1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Surprize şi decepţii la reuniunea G20 din Toronto

Liderii celor mai importante 20 de economii ale lumii au convenit la Toronto să continue politica de sprijinire a creşterii economice, corelată cu măsurile de consolidare bugetară, în vederea diminuării deficitelor.

default

Fotografie de grup a liderilor G20, la Toronto

Reuniunea G20 a celor mai puternice economii din lume a luat sfârşit la Toronto, în Canada, prin angajamente în vederea reducerii datoriilor statelor industrializate.

În privinţa reformei pieţelor financiare, progresele sunt minime, deciziile fiind amânate pentru următoarea reuniune G20, care va avea loc în noiembrie la Seul, în Coreea de Sud. Problemele ţărilor sărace abia dacă au fost luate în discuţie.

Cu un miliard de dolari se pot realiza o mulţime de lucruri. Se poate, de pildă, asigura apă potabilă pentru 50 de milioane de oameni sau pot fi salvaţi de la moarte 800.000 de nou-născuţi.

Se poate însă finanţa şi o gigantică reuniune, de felul celei tocmai încheiate la Toronto, unde s-au reunit şefii de stat şi de guvern ai celor mai industrializate opt naţiuni, cărora li s-au mai adăugat ulterior reprezentanţii principalelor state emergente. Comparativ cu efortul financiar, rezultatul reuniunii a fost mai mult decât modest.

Lucrurile pot fi însă privite şi altfel: Comparativ cu ce s-a cheltuit până acum pentru salvarea unor bănci şi state întregi, un miliard este puţin. Că lumea are nevoie de o reformă a pieţelor finanicare, nu poate fi pus la îndoială. Neclar este numai felul în care politica ar putea impune această reformă.

Lobby-ul financiar a trimis la luptă cohorte întregi pentru a se apăra de orice restricţii. Este adevărat că băncile au nevoie de libertatea lor şi o economie naţională nu poate funcţiona fără bani.

G20 Gipfel Kanada 2010 Flash-Galerie

Nu toată lumea a fost încântată de reuniunea G20

Numai că bancherii ar trebui să-şi reia rolul iniţial, acela de slujitori ai economiei, şi nu de speculanţi care nu mai cunosc niciun fel de limite. Bancherii trebuie să poată să ajungă şi în faliment, fără a trage în prăpastie întreg sistemul bancar.

Planul pentru reforma pieţelor financiare este acum la îndemână, fiind prezentat de preşedintele SUA, Barack Obama. Urmează ca, în cursul acestei săptămâni, Congresul de la Washington să aprobe noua lege. Europenii au fost impresionaţi şi vor trebui să depună şi ei eforturi pentru a decide un plan similar.

Înaintea reuniunii, se afirmase că există o luptă între America şi Germania, că SUA sunt în favoarea pachetelor de relansare a economiei, în vreme ce Berlinul ar fi favorabil unor planuri de austeritate.

La urmă, câştigătoare a ieşit raţiunea. Formula magică este "creştere economică prin economii inteligente". O astfel de dezbatere a fost importantă fiindcă, la urma-urmei, actuala criză este fără precedent şi nimeni nu dispune de reţete pentru depăşirea ei. De aceea, în fond, nu a existat nici învingător şi nici învins.

Criza financiară a dus la dispariţia de pe agendă a unor teme importante cum ar fi protecţia mediului sau lupta împotriva sărăciei şi foametei. Ţările bogate recunosc între timp că nu-şi onorează promisiunile făcute ţărilor sărace.

Kanada Deutschland G8 und G20 Angela Merkel Ankunft

Angela Merkel, sosind la dezbateri

Şi aceasta lasă un gust amar, dacă se are în vedere câţi bani cheltuie ţările bogate pentru a se menţine pe linia de plutire.

Totuşi, criza va fi depăşită cândva şi G20 are nevoie de mai multă coeziune. Spre deosebire de G8, în grupul G20 nu există aceeaşi unitate. Faptul că guvernul de la Beijing a decis înaintea reuniunii să-şi relaxeze politica monetară, mai mult decât atât, să susţină în cadrul lucrărilor nevoia unei creşteri durabile, este fără îndoială pozitiv.

Dat fiind însă că multe decizii importante pentru o nouă arhitectură a economiei mondiale au fost amânate pentru viitoarea reuniune de la Seul, G20 are înaintea sa un examen decisiv. Criza este departe de a se fi încheiat, abia la Seul se va vedea cât de eficientă a fost reuniunea de la Toronto.

Autor: Henrik Boehme / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu