1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Sute de morți în Mediterană

Tragedie în Mediterană: în sudul insulei Lampedusa s-a răsturnat un vas cu refugiați. Se presupune că și-au pierdut viața până la 700 de oameni. UE a convocat ședință de urgență.

Conform autorităților italiene, vasul s-ar fi scufundat în Mediterană la aproximativ 130 de kilometri distanță de coastele Libiei. Până în prezent au fost salvate 28 de persoane și aduse la mal 24 de corpuri neînsuflețite. Dar se presupune că la bordul vasului s-au aflat sute de oameni. Agenția Națiunilor Unite pentru refugiați, UNHCR, spune că martorii ar fi văzut peste 700 de persoane.

Primele cercetări arată că barca supraîncărcată ar fi fost răsturnată chiar de refugiați, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Aceștia au transmis un semnal de alarmă, în urma căruia un vas comercial portughez s-a grăbit să le sară în ajutor. În acel moment, toți refugiații s-au îmbulzit pe aceeași parte a navei. ”Probabil că vasul comercial se afla foarte aproape de barcă, iar mișcările haotice ale refugiaților au dus la răsturnarea acesteia”, a declarat Carlotta Sami, purtătoarea de cuvânt a UNHCR.

Paza de coastă și marina italiană, forțe din Malta și misiunea europeană Triton participă acum la operațiunile de salvare. Aceștia au căutat eventuali supraviețuitori în zona tragediei, în sudul insulei Lampedusa. Temperatura apei nu trece în această perioadă de 16 grade. Se presupune și că mulți dintre migranți nu știau să înoate.

Italia cere o întâlnire de criză a premierilor

Accidentul a răspândit din nou groază în toată Europa, readucând în prim plan dezbaterea referitoare la politica față de refugiații din Mediterană. Premierul Italian, Matteo Renzi, și-a contramandat toate întâlnirile, convocându-i pe toți miniștrii guvernului său la Roma. În plus, acesta a cerut, în săptămâna care urmează, un summit de criză la care să participe șefii europeni de stat și de guvern.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a declarat că miniștrii europeni de externe vor discuta luni despre consecințele catastrofei. Printre altele, se vor căuta soluții de prevenire a acestor tragedii în Marea Mediterană, în colaborare cu reprezentanții țărilor de proveniență și de tranzit. ”Trebuie să analizăm în detaliu motivele emigrării, mai ales instabilitatea regiunii, care devine din ce în ce mai pregnantă, din Irak până în Libia”, e de părere Mogherini.

Luptă împotriva bandelor de călăuze

Ministrul german de interne, Thomas de Maizière, și cel al economiei, vice-cancelarul Sigmar Gabriel, au propus măsuri concrete împotriva bandelor de călăuze. ”Bandele criminale căștigă mulți bani de pe urma călătoriilor peste Mediterană”, a declarat de Maizière. ”Trebuie să existe o soluție europeană pentru această problemă”. Președintele Franței, Francois Hollande, a asemănat aceste bande criminale cu teroriștii, într-o primă reacție publică după acest accident.

Peste 1.500 de morți în acest an

Un bilanț al tragediei arată, conform UNHCR, că în ultimele zece zile și-au pierdut viața în Mediterană peste 1.000 de oameni. La începutul săptămânii, supraviețuitorii vorbeau de aproximativ 400 de dispăruți.

În acest context, criticii acuză Uniunea Europeană de pasivitate. Toamna trecută, Italia a stopat acțiunea de salvare ”Mare Nostrum”, din cauza faptului că partenerii europeni au refuzat finanțarea activităților marine. Din acel moment, a fost demarată misiunea mult mai redusă, ”Triton”, sub conducerea Agenției Frontex pentru gestionarea cooperării operative la frontierele externe ale statelor membre. Dar aceasta se ocupă în primul rând de securitatea granițelor și nu de salvarea refugiaților. Până și Papa Francisc s-a adresat din nou comunității internaționale în urma acestei catastrofe, apelând la acțiune ”concretă și rapidă” pentru prevenirea unor astfel de tragedii în viitor.