1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Taxa radio-tv este o problemă secundară

Președintele Klaus  Iohannis i-a primit luni la Palatul Cotroceni pe cei doi președinți ai Televiziunii și Radioului Public, care s-au plâns că anularea taxei radio-tv ar afecta grav bugetele instituțiilor.

Situația Televiziunii și Radioului (dar poate mai ales a celei dintâi) e mai dificilă decât pare și nu ține de bani decât într-un plan secundar. Problema ține de natura misiunii lor și de percepția societății. O taxă universală impusă oricui, indiferent dacă are sau nu un aparat de recepție în casă, nu poate fi cu adevărat acceptată decât în cazul unui serviciu public a cărui necesitate este larg recunoscută de societate. Ca de exemplu în cazul sistemului public de sănătate. Nu toți beneficiază de serviciile medicale asigurate de stat, dar cu toții sunt obligați să plătească. E adevărat că există și în cazul acesta o controversă, dar cel puțin în România a prevalat mereu sentimentul solidarității sociale. Cei care și-ar lua viața în propriile mâini, așa zicând, refuzând sistemul public, sunt prea puțini pentru a repune sistemul în discuție. Atunci când guvernul Boc încercase să reducă componenta publică a sistemului medical în beneficiul celei private s-a lovit de o rezistență extrem de mare, care a blocat orice inițiativă.

Există așadar o legătură puternică între o taxă universală și atașamentul sociatății față de un anumit serviciu, care în cazul Televiziunii  nu se verifică. O dovadă certă este că nu au existat proteste publice în momentul eliminării taxei prin noul proiect de lege și putem chiar presupune, cu mult temei, că o majoritate zdrobitoare e mai curând bucuroasă de eliminarea acestei taxe. S-a obervat de multe ori, pe bună dreptate, că cetățenii României plătesc taxa radio-TV de două ori: o dată când achită factura companiei de cablu și a doua oară când achită curentul electric, căci taxa a fost strecurată abuziv pe factura de energie.

Dar problema nu rezidă în sumele impuse, ci în faptul că ele nu par suficient motivate. Și nu este vorba atât de calitatea programelor de televiziune, cât de necesitatea lor, de acel ceva care să le facă indispensabile, nu neapărat pentru fiecare în parte, ci pentru societate în ansamblul ei. Chiar dacă unele emisiuni sunt bune, atrăgătoare, delectabile, dacă ele nu diferă în esență prin nimic de emisiunile televiziunilor private, societatea va pune mereu la îndoială obligativitatea taxei. Cu atât mai mult cu cât TVR are ambiția de a obține publicitate, concurând practic cu televiziunile particulare. TVR se bucură de un soi de regim public de piață, care a fost pe bună dreptate interpretat ca o concurență neloială.

E poate un bun prilej să fie inițiată o reflecție mai limpede asupra acestui subiect. Care este misiunea publică a TVR care să pretindă o cotizație obligatorie din partea tuturor cetățenilor? În ce ar putea consta caracterul ei indispensabil? Ne-am putea gândi la o profilare hotărâtă pe teme culturale, chiar dacă ele nu ar avea o audiență foarte largă, ne-am putea gândi la transmiterea unor dezbateri parlamentare (eventual din comisii) și la orice altceva care să se refere la ceea ce este comun, la res-publica.

Dar poate o primă condiție ar fi absența publicității. Să existe o separare clară a ”emisiunii de piață”, gândită cu scopul unic al succesului de public, de ”emisiunea croită în interes pur ideal”. Abia atunci vor exista argumente moralmente valide pentru a impune o taxă, căci altfel sentimentul arbitrariului și al abuzului vor continua să erodeze credibilitatea sistemului.

Autor: Horațiu Pepine