1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tăcerea principelui

Candidatul „marelui partid al dreptei” promite „mai puțină gălăgie” de la Cotroceni. Asta dacă va ajunge până acolo.

Klaus Johannis vrea să ajungă în cea mai înaltă funcție în stat

Klaus Johannis vrea să ajungă în cea mai înaltă funcție în stat

Klaus Johannis nu i-a răspuns premierului Victor Ponta la primul atac din viitoarea campanie electorală. Șeful Guvernului de la București avertizase electoratul că opoziția atentează la Președinția României prin persoana unui neamț neoprotestant.

Bine, unor prostii, în principiu, nu e cazul să le răspunzi. Protestantismul lui Klaus Johannis nu este neo, ci cât se poate de paleo, căci mai paleoprotestantism printre creștini decât evanghelismul după Martin Luther nici că se poate. De aici începe deja descalificarea acestei prime tentative de a puncta electoral: de la un mic retard de cultură generală. Nu că ar conta prea mult, într-o țară în care aruncatul calomniei este sport național iar dezmințirea nu mai este știre.

Lăsând la o parte primul serviciu în fileu al premierului (că tot i-a plăcut să se afișeze la recentul turneu de tenis feminin de la București), ar merita întrebat, Victor Ponta, dacă domnia sa este șef de Guvern - și se dorește președinte – al unei țări pure etnic și religios. Sunt sau nu germanii (și, de altfel, celelalte minorități, nu doar etnice) demni de onoarea de a fi prezidați de Victor Ponta? Și care ar fi fost problema, dacă ar fi fost neoprotestant (baptist sau penticostal sau adventist)? Nu e ca și cum ai fi plagiator sau condamnat penal sau, neconstituțional, la al treilea mandat prezidențial în fruntea unei țări cu populație majoritar ortodoxă și nu foarte tolerantă față de alte opțiuni conlocuitoare, fie ele creaționiste, fie evoluționiste.

De altfel, sunt semne clare că, în anul de grație 2014, bătălia pentru Președinția României se va duce ca în feudalism. Și nu pentru că baronii locali sunt atotputernici pe feudele lor. Remarca șovină a lui Ponta garantează mari ploconeli electorale către fețele bisericești. Dar și denumirea – creștin-liberală – asumată de așa zisa dreaptă reunită girează votul cu cădelnița. E mai greu de crezut că preoțimea ortodoxă, nu de puține ori verde, va găsi de cuviință să introducă în ecuația rugăciunilor și a binecuvântării „un anumit complex”, cum a sintetizat Ponta, săptămâna trecută, non-românitatea candidatului dreptei de tradiția națională.

În cursul weekendului, când a devenit oficial prezidențiabilul creștin-liberalilor, Iohannis a tăcut filosof și a lăsat impresia că pleacă, mut, să facă treabă. Colegii săi de combinată ideologică popular-liberală au construit o platformă politică inspirată din curentul familiei europene căreia PNL plus PDL s-au alăturat. Dar care are tot atâta sustenabilitate la scară românească cât au avut toate importurile politice. Că, oricât ar fi el răul cel mai mic, nu ne putem lăuda că am înțeles prea multe din parlamentarism. Ne-ar trebui și ceva englezi, deopotrivă eligibili și electori, pentru a-l face într-adevăr aplicabil. Sau, încearcă să ne convingă dreapta așa-zis unită, un nou principe german.