1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tăiată şi aruncată la jivine. Sau despre Ponta şi viitorul presei româneşti

La ce se poate aştepta presa românească în cazul unei victorii a lui Ponta la prezidenţiale? La ceea ce se poate aştepta şi politica externă a ţării. O schimbare de paradigmă de la vest spre est. Sau la scaunul electric.

Viitorul politic al ţării e prefigurat de insistentele recomandări ale lui Ponta ca România să se orienteze (economic) spre „Turcia, China şi spaţiul asiatic”. Care, nu-i aşa, conţine şi Rusia lui Putin.

Viitorul sumbru al presei e şi el destul de lesne de schiţat. Ajunge să arunci o privire pe pagina de Facebook a nemilosului purtător de cuvânt al guvernului condus de Ponta, Mirel Palada, ca să descoperi ce-i aşteaptă pe jurnaliştii critici.

N-o fi spaţiul public românesc, dacă faci abstracţie de modul de exprimare al unor Andrei Pleşu, Mihai Şora şi alţii ca ei, un univers lingvistic de-o eleganţă sorbonardă. Sau anglo-saxonă. De la codul penal al lui Mavrocordat încoace ştim ce-l paşte bunăoară pe cel reţinut pentru o tentativă de viol. “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. Dar ce i se prepară celui care "păcătuieşte" verbal?

Duritatea declaraţiilor oficiale şi ale pedepselor administrate rău-făcătorilor reali sau prezumtivi între Carpaţi şi Dunăre îi va fi şocat în multe instanţe pe universitarii occidentali. Şi nu doar pe ei. Aşa cum şi pseudo-procesul şi execuţia dictatorului Nicolae Ceaşescu şi a consoartei lui, ca şi vărsările de sânge care le-au precedat s-au soldat cu traumatizarea unei bune părţi din Apus.

Dar a trecut un sfert de veac de atunci. Iar România partidului-stat, care a ajuns de la Ion Iliescu, trecând prin pupila sa, Adrian Năstase, la copilul de suflet al celui din urmă, Victor-Viorel Ponta, speranţa celei de-a treia generaţii de postcomunişti PSD-işti, a devenit între timp ţară NATO şi UE.

Cu toate acestea, la Bucureşti, în sferele înalte ale puterii PSD-iste, continuă să se practice un limbaj care l-ar face să roşească până şi pe necruţătorului Ginghis Han.

Iată bunăoară cum vrea neîndurătorul Palada, să le vină de hac unor „ziarişti obiectivi”, „purceluşi antiguvernamentali” care fac „clăbuci cu spume” criticând executivul. Pe toţi aceştia vajnicul purtător de cuvânt al guvernului nu se mulţumeşte să-i scopească. Palada nu se rezumă la metoda Mavrocordat de a le tăia violatorilor organul îmbăţoşat spre a-l arunca la bestii întru eterna lui neutilizare.

Net mai neînduplecat, Palada îl vrea „răposat” pe ziaristul critic. Şi-anume, „executat electric”. Sau, altfel spus, prăjit. Haina portavoce a premierului Ponta îşi precizează metoda sa predilectă de a omorî jurnalişti obiectivi, precum şi satisfacţia generată de asasinat când exclamă, în context: „Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziarişti obiectivi, deci anti-guvernamentali”.

Senzaţia pe care o dau vorbele implacabilului purtător de cuvinte grele al guvernului român este că asistăm la fantasmele unui asiduu admirator al schingiurilor propuse de cărţile marchizului de Sade. Că asprul Palada ar putea avea mari probleme în a distinge între vis şi realitate e una. Cu totul alta faptul că acest ins aparent dereglat e purtătorul de cuvânt al guvernului român. Guvern condus de Victor Ponta. Care e liderul PSD. Şi care, vai, candidează la preşedinţia ţării.

Or, există o legătură între modul în care spui ceva şi sensul vorbelor tale, aşa cum există o relaţie foarte strânsă între ceea ce spune sluga şi ceea ce gândeşte stăpânul ei. După cum pe bună dreptate remarcă Ioana Ene Dogioiu, o ziaristă critică şi obiectivă şi, prin urmare, în termenii lui Palada, „antiguvernamentală”, deci numai bună de fript ca un purceluş, „stilistica reflectă mentalitatea”. Iar această mentalitate (dincolo de aspectul ei psihiatric) e izvorul unor „afirmaţii cu iz fascist”.

Ioana Ene Dogioiu are perfectă dreptate. Atâta doar că-şi pune întrebări al căror răspuns e evident. „Asta e România lui Ponta?” – se interoghează ea.

Devreme ce premierul nu şi-a demis purtătorul de cuvânt şi nu s-a ruşinat până în măduva oaselor de barbaria acestui individ cu apucături de mare inchizitor, dându-şi el însuşi demisia, e evident că asta e România lui Ponta. Că, în viziunea primului ministru, ţara ar suporta asemenea demnitari.

La fel de evident e că, dacă Ponta ar cuceri fotoliul prezidenţial, ţara ar ajunge în doi timpi şi trei mişcări să semene leit cu Rusia lui Putin şi cu Turcia islamistului de epocă de piatră Erdogan. Întrucât Turcia şi spaţiul asiatic sunt zonele spre care premierul ne îndemna zilele trecute să ne orientăm şi e notoriu că massmedia din cele două ţări a fost nivelată complet, nu e un secret cum va arăta pe viitor presa românească neobedientă. Va fi pusă la prăjit. Va fi aşa cum e sub Putin şi Erdogan. Aşa cum era sub Mavrocordat. Ori sub Ceauşescu în timpul Cântării României. Tăiată şi aruncată la jivine, spre veşnica ei nefolosire.