1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

"Supravieţuirea Opel trebuie garantată, în ciuda falimentului iminent al General Motors"

După ce au eşuat negocierile din noaptea de miercuri pe joi, guvernul federal a programat noi discuţii legate de viitorul producătorului auto astăzi la ora 16.

default

Cei 26.000 de angajaţi ai producătorului auto Opel, cât şi persoanele care lucrează în celelalte fabrici europene ce aparţin de concernul american General Motors, se tem în continuare că îşi vor pierde locurile de muncă.

Cu toate că discuţiile despre viitorul Opel din noaptea de miercuri spre joi au durat nu mai puţin de opt ore, politicienii de la Berlin nu au reuşit să facă progrese vizibile.

Singurul pas înainte pare acela că guvernul nu mai negociază decât cu doi potenţiali investitori: şi anume firma canadiano-austriacă Magna şi concernul italian Fiat, în timp ce societatea financiară americană Rippelwood nu mai este în discuţie.

Opel trebuie să se despartă juridic de General Motors

Ceea ce contează însă în primul rând, este ca Opel să nu ajungă în vârtejul falimentului iminent al concernului General Motors. Măsurile care au fost luate până în prezent nu sunt suficiente.

Opel trebuie să se despartă juridic de concernul-mamă General Motors, pentru a nu deveni victima unei proceduri americane de insolvenţă.

Guvernul german a prevăzut ca soluţie de salvare finanţarea de către stat a firmei Opel pe durată perioadei de tranziţie, până când producătorul auto va fi preluat de un investitor strategic. General Motors a solicitat însă în ultimul moment al negocierilor din noaptea de miercuri 300 de milioane de euro în plus faţă de suma propusă iniţial (1,8 miliarde de euro în loc de 1,5 miliarde).

Politicienii de la Berlin au fost surprinşi că guvernul american, care decide în prezent asupra viitorului concernului General Motors, s-a lăsat reprezentat la negocierile din Germania de către un simplu funcţionar cu prerogative extrem de reduse. Astfel, s-a creat impresia că nici guvernul american, nici General Motors nu arată prea mult interes faţă de soarta firmei Opel.

Berlinul nu poate să le permită şefilor de concern americani să-şi umple buzunarele din banii statului german

Această atitudine este regretabilă, pentru că, în final, deciziile asupra viitorului producătorului auto german sunt luate la Detroit şi Washington.

Guvernul german este dispus să asigure finanţarea în perioada de tranziţie şi să acorde firmei Opel garanţii bancare în valoare de miliarde de euro, însă General Motors trebuie să hotărască cine va avea pe viitor majoritatea, şi astfel, puterea decizională, la Opel şi la alţi producători auto care aparţin de concernul american.

Având în vedere că General Motors este dependent de ministerul american de finanţe, guvernul de la Washington are multe de spus în aceste probleme. La negocierile de la Berlin, partea americană s-a arătat însă interesată în principal doar de bani suplimentari, în schimbul cărora nici nu a fost dispusă să asigure anumite garanţii.

Guvernul federal nu poate să accepte un astfel de tratament. Berlinul trebuie să insiste în continuare ca supravieţuirea Opel să fie garantată în ciuda falimentului concernului General Motors. Mai mult: contribuabilii germani trebuie să vadă pentru ce se folosesc banii din impozite. Oricât de serioase ar fi problemele angajaţilor Opel, Berlinul nu poate să le permită şefilor de concern din America să-şi umple buzunarele din banii statului german.

Autori: Karl Zawadzky / A.S.
Redactor: Ovidiu Suciu