1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tăria de ureche a guvernanţilor

Nu, nu doar Roşia Montană i-a scos în stradă pe români, cu miile, cu zecile de mii, în Bucureşti, în seara zilei de duminică, 15 septembrie. Ci disperarea generată de un sistem opac.

Un sistem politicianist care, departe de a fi în slujba cetăţeanului, încearcă, prin toate metodele imaginabile, să-şi păstreze un minim alibi democratic, în timp ce-l retransformă pe rumân în ceea ce a fost veacuri la rând: un supus al celor mari şi tari, un ins legat de glie, rămas la cheremul lui vodă, al boierilor şi al dulăilor lor.

Sigur, mai nou, buboiul a început să se spargă din cauza Roşiei Montane. Incompetenţa crasă de care a dat dovadă mare parte din clasa politică, arătându-se cu totul incapabilă să lămurească şi să gestioneze delicatele şi complexele probleme legate de exploatarea din Apuseni, nu putea să nu işte mari nemulţumiri.

Dar, în mod clar, manifestaţiile care au avut loc în ultima vreme nu sunt pur şi simplu ecologiste, deşi au ieşit în stradă şi destui oameni îngrijoraţi de soarta mediului ambiant. În condiţiile, în care multora li se pare că oligarhii şi mafioţii sunt pe cale să vândă ţara cu bucata şi puţin la pasă celor de la cârmă de cât ar otrăvi-o cumpărătorii, dacă preţul lor e bun, protestul acestor oameni temându-se nu doar pentru ei, ci şi pentru copiii lor, nu e de mirare.

Pe de altă parte, demonstraţiile n-au fost în primul rând şi nu sunt nici anti-capitaliste, xenofobe şi anti-corporatiste, chit că printre manifestanţi s-au amestecat şi obişnuiţii suspecţi, contaminaţi de naţionalism, ori neo-comunism.

Că între oameni cât se poate de normali şi raţionali, alcătuind marea majoritate, au scos capul, în Piaţa Universităţii, şi niscaiva protestatari umblând brambura, cu minţile vraişte, de cât au fost alimentate la varii televiziuni de partid şi de stat cu idei colectiviste, nu poate uimi pe nimeni.

Confuzia din sufletele multora, din pricina căreia majoritatea cetăţenilor a preferat fie să nu se prezinte la urne, în decembrie trecut, fie să se abţină de la firescul amendării, la vot, a derapajelor anti-democratice din 2012 nu s-a risipit încă, definitiv. A înţelege diferenţa dintre o economie de piaţă funcţională, bazată pe domnia legii şi flancări sociale, pe de o parte, şi capitalism sălbatic, de tipul celui domnind în SUA la finele secolului XIX, pe de alta, presupune oarece învăţătură şi efort intelectual.

Dar în România, chiar şi omul simplu, care nu gândeşte cu rigoarea cărturarului, intuieşte că, dacă va continua să dea rateurile ei obişnuite, societatea îşi va vedea pe multă vreme confiscate orice şanse de mai bine.

Chiar dacă mulţi nu-şi pot articula angoasa, oamenii de rând, nu doar intelectualii care şi-au păstrat luciditatea, se tem că li se fură viitorul, întrucât actualul sistem politic propulsează la putere prin alegeri libere neaveniţi, penali, venali, corupţi şi mafioţi, închizându-se etanş în faţa celor merituoşi.

Ticăloşenia acestei închideri cu totul incompatibile cu modelul unei societăţi deschise se înfrăţeşte cu nesocotirea sistematică a celor mulţi.

Că Ponta, Antonescu, Voiculescu şi ai lor dispreţuiesc poporul, aşa cum l-au desconsiderat şi alte executive şi parlamente postdecembriste, nu e greu de demonstrat. Deşi aleşi de o majoritate zdrobitoare, guvernanţii n-au aplicat nici până în ziua de azi decizia majorităţii cetăţenilor români, care s-au pronunţat fără echivoc, prin referendum, în 2009, în favoarea reducerii substanţiale a numărului de parlamentari.

Conform Constituției României, poporul îşi exercită prezumtiva suveranitate nu doar prin deputaţi şi senatori, ci şi direct, prin plebiscit, Parlamentul fiind obligat să transpună rezultatul înregistrat la referendum prin modificarea Constituţiei. Or, dominat de actuala putere, Forul Legislativ n-a aplicat-o, deşi, în mod evident, ar fi fost în măsură s-o facă.

Încât faptul că, la nouă luni de la covârşitoarea victorie a USL, ies în stradă mai mulţi oameni decât oricând, aduce, la capitolul motive, a ceea ce se întâmplă altundeva. În Turcia bunăoară, unde o majoritate se căieşte după ce-a comis cândva fatala gafă de a alege la putere o Fata Morgana. Una, care-i promisese democraţie, dar i-a dăruit islamism şi bâte.

Hrănit de lipsa crasă de credibilitate a guvernanţilor, protestul românesc este expresia deznădejdii. E manifestarea sentimentului acut şi tragic că glasul cetăţeanului, oricât ar fi el de puternic, nu va mai pătrunde niciodată în urechile astupate ale guvernanţilor.