1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Sute de mii de elevi, studenţi şi profesori au ieşit în stradă

Sub deviza "Investiţi şi în educaţie, nu numai în bănci" peste 100.000 de elevi, studenţi şi profesori au protestat faţă de un sistem educaţional pe care îl consideră subfinanţat şi inechitabil.

default

Manifestanţii au blocat intrările în universităţi, au ocupat birouri administrative şi au mărşăluit pe străzile mai multor metropole, printre care Berlin şi München, dar şi în centre universitare precum Heidelberg şi Göttingen. Circa jumătate dintre landurile germane le permit universităţilor să perceapă taxe de studii, dar majoritatea nu o fac, iar sistemul nu dispune de suficiente fonduri.

Manifestanţii au avut pancarte pe care scria: "Ridicaţi-vă împotriva bandiţilor sociali" şi "Salvaţi educaţia, nu numai băncile". Organizatorii au anunţat că 240.000 de persoane au participat la demonstratii, în timp ce poliţia a făcut referire la circa 120.000.

Marlene Gesche, studentă la Universitatea Postdam, a protestat la Berlin pentru că este de părere că i s-a furat dreptul la o educaţie decentă din cauza fondurilor insuficiente. "Protestez pentru că nu învăţ, de fapt, nimic la universitatea mea. Nu sunt bani pentru cărţi. Adesea este lipsă de profesori", a spus ea.

Organizatorii "Bildungsstreik" (ai grevei şcolare), o serie de proteste zilnice timp de o săptămână care a atins punctul culminant miercuri, au declarat că scopul este generarea unei dezbateri privind viitorul sistemului educaţional în acest an electoral. "Cerem alocarea unor fonduri mai mari pentru educaţie, suplimentarea profesorilor în şcoli, o infrastructură mai bună pentru universităţi şi o a doua reformă Bologna", a afirmat un profesor.

Replica ministrului educaţiei

Bildungsprotest in Gießen

Principalele reforme ale aşa-numitului "Proces de la Bologna" se concentrează asupra structurii studiilor superioare în trei cicluri (licenţă, masterat, doctorat), asigurarea calităţii în învăţământul universitar european şi recunoaşterea calificărilor şi a perioadelor de studii.

Ministrul german al educaţiei, Annette Schavan, a respins majoritatea cererilor protestatarilor, subliniind că, în ansamblu, sistemul german s-a îmbunătăţit în ultimii ani. "Cine protestează ar trebui să ia, mai întâi, la cunoştinţă faptul că unele revendicări nu pot fi soluţionate. Cine doreşte ca actuala structură a învăţământului superior, adică licenţă şi masterat, să fie desfiinţată ar trebui să ştie că Germania este parte a spaţiului european educaţional şi că Procesul de la Bologna nu are alternative", a declarat Anette Schavan.

Margret Wintermantel, preşedintele Conferinţei Rectorilor Germani (HRK), a spus că este de acord cu o parte dintre revendicările protestatarilor, dar nu cu toate. Printre cererile respinse se numără şi anularea taxelor şcolare impuse în anumite landuri germane.

Organizatorii au anunţat că studenţii vor mai ieşi în stradă până la sfârşitul acestei săptămâni. Astăzi, miniştrii de profil din cele şaisprezece landuri germane se reunesc la Berlin. În cadrul conferinţei de două zile vor fi analizate, printre altele, şi posibilităţile de suplimentare a personalului didactic în şcoli.

Autori: Verena Herb, Claudia Ştefan/NewsIn
Redactor: Petre M. Iancu