1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Teatrul contemporan românesc – tendinţe, evoluţii

Revista austriacă de cultură "Aurora" acordă un spaţiu amplu teatrului românesc – transformărilor pe care acesta le-a cunoscut după 1989 şi poziţionării dramaturgiei contemporane în peisajul teatral internaţional.

default

În căutarea unui nou limbaj

În dialogul cu Irina Wolf - o observatoare atentă a teatrului românesc înainte şi după 1989 - Cristina Modreanu, jurnalist şi critic de teatru, arată cum a reuşit să depăşească teatrul românesc criza în care a alunecat după decembrie 89. O schimbare esenţială, necesară după anii dictaturii ceauşiste, în care teatrul - pentru a scăpa cenzurii necruţătoare devenise unul „metaforic”, prin introducerea în text a unor aluzii la realitatea existentă (Mihaela Michailov vorbeşte de „şopârlocraţie”), a fost găsirea unui nou limbaj. Publicul a fost obişnuit de-a lungul anilor să „citească printre rânduri” şi – subliniază Cristina Modreanu – „odată pierdut canalul de comunicare construit în ani, teatrul şi-a pierdut publicul.” A fost nevoie iar de ani până ce teatrul românesc a reuşit să se redefinească, să se adapteze la noile realităţi, la un public nou, să refacă ruptura de teatrul european. La problemele inerente unei societăţi post-totalitare s-a adăugat şi „ruptura dintre generaţii, care se regăseşte practic în mai toate familiile şi care se prelungeşte şi în sala de teatru” - e de părere aceeaşi jurnalistă, care evidenţiază rolul grupului dramAcum şi a concursului de dramaturgie iniţiat de acesta în 2002 în dezvoltarea teatrului românesc. Noua generaţie de „creatori de teatru”, din care fac parte Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Radu Apostol sau Alex Berceanu a produs o „schimbare profundă în planul alegerilor de repertoriu” şi a „conectat teatrul românesc la teatrul lumii”.

Racordarea teatrului românesc la cel internaţional

La rândul ei Mihaela Michailov subliniază „importanţa racordării teatrului românesc la spaţiul teatral internaţional printr-o dramaturgie a prezentului” şi deplânge faptul că şi în România anului 2008 „pentru fiecare text contemporan românesc un regizor trebuie să lupte”.

Matei Vişniec – un caz atipic, dar extrem de reprezentativ pentru România

Peca Ştefan, unul din principalii exponenţi ai dramaturgiei româneşti contemporane trece în revistă schimbările survenite în teatrul românesc după 89 şi defineşte patru tipuri de dramaturgi: dramaturgi-regizori, actori-dramaturgi, dramaturgi profesionişti, fără altă formaţie de teatru (regizori sau actori) şi, în fine, criticii de teatru, care scriu teatru, cum ar fi Mihaela Michailov. Unul din cazurile atipice, dar reprezentativ pentru dramaturgia contemporană românească este Matei Vişniec, cel mai jucat în România postdecembristă. Dramaturgului „jucător”, cum îl numeşte Daniela Magiaru pe Matei Vişniec, îi este dedicat în paginile revistei „Aurora” un spaţiu aparte. „Piesele sale – scrie Magiaru - sunt un mixaj de proiecţii, visări, orori cu un puternic impact asupra cititorului. Temele atrăgătoare şi intrigante, modalităţile inepuizante de a uimi cititorul sunt o continuă provocare. Iar ca orice mănuşă aruncată, ea se cuvine ridicată. Partida va fi cu siguranţă una câştigată.”

Andrei Şerban: „Teatrul poate provoca o revoluţie individuală”

Un alt articol îi este dedicat regizorului de excepţie Andrei Şerban, care a marcat la rândul său, la începutul anilor 90, după revenirea sa în România şi apoi din nou după 2006, teatrul românesc. Iulia Popovici, jurnalist şi critic de teatru, dezvăluie câteva aspecte ale modului său de lucru, după ce a asistat la renumitele „repetiţii cu public”, sub titlul „O lună cu Andrei Şerban - Note fragmentare de repetiţie”.

Teatrul ACT – o nouă generaţie de creatori de teatru

Ioana Moldovan, critic de teatru şi – din septembrie 2006 manager cultural al teatrului ACT - face un bilanţ al celor zece ani de la înfiinţarea acestui teatru, care s-a dorit a fi unul „alternativ, autonom şi viu”, vorbind de obiectivele urmărite de fondatorii săi, de tânăra generaţie de creatori de teatru pe care i-a atras, de repertoriul ales şi de publicul căruia i se adresează.

Ce loc ocupă teatrul de limbă germană în peisajul teatral românesc?

Irina Wolf a stat de vorbă cu directoarea secţiei germane a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, Anna Neamţu. Teatrul german a avut o evoluţie similară cu întreg teatrul românesc după decembrie 1989. Mai mult însă, acesta s-a văzut confruntat şi cu emigrarea masivă a vorbitorilor de limbă germană din România. Secţia germană a teatrului din Sibiu dispune astăzi de un ansamblu tânăr şi se adresează unui public în special tânăr. Din 2003 spectacolele în limba germană se adresează şi unui public român odată cu introducerea sistemului de subtitrare a pieselor. Importante sunt şi numeroasele cooperări internaţionale cu teatre din spaţiul de limbă germană. Pentru stagiunile următoare sunt planificate, de pildă, proiecte în baza unui parteneriat cu teatrul din Oberhausen, Germania.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Pentru că vorbim de Sibiu, nu doar pentru teatrul Radu Stanca, ci în general pentru teatrul contemporan românesc, un rol important îl joacă festivalul internaţional care se desfăşoară în frumosul oraş transilvan vară de vară. În 2009 acesta se va desfăşura în perioada 28 mai – 7 iunie.

Textele complete publicate în revista Aurora pot fi citite în internet în ambele limbi – germană şi română - la adresa www.aurora-magazin.at