1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Taxa auto: Guvernul Boc confirmă politica lui Tăriceanu

Horaţiu Pepine19 februarie 2009

Guvernul Boc nu renunţă la măsurile de protejare a industriei locale de automobile, păstrînd, în ciuda aşteptărilor, un nivel ridicat al taxelor de înmatriculare.

https://p.dw.com/p/GxFZ
Imagine: dpa

Primul ministru, Emil Boc, a anunţat ieri după şedinţa de Guvern, că a redus cu o treime taxa auto care fusese multiplicată cu trei de guvernul Tăriceanu, prin Ordonanţa din 15 decembrie 2008. Cei care au apucat deja să plătească taxa majorată vor primi banii înapoi în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii.

Guvernul a prezentat însă lucrurile în aşa fel încît să pară că reducerea este importantă. În realitate, a reduce cu o treime taxa care fusese triplată, înseamnă a dubla taxa faţă de cuantumul anterior momentului luat ca referinţă(15 decembrie 2008).

De exemplu cine avea de plătit 500 de euro, urma după majorarea lui Tăriceanu să plătrească de 3 ori 500 de euro, adică 1500 de euro, or, acum după modificarea adoptată de guvernul Boc, va plăti oricum 1000 de euro.

În linii mari taxa auto se va reduce la valori cuprinse între 500 şi 3.200 de euro pentru motorizările mai des întîlnite, de 1,4 şi de 1,6 litri, indiferent de norma Euro, dar în cazul maşinilor cu propulsoare mari Euro 2, proprietarul va plăti totuşi mai mult de 16.000 de euro.

Primul ministru, Emil Boc, a explicat deschis că a avut în vedere protejarea industriei româneşti:

“Această Ordonanţă, a spus el, răspunde, pe de o parte, nevoilor de dezvoltare a industriei autohtone de automobile, iar, pe de altă parte, nevoilor românilor de a avea o taxă decentă.”

Se vede, prin urmare, că, în ciuda retoricii din campania electorală şi a unei adversităţi faţă de liberali, devenite aproape o sarcină de serviciu, guvernul Boc confirmă în linii mari politica guvernului Tăriceanu.

Observaţia se verifică cu atît mai mult cu cît vor continua să fie exceptate de la plată autovehiculele cu motoare Euro 5, cu propulsoare electrice şi hibridele, dar şi modelele noi cu motorizări Euro 4 sub 2.000 de centimetri cubi, cum ar fi, de exemplu, Dacia Sandero.

Este adevărat că şi circumstanţele economice globale vin foarte mult în sprijinul acestei decizii, care fusese criticată în trecut în virtutea protecţionismului pe care îl implică.

Într-o ambianţă economică în care industria de automobile este pîndită peste în tot în lume de spectrul falimentului, Guvernul de la Bucureşti nu mai are a se teme astăzi, la fel ca în trecut de reacţia Comisiei Europene.

În orice caz, în situaţia în care toată lumea adoptă pe faţă sau în mod disimulat măsuri protecţioniste, noua-vechea politică de la Bucureşti va trece fără mari obstacole.