1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Teatru, muzică, lecturi de carte, vernisaj

Medana Weident19 octombrie 2012

Nu ne mai desparte mult timp de cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti.

https://p.dw.com/p/16TRq
Imagine: Cosmin Ardeleanu

Festivalul, organizat de UNITER, a cărui conducere artistică o deţine şi în acest an criticul de teatru Alice Georgescu, totodată unic selecţioner, a invitat în capitală 18 teatre (producători) cu spectacole grupate în 6 secţiuni.

În secţiunea "Focus" vor fi prezentate câteva din creaţiile regizorale de mare succes, ce poartă semnătura lui Silviu Purcărete, între care "Călătoriile lui Gulliver" şi "Aşteptându-l pe Godot", ambele producţii ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" Sibiu sau "Măsură pentru măsură", spectacol realizat de Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova.

"Călătoriile lui Gulliver" în regia lui Siviu Purcărete, producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca" Sibiu
"Călătoriile lui Gulliver" în regia lui Siviu Purcărete, producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca" SibiuImagine: TNRS

Alte câteva spectacole sunt grupate în jurul a doi mari dramaturgi: I.L. Caragiale, de la a cărui naştere s-au împlinit 160 de ani şi, în acelaşi timp un secol de la dispariţie, şi August Strindberg, comemorat şi el la 100 de ani de la moarte. Programul ediţiei 2012 a FNT este completat de secţiunile : "Al matale, Caragiale...", "Actorii în prim-plan", "Teatrul de mâine", "De toate pentru toţi", "Ateliere" şi "FNT On Air". Biletele au fost puse deja în vânzare.

Ce ne oferă Festivalul "George Enescu" în 2013

Flash-Galerie Logo des Enescu Festivals in Bukarest
Imagine: Festivalenescu

Miercuri, 31 octombrie, la ora 15.00, va avea loc în Aula Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, conferinţa de presă consacrată lansării Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”. La eveniment şi-au anunţat participarea ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşoti, directorul festivalului, Ioan Holender, primarul general al Municipiului Bucureşti, Prof. Dr. Sorin Oprescu, alături de Claudiu Săftoiu, preşedinte - director general al Societăţii Române de Televiziune şi Ovidiu Minculescu, preşedinte - director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. La discuţii vor fi prezenţi şi reprezentaţi ai partenerilor şi sponsorilor festivalului.

Pentru ediţia 2013 au fost programate peste 160 de evenimente artistice, găzduite şi de alte oraşe din ţară - Cluj, Sibiu, Braşov, Bacău, Craiova, Timişoara şi Iaşi. Printre orchestrele şi artiştii care şi-au anunţat participarea la festival se numără nume răsunătoare precum: Royal Concertgebouw Amsterdam, avându-l la pupitru pe Maris Jansons, Staatskapelle Berlin, sub conducerea lui Daniel Barenboim sau Orchestra dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia Roma, cu al său director muzical Antonio Papano. Evenimentul se va desfăşura în perioada 1 - 27 septembrie 2013.

Elogiu adus creaţiei lipattiene

Unul din concertele remarcabile ale ediţiei trecute a Festivalului Enescu a fost "Simfonia concertantă pentru 2 piane şi orchestră de coarde" de Dinu Lipatti, avându-i solişti la pian pe Luiza Borac şi Viniciu Moroianu, alături de Academy of Saint Martin in the Fields, la al cărei pupitru s-a aflat flautistul Jaime Martin. Între timp, pianista Luiza Borac a pregătit o nouă apariţie discografică dedicată creaţiei lui Dinu Lipatti, care cuprinde şi înregistrări în premieră mondială. Dublul CD, la care şi-au dat concursul şi Jaime Martin împreună cu Academy of Saint Martin in the Fields, produs de casa de discuri Avie, va fi lansat pe 5 noiembrie.

Flash-Galerie Luiza Borac
Imagine: Luiza Borac

Acest nou CD al remarcabilei pianiste stabilite la Hanovra va contribui, fără îndoială, la popularizarea muzicii lui Dinu Lipatti, de la a cărui naştere s-au împlinit în primăvară 95 de ani, apreciat drept unul dintre cei mai de seamă pianişti ai secolului XX, cunoscut însă mult prea puţin în calitatea sa de compozitor. Borac, o neobosită promotoare a muzicii enesciene, a fost elogiată de presa de specialitate şi distinsă şi cu premii importante cum e BBC Music Magazine Award.

Lectură şi vernisaj la ICR Berlin

La iniţiativa Societăţii Româno-Germane din Berlin (Deutsch-Rumänische Gesellschaft Berlin), ICR Berlin prezintă în seara zilei de 19 octombrie (ora 19.30) o lectură cu renumitul autor elveţian de origine română, Cătălin Dorian Florescu. Scriitorul va citi fragmente din ultimele sale romane, "Zaira" şi "Jacob beschließt zu lieben", acesta din urmă fiind desemnat Cartea anului 2011 în Elveţia, cel mai important premiu care se acordă literaturii de către Uniunea Editorilor şi a Librarilor din Ţara Cantoanelor.

Paralel cu lectura va avea loc şi deschiderea expoziţiei "La mare/Am Meer", semnată de pictorul Raul Cio. Expoziţia va putea fi văzută până pe 31 decembrie 2012, la ICR Berlin, Koenigsallee 20 a, 14193, Berlin. Evenimentul va fi moderat de doamna Hermine Untsch de la Deutsch-Rumänische Gesellschaft Berlin.

Cătălin Dorian Florescu la prezentarea romanului "Jacob beschließt zu lieben" în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig
Cătălin Dorian Florescu la prezentarea romanului "Jacob beschließt zu lieben" în cadrul Târgului de Carte de la LeipzigImagine: Medana Weident
Romanul "Jacob beschließt zu lieben", desemnat Cartea anului 2011 în Elveţia
Romanul "Jacob beschließt zu lieben", desemnat Cartea anului 2011 în ElveţiaImagine: Medana Weident