1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Tăcerea completă a societăţii

La Bucureşti şi Cluj au fost organizate proteste împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Aceste proteste au fost prilejuite de un eveniment petrecut discret în mijlocul verii.

default

Kelemen Hunor, cel care a autorizat decizia de explorare la Roşia Montană

Vechile galerii ale minei de aur, care datează din epoca romană, vor fi astfel distruse. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a validat decizia, atrăgând asupra sa comentariile acide ale protestatarilor.

Pe pancartele afişate marţi în faţa Ministerului Culturii se putea citi: “Demisia pentru incompetenţă şi corupţie” sau “Ministerul Cianurii şi Distrugerii Naţionale”. O chemare similară la protest s-a făcut miercuri la Cluj cu destinaţia Piaţa Unirii.

Este de remarcat în primul rând dimensiunea redusă a protestului. Subiectul are totuşi o importanţă majoră şi de aceea apatia opiniei publice româneşti pretinde anumite explicaţii. E adevărat că spiritul asociativ e foarte slab în România şi că nu există în această ţară tradiţia solidarităţii şi protestelor sociale, dar, prin comparaţie, alte subiecte poate nu la fel de importante au trezit reacţii ceva mai intense.

Ce-i drept, la început au fost mulţi aceia care au protestat. Mulţi dar şi influenţi întrucât a fost vorba de personalităţi vizibile ale scenei publice.

Ulterior, însă, cei care au continuat să protesteze s-au împuţinat tot mai mult, scena publică fiind cucerită de partizanii sinceri sau mai puţin sinceri ai proiectului. De fapt mai semnificativ a fost că subiectul a fost acoperit de tăcere. Ceea ce a reuşit compania minieră a fost să obţină nu aprobarea, ci tăcerea societăţii.

Presa a scris tot mai rar şi numai pe ici pe colo. Articolele care priveau aspectele negative ale proiectului au fost în anumite publicaţii cenzurate sau periate cu străşnicie. Uneori articole deja publicate au fost radiate de pe site-urile unde apăruseră. Cei care au continuat să critice au fost căutaţi insistent de reprezentanţii companiei miniere şi tentaţi aluziv cu tot felul de avantaje ca să-şi schimbe punctele de vedere sau măcar să tacă. Şi destui au făcut-o.

Compania minieră finanţată din fonduri americane a lucrat profesionist cu cele mai eficiente mijloace de influenţare a opiniei publice. Au fost identificate în prealabil zonele strategice din politică şi mass media, apoi personalităţile influente şi temele sensibile.

De pildă, compania minieră miza la un moment dat ca strategie persuasivă pe sensibilitatea antimaghiară a societăţii româneşti. Ungurii s-ar opune proiectului din gelozie iredentistă. Până şi un deputat european cu pretenţii intelectuale ca Traian Ungureanu a prezentat lucrurile în această lumină ridicolă, vorbind în plenul adunării europene de “a pure political plot”.

Dar după ce două ministere decisive pentru autorizarea exploatării, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului, au fost ocupate de militanţi UDMR, strategia a fost schimbată. Din acel moment ungurii trebuiau să fie nu duşmani, ci prieteni. S-a pedalat de asemenea pe tema dezvoltării şi modernizării, cu toate că proprietarii acestei afaceri nu vor investi nici un cent în România. Dar opinia publică românească fusese deja narcotizată.

În ansamblu, s-au depus în toţi anii din urmă eforturi persuasive enorme care vor intra desigur la bugetul de promovare şi publicitate, un buget enorm şi netransparent.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident