1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Tăceri curajoase, tăceri vinovate

Oamenii vin, se pun pe stat şi rămân muţi. În picioare, pe tăcute, protestează seara la Izmir, la Istanbul şi la Ankara. Puterea islamistă nu le permite să-şi dea glas nemulţumirilor, aşa cum e normal într-o democraţie.

După intervenţiile contondente ale poliţiei, după maltratarea şi arestarea unui număr impresionant de tineri turci, după ameninţările cu pedepse draconice şi scoaterea în stradă a armatei, regimul care s-a dezis de Europa şi-a dat jos masca.

A ieşit la iveală spectrul respingător al dictaturii, hidoasa faţa a nelibertăţii justificate religios, a fundamentalismului ca ideologie de stat în aspectele sale inchizitoriale şi totalitare cele mai barbare. Pentru a opri tirania să invadeze definitiv şi irevocabil întregul spaţiu public, unii turci, extrem de curajoşi, sfidează aparatul represiv, tăcând.

Protest tăcut la Ankara

Protest tăcut la Ankara

Lor, acestor „duran adam”, oameni stând în picioare, li se cuvine solidaritatea întregii lumi libere. Lor şi ruşilor, poate la fel de oprimaţi ca turcii, li s-ar fi cuvenit să li se dedice discursul preşedintelui Obama rostit în arşiţa Berlinului, în faţa câtorva mii de invitaţi despărţiţi pentru mai multă siguranţă de şeful statului american.

Problema brutalei reprimări a turcilor protestatari, a tinerilor, a artiştilor, a gânditorilor, a oamenilor simpli, care nu-şi cer decât drepturile şi nu vor decât libertate, într-un stat în care credinţa şi religia să fie ceea ce sunt şi nu să se transforme în cămaşă de forţă, nu vizează doar Turcia. La urma urmei, ţara asupra căreia s-a înstăpânit islamismul unui Erdogan e stat membru al NATO, o componentă extrem de importantă a arhitecturii de securitate la capătul de răsărit şi miazăzi al Europei.

I-am auzit pe oamenii politici de la Bucureşti, ca şi pe unii politicieni occidentali pledând cu putere şi fervoare pentru integrarea Turciei în structurile europene, pentru aderarea Ankarei la Uniune.

I-am auzit din nefericire mai puţin pe aceiaşi politicieni români să solidarizeze necondiţionat cu răsculaţii. Să condamne clar şi fără echivoc modul sălbatic în care aparatul represiv al regimului islamist i-a tratat pe oamenii care au îndrăznit să cârtească.

Protest tăcut în Piaţa Taksim din Istanbul

Protest tăcut în Piaţa Taksim din Istanbul

Să se arate şocaţi de modul intolerabil în care s-au văzut turcii, laici şi credincioşi, violentaţi, bătuţi şi maltrataţi; bombardaţi cu tunuri de apă; împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc; combătuţi cu gaze lacrimogene; arestaţi pentru că îndrăzniseră să comunice în reţele de socializare; şi intimidaţi în beciuri de poliţie ca „terorişti”, doar pentru că, înainte de a fi transformaţi de aparatul represiv în „duran adam”, în personaje mute, avuseseră curajul să protesteze împotriva sugrumării libertăţii în Turcia.

Nu că poliţia lui Erdogan nu i-a arestat şi pe unii dintre protestatarii cei tăcuţi. Dar a fost nevoită să le dea drumul la un moment dat, de vreme ce nici măcar în Turcia islamistă a sta şi a fi mut nu cade sub incidenţa vreunei interdicţii. Deocamdată. Dar cât va mai dura până ce se va edifica şi în Turcia o „teocraţie”?

Drapat în falduri clericale,, totalitarismul avansează cu paşi de gigant în răsăritul Europei. Cred oare politicienii de la nord şi vest de Turcia că sunt obligaţi şi ei să tacă, aşa cum îşi doreşte Erdogan? Sau că libertatea este divizibilă şi nu li se cuvine turcilor sau ruşilor? Dacă o fac, se înşeală, iar nota de plată va fi piperată.