1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Svetlana Alexievici: "Războiul e crimă"

Pentru libertate trebuie luptat, ea nu pică din cer. Dar cu mijloacele adecvate: "Trebuie să negociem, nu să ucidem". Laureata Nobelului pentru literatură Svetlana Alexievici a acordat un interviu Deutsche Welle.

Svetlana Alexievici în vizită la DW

Svetlana Alexievici în vizită la DW

S-a schimbat ceva în viaţa dumneavoastră după decernarea premiului Nobel?

Nu pot să mai spun nimic public. Nici nu rostesc bine ceva, că şi apare în presă. Evident că nu este prea confortabil.

În timp ce vă aflaţi la festivalul de literatură din Köln, Lit.Cologne, aţi răspuns unei întrebări, spunând că "ne aflăm, din nou, într-un Război Rece." Resimţiţi mai intens asemenea momente, dat fiind că aţi scris deseori despre război?

Nu, simt astfel întrucât trăiesc acolo, în mijlocul evenimentelor. Belarus este ţara din fosta Uniune Sovietică cu cele mai puternice legături cu Rusia. Cred că este singura zonă aflată încă sub directa influenţă a Rusiei. Anumite aspecte au fost menţinute de Alexandr Lukaşenko. El a reuşit să împiedice dezvoltarea unui capitalism sălbatic. Avem, de fapt, o combinaţie între imperialism şi socialism.

Dar constatăm că această ură, care se acumulează în fiecare dintre cei jefuiţi şi înşelaţi, iese acum la suprafaţă. Am remarcat acest lucru acum 10 ani, când am călătorit mult în Rusia pentru a aduna material pentru cartea mea "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu". Şi mă întrebam, de unde vine atâta ură. Mă întâlneam cu prieteni la Moscova cu care discutam şi care erau convinşi că democraţia este un proces ireversibil, că nu există cale de întoarcere. Acum însă vedem că este reversibil. Şi că ura adunată s-a revărsat în exterior. S-a ajuns la o rapidă militarizare a conştiinţei, care s-a îndreptat acum spre "duşmanul extern".

Credeţi că furia generată de problemele interne, în acest caz a celor din Rusia, a fost transferată către un duşman extern imaginar?

Evident. Aceasta este o formă de reorientare a energiei, care ar fi putut exploda în interior. Putin nu a descoperit nimic nou. Au fost şi alţii înaintea lui şi îi vor mai urma unii.

Mulţi vorbesc despre Putin şi a sa autocraţie, dar o asemenea autocraţie nu se naşte în vid. Cotele lui de popularitate sunt excelente acum. Cum se explică un asemenea fenomen într-o societate informată?

Am publicat un articol intitulat "Un Putin colectiv". Nu este vorba doar despre Putin, care a acumulat dorinţele conştientizate sau mai puţin conştientizate ale societăţii. Dorinţele unei societăţi care s-a simţit umilită, jefuită, înşelată. S-au acumulat energii. Şi pentru că am trecut prin Perestroika, am ajuns să ne întrebăm: unde sunt petrodolarii? Nimeni nu s-a gândit că ajung la armată. Astăzi, Rusia are o armată destul de puternică, mult diferită de cea din perioada lui Elţîn.

Ne întrebam: de ce tace poporul? Când am început să călătoresc, până în cele mai îndepărtate provincii ruseşti, de exemplu în Siberia, am înţeles de ce tace. Nu înţelesese ce se întâmpla, nu se aştepta la aşa ceva. Oamenii nu voiau capitalism, nu se potrivea cumva cu mentalitatea rusească. Şi când Putin a rostit cuvinte de genul: suntem înconjuraţi de duşmani, trebuie să fim puternici, trebuie să ne impunem, în lume se restabilea ordinea. Oamenii sunt obişnuiţi cu acest gen de viaţă. Atunci s-au reunit într-un popor mare.

În discursul rostit la primirea Nobelului pentru Literatură, v-aţi referit la două catastrofe: una socială, legată de destrămarea imperiului sovietic şi la tragedia de la Cernobîl, de la care au trecut 30 de ani. Ce înseamnă astăzi Cernobîl pentru dumneavostră?

Toţi prietenii mei care au murit în ultimii zece ani au fost învinşi de cancer. Şi nu trece efectiv nici o zi în care să nu aud de cine ştie ce cunoscuţi care s-au îmbolnăvit sau au murit de cancer. Mulţi oameni de ştiinţă au prezis acest lucru încă de la început, din primele luni după accidentul de la Cernobîl. Cercetătorii s-au referit la decese rapide, în primele luni, pentru ca apoi să înceapă reacţiile la radiţiile în doze mici, din ce bem, mâncăm sau din aerul pe care îl respirăm. Exact aşa se întâmplă acum - dar într-un mod extins şi agresiv. Rău este că societatea civilă nu este capabilă de iniţiative independente. Oamenii puterii închid ochii. Ei înşişi deţin, din câte ştiu eu, ferme cu produse curate. Noi, în schimb, consumăm tot ce ni se oferă în magazine, unde controalele nu sunt luate în serios. Nu putem spune că ne aflăm în perioada post-Cernobâl. Trăim în plină perioadă Cernobâl. Care va dura la nesfârşit.

Trăiţi şi creaţi în Belarus. Reprezentanţii puterii de aici nu vă iubesc. Sunteţi ignorată sau împiedicată să vă întâlniţi cu colegi scriitori. De ce mai trăiţi acolo?

De abia m-am repatrait după 12 ani de exil. Am părăsit ţara cu scriitorul Vasil Bykau, tocmai când Lukaşenko prelua puterea. Credeam atunci că plecarea noastră nu va fi de durată, că va avea valoare de simbol. Nimic mai fals! După o absenţă mai lungă am înţeles că sfârşitul acestei perioade nu este aproape. Sunt însă o scriitoare care trebuie şi vrea să trăiască acasă. Pentru că "romanele de atmosferă" se inspiră din viaţa din jurul meu, din discuţiile cu oamenii pe care îi întâlnesc uneori întâmplător pe stradă, în restaurant, în taxi, în pieţe. În plus, acolo creşte şi nepoţica mea şi e firesc să vreau să fiu lângă ea.

Dar trebuie să şi recunosc că, în urmă cu circa o jumătate de an, am asistat uluită la demascarea lui Putin, care şi-a arătat adevărata faţă când a prezentat deschis şi clar programul pentru Rusia. A fost pentru mulţi o înfrângere, o grea lovitură. De abia după acea am înţeles, că a pregătit acest moment aproape 20 de ani. Toţi am fost romantici naivi, care au crezut că democraţia vine pur şi simplu, pentru că strigăm pe străzi "Libertate! Libertate!".

La ce lucraţi acum?

Sunt prea epuizată, pentru a mai scrie despre război. Nu mai pot vedea această nebunie umană. Şi nu pot înţelege de ce un om îşi adjudecă dreptul de a ucide un alt om. Pentru că un război, fie el justificat sau nu, e în fond tot o crimă. Cred că în secolul XXI ar trebui să luptăm cu idei. Ar trebui să negociem, nu să ucidem. Continuăm însă să ucidem. O barbarie.

Mă gândesc acum la două cărţi. Una despre dragoste. Bărbaţi şi femei vorbesc despre dragoste şi, în acelaşi timp, despre ceea ce suntem. Progresul tehnologic ne-a dăruit 20-30 de ani în plus şi nimeni nu ştie ce să facă cu ei. Nu putem continua să existăm doar ca un biosistem aflat sub amprenta timpului. Trebuie să trăim cumva altfel, să găsim un anume sens. Nu suntem făcuţi doar pentru a ne transmite genele mai departe prin copii. Trebuie să mai existe şi un sens spiritual.

Svetlana Alexievici este una din cele mai importante scriitoare din Belarus. Romanele ei tratează, printre altele, destrămaea socialismului, războiul din Afganistan sau catastrofa de la Cernobîl. În anul 2013 a primit Premiul Păcii acordat de librarii germani. Doi ani mai târziu i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

LINK: http://www.dw.de/dw/article/0,,19106972,00.html