venerabila vîrstă de 93 de ani, toţi cei care l-au cunoscut, i-au fost prieteni, au lucrat sub îndurmările lui.

Îl deplînge azi în paginile presei , un alt mare maestru al scenei: Claus Peymann, regizor şi directorul general de la Berliner Ensemble, evocînd impresionant trecerea în nefiinţă a lui George Tabori: „În cele din urmă, actorii s-au strîns în jurul patului pentru a primi sfaturile şi a-i asculta ultimele vorbe înţelepte, ca şi cum Tabori le-ar fi fost bunic. Dacă există o moarte frumoasă, atunci el a avut parte de ea – a murit încet şi poetic. Cu gîndul era la regele Lear, pe care voia să-l mai pună în scenă, fiind de fapt el însuşi un rege Lear. A fost un talmudist al teatrului, un bărbat ingenuu, un înţelept şi un rege.

În noaptea de luni spre marţi am ştiut că ne părăseşte. Era lucid, complet treaz , iluminat şi clarvăzător. „Acum visez” - a mai spus el. „.

George Tabori, născut în Ungaria la 24 mai l914, supravieţuitor al Holocaustului, pierzîndu-şi aproape întreaga familie la Auschwitz, mărturisea că i-a fost dat ca prin miracol să scape cu viaţă dintr-una din cele mai brutale epoci, nefiindu-i dat să moară ceva mai devreme de moarte naturală sau istorică, dacă stătea să se gîndească la bacilii şi bombele care l-au ocolit, pentru a nu mai vorbi de ameninţările banale, zilnice la adresa trupului şi vieţii – cum ar fi criticii, femeile, poliţiştii,sau primejdia cotidiană pe autostrăzi.

Această modalitate de a-şi explica propria supravieţuire între rîs şi plîns se regăseşte şi într-unul din ultimele sale texte, despre senectute, inclus de „Berliner Ensemble” în programul ultimei piese pe care maestrul a pus-o în scenă: „ Un prînz binecuvîntat”. În acelaşi text, Tabori pomeneşte şi un sfat pe care i-l dăduse bunica pe cînd era copil: „Tot ceea ce-ţi face plăcere, îţi prieşte”. Un sfat pe care nu l-a uitat, cum singur spunea, nici cînd se afla deja „cu un picior în groapă” , cînd fiecare bucurie era înnobilată de gustul dulce al apropiatei despărţiri.

Rătăcitor prin lume, în 1936 Tabori se refugiază la Londra, lucrează ca jurnalist, traducător, corespondent, este ofiţer la Intelligente Service, în armata britanică, este staţionat ca locotenent in Palestina, scrie între timp primele trei romane, înainte de a emigra in 1947 în Statele Unite.Acolo lucrează ca scenarist , îşi face un bun renume colaborînd cu Hitchkook şi Anatol Litvak, se întîlnelşte cu Thomas Mann , Lion Feuchtwanger, Charlie Chaplin, Bertolt Brecht. Este pus pe lista neagră în timpul administraţiei Mc’Charty, pleacă la New York, scrie el însuşi piese de teatru, traduce în engleză texte de Bertold Brecht şi Max Frisch.

„Sunt un străin şi am fost un străin peste tot. Sună dramatic dar aşa am simţit. Am resimţit acest lucru ca fiind benefic. Scriu în engleză. Am ajuns în Anglia, venind din Ungaria. Acum sunt trilingv dar nu vorbesc bine nici una din cele trei limbi.”

În 1969 Tabori ajunge în Germania unde cu piesa „Canibalii” la „Teatrul Schiller” din Berlin crează publicului şi criticii un prim şoc. Textul tematizează o scenă dintr-un lagăr nazist de exterminare în care deţinuţii sunt bîntuiţi şi de fantasma canibalismului. Cariera maestrului nu a fost scutită de scandaluri şi provocări, premeditate, novatoare în plan formal şi semantic. La Bremen, la Viena - la celebrul „Burgtheater” - în ilustra perioadă a conducerii acestuia de către Claus Peymann, Tabori îşi duce mai departe spiritul novator fără a neglija condiţia, vocaţia umană a teatrului:”In teatru este vorba despre oameni.Nici un om nu există din perspectivă pur psihologică.Pentru mine teatrul este un proces de învăţare.Invăţ de la semenii mei, de la actori, încerc să-i pun în legătură.” Îndelungata carieră a lui George Tabori este presărată de succese, premii şi distincţii: Premiul Berlinez pentur Artă, Premiul pentru dramaturgie, Premiul Institutului Internaţional de Teatru, Premiul Peter Weiss, premiul Büchner (cel mai mare premiu literar german, al cărui laureat este şi regretatul Oskar Pastior)...

În piesele cu totul excepţionale pe care George Tabori le-a scris: „Mein Kampf”, „Weissmann und Rotgesicht” , „Variaţiunile lui Goldberg” filonul autobiografic se încarcă cu balastul istoriei germane şi europene prin traversarea de către autor a unor perioade sumbre, atroce ale acesteia.

Inegalabil prin arta de a îmbina ironia, anecdoticul şi sarcasmul, de a disloca tabuuri, Tabori trebuie să fi avut şi un ideal. Care a fost acesta? „Nu am convingerea că ceva trebuie să fie aşa , numai aşa şi nu altfel. Îmi pun una sau două întrebări.Nimic mai mult decît atît”...

Dar, cu cuvintele unui vechi proverb german : „mai puţin poate fi uneori mai mult” sau ale unui adagiu latin „ non multa sed multum”. Georg Tabori pare a fi fost şi în posesia acestei măiestrii...