1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tăcerea confuză a Guvernului

Oficialităţile statului manifestă, în ciuda atlantismului afişat, o indiferenţă totală faţă de ziua de 23 august 1944, permiţând interpretări dintre cele mai puţin favorabile.

default

Regele Mihai I, unul din protagonişti la 23 august 1944

Chiar dacă ziua de 23 august a fost lăsată în uitare, ea continuă să fie relevantă din punct de vedere politic. Există cel puţin două împrejurări care favorizează această situaţie. Pe de o parte, Regele Mihai I, protagonistul evenimentului de acum 67 de ani, se află în viaţă şi, în ciuda marii sale discreţii, a lăsat să se străvadă anumite opinii faţă de circumstanţele momentului.

Pe de altă parte, urmările celui de-al doilea război mondial nu au fost înlăturate cu totul, continuând să alimenteze speranţe privitoare la readucerea Basarabiei în cadrele statului român. În fine, vreme de zeci de ani, societatea românească s-a complăcut în confuzie, evitând o dezbatere francă despre natura regimului Antonescu.

Nu este deloc măgulitor pentru spiritul public din România faptul că o condamnare mai fermă a regimului Antonescu a fost exprimată mai curând la insistenţele discrete, dar decisive ale SUA şi altor state occidentale. Urmarea acestei asumări politice superficiale este că, din când în când, irup în viaţa publică “sincerităţi” de tipul celor profesate de preşedintele Traian Băsescu şi care exploatează copios confuzia în care continuă să rămână spiritul public.

A fost sau nu lovitura de stat de la 23 august 1944 un act salutar?

Aceasta este întrebare la care nu a fost dat cu adevărat un răspuns categoric. Dovada este tăcerea absolută pe care oficialităţile staului o păstrează de 23 august, în ciuda faptului că de cel puţin şapte ani România a optat pentru o politică atlantistă cât se poate de hotărâtă.

Antonescu - Graffitti, Bukarest 2005 Foto: William Totok

Mareşalul Antonescu rămâne o figură istorică controversată în România

Nu a fost organizată nici cea mai neînsemnată comemorare, regelui Mihai nu i s-a adus nici cel mai mic omagiu, reprezentanţii statului adoptând o indiferenţă masivă, al cărei tâlc nu este destul de clar. E vorba de un simplu resentiment al preşedintelui Traian Băsescu faţă de Casa Regală şi faţă de ultimii militanţi ai PNŢ sau de mai mult decât atât? 

Dar proba cea mai bună a confuziei în care se menţine spiritul public din România o reprezintă interpretarea recentă pe care a dat-o preşedintele Traian Băsescu şi potrivit căreia Regele Mihai a trădat ţara, lăsând-o la discreţia sovieticilor. Subtextul nerostit, dar evident, este că Ion Antonescu ar fi putut obţine condiţii postbelice mai bune.

Există de altfel în istoriografia românească o mai veche controversă iniţiată încă din ultimul deceniu al regimului Ceauşescu. Unii istorici au argumentat cu mărturii din epocă că mareşalul Antonescu ar fi pregătit el însuşi un armistiţiu cu condiţii mai favorabile. Doar graba complitiştilor l-ar fi împiedicat pe şeful statului să-şi pună planul în aplicare.

Discuţia aceasta se pierde însă în planul pur al imaginaţiei. Iar riscul cel mai evident ar fi ca, prin reabilitarea lui Ion Antonescu, să fie amnistiate şi ideile politice care au stat la temelia regimului său şi totodată crimele comise împotriva evreilor şi ţiganilor.

A-l reabilita pe Antonescu de dragul unirii cu Basarabia, de exemplu, sau în numele altui fapt mai mult sau puţin dovedit istoric ar fi ca şi cum am vorbi despre binefacerile comunismului (metroul bucureştean, construcţia masivă de locuinţe şamd), uitând de Aiud, Gherla şi de Canal.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm