Târgul Cebit vrea să se reinventeze | Germania | DW | 11.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Târgul Cebit vrea să se reinventeze

La târgul Cebit din acest an, accentul se pune pe subiecte legate de securitatea datelor și tehnologii de tip Blockchain. Cel mai mare târg digital din lume vrea să se adreseze mai ales tinerilor cu un nou concept.

Cebit 2018

Cebit 2018

Cebit 2018 este cel mai important târg din domeniul tehnologiei informaţiei si comunicaţiilor. Evenimentul va avea loc la Hanovra, între 11-15 iunie 2018.

Mulți întreprinzători sunt reticenți în a digitaliza întreaga lor paletă de produse, de teama furturilor de date și a hackerilor. La acest capitol, noua ediţie Cebit dorește să ofere răspunsuri.

Cebit este alcătuit din patru elemente. Evenimentele dedicate modelelor de afaceri sunt intitulate "d!conomy", "d!tec" prezintă noi tehnologii, subiectele de viitor sunt discutate în "d!talk", iar în "d!campus" cercetatorii explica în ce direcţie ar putea merge viitorul.

"D!conomy este partea care se apropie cel mai mult de ediţiile Cebit de până acum, ca târg comercial clasic", spune Oliver Frese, responsabil pentru Cebit.

"Aici, expozanții prezintă produse pe care companiile le pot cumpăra încă de astăzi pentru a se deplasa în era digitală, soluții cloud, tehnologii de securitate, comunicații și rețele".

Tehnica de mâine

În schimb, "D!tec" prezintă tehnologii care vor produce schimbări importante în următorii trei până la cinci ani în lanţul de distribuţie. "Drone, realitate virtuală, roboți. Toate fac parte din peisajul de mâine", spune Frese.

În toate dintre cele patru domenii este vorba şi despre Blockchain. Există multe speranțe în legătură cu aceste lanțuri de comunicare, deoarece ele sunt menite să asigure tranzacțiile și să le facă mai rapide.

Mulţi consultanți, manageri și cercetători consideră că Blockchain ar putea fi un deschizător de drumuri pentru diferite forme de automatizare și ca mijloc de accelerare a proceselor de plată.

IBM, de exemplu, prezintă o platformă pentru comerțul digital la Cebit, împreună cu specialistul în logistică Maersk.

Aceasta ar trebui să asigure o mai mare transparență în transportul mărfurilor dincolo de granițele naționale. Vizitatorii târgului Cebit pot vedea cum alte tehnologii, cum ar fi Internetul Lucrurilor, pot fi conectate în rețea cu Blockchain, fiind astfel securizate.

Gardian pentru reţele

Numeroase evenimente ale Cebit se vor concentra pe conceptul "Industria 4.0", termen care marchează interconectarea producției industriale cu tehnologia informațională modernă. Interconectarea furnizorilor, mașinilor, roboților, a sistemelor de control și a serviciilor pentru clienți creează multe oportunități, inclusiv pentru hoții de date și spionii industriali.

Cum pot fi asigurate aceste zone periculoase, exemplifică un robot. El amestecă băuturi și primește comenzile dintr-un lanț de comandă Blockchain. Toate datele sunt imune la atacurile hackerilor, iar informațiile delicate sunt gestionate de la distanță.

„Riscurile unui 'cloud' central sunt excluse, companiile beneficiind de o reţea proprie“, spune Adrian Gero de la compania de consultanţă IT DXC din Böblingen. "Toate accesările și tranzacțiile sunt securizate via Blockchain, astfel încât tehnologia funcționează efectiv ca un gardian incoruptibil al acestor rețele de încredere".

Interacţiune inteligentă

Cebit, de sus

Cebit, de sus

Cu alte cuvinte, Blockchain și rețelele descentralizate ale întreprinderilor creează un nou mediu. Acesta permite o interacțiune sigură între producător și client. Experții numesc acest lucru "contractare inteligentă". Plata se efectuează automat între părțile implicate în rețea. În mod ideal, plecând de la această premisă, selectarea furnizorilor este complet automatizată.

Producția ar trebui să devină mai eficientă, iar controlul calității să fie complet automatizat. Și dacă, în ciuda tuturor măsurilor de precauție, informații importante au fost pierdute sau furate, de ajutor pot fi specialiștii în recuperarea datelor.

Ei pot readuce la viaţă date ascunse în adâncurile suportului de stocare. Peste 90% din datele pierdute pot fi reconstruite, spune Jan Bindig, director general al al Datarecovery din Leipzig. "Putem, de asemenea, recupera date din rețeaua centrală de stocare și din cloud", mai spune specialistul.

Aproximativ 2500 de expozanți sunt așteptați la ediţia Cebit din acest an. Pentru prima dată, târgul organizează prelegeri și forumuri în sălile din jurul standurilor și nu în afara centrului de congrese.

Între participanții cunoscuţi figurează companii precum Facebook, Vodafone, SAP, Hewlett Packard, Huawei, Datev, VW și Deutsche Bahn. Deutsche Telekom organizează conferințe. Gigantul software Microsoft nu participă la eveniment.