1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Superstiţii în politica românească

Declaraţiile empatice ale preşedintelui Traian Băsescu privitoare la felul cum se predă limba româna în şcolile ungureşti au provocat reacţia iritată a mediilor naţionaliste din România.

default

Traian Băsescu este primul lider politic român care vizitează regiunile secuieşti, stă de vorbă cu oamenii şi trage apoi concluzii de bun simţ. Preşedintele a spus că ar fi foarte bine ca în şcoală să se schimbe modul de predare al limbii române întrucît la şcoală sosesc adesea şi copii de 6 sau 7 ani care nu au vorbit în casă decît ungureşte. Declaraţia aceasta a provocat o stare de nelinişte în politica românească. PSD, de exemplu, a reacţionat într-un mod neobişnuit de virulent. Preşedintele acestei grupări, Mircea Geoană a spus că „prin declaraţiile făcute în judeţul Covasna, Traian Băsescu a retrezit la viaţă discursul naţionalist, abandonîndu-şi astfel responsabilităţile de preşedinte de ţară europeană".

Preşedintrele PSD a mai spus că : "Orice reacţie exagerată, care întreţine ura şi resentimentele între români şi maghiari, este condamnabilă. Dar şi mai condamnabilă este situaţia în care un preşedinte de ţară stimulează resentimentele prin declaraţii necontrolate".

Comentariile politicianului PSD par cel puţin ciudate. Ele dezvăluie în orice caz că filozofia partidelor româneşti la vîrful lor a fost din 1990 încoace aceea de a guverna prin intimidare şi de a atenua conflictele etnice prin inhibarea dezbaterilor libere. Mircea Geoană vorbind de pericolul declaraţiilor “necontrolate” ale Preşedintelui nu se deosebeşte deloc de Adrian Năstase care pe vremea cînd era prim ministru i-a ameninţat cu închisoarea pe publiciştii de la revista “Provincia”, unguri şi români, care au lansat tema împărţirii ţării pe regiuni istorice, după cum nu se deosebeşte esenţial de Ion Iliescu care tolerase manifestări de genul celor petrecute la Tîrgu Mures în martie 1990. A guverna, înseamnă, în filozofia politică a PSD, a ţine sub control. De altfel toate acele modificări legislative sau măsuri administrative favorabile maghiarilor au fost consimţite de PSD numai cînd UDMR era legat de Guvern printr-un contract de colaborare şi se afla aşadar sub controlul strict al “statului naţional.” Îndată ce acest contract a fost denunţat, PSD a reluat cu aplomb limbajul circumspect dacă nu de-a dreptul intolerant. Consilierul lui Mircea Geoana, Georgian Pop a dat întreaga măsură a acestui naţionalism refulat. După părerea acestui politician din noua generaţie, preşedintele Traian Băsescu "a dat la schimb limba română pe cîteva voturi", devenind "un Iuda al românilor".

Nu putem trece peste reacţia UDMR care a fost cel puţin sarcastică. Paradoxal aderenţii UDMR nu a aplaudat declaraţiile Preşedintelui întrucît acesta i-a încurajat pe rivalii acestora, care au fost pînă în prezent împiedicaţi să se exprime politic.UDMR a fost complice la adoptarea unei legislaţii electorale discriminatorii şi fratricide, aşa cum a arătat şi analiza detaliată a Comisiei de la Veneţia. Iată de ce declaraţiile Preşedintelui în favoarea celor defavorizaţi sînt acum primite cu ironii şi sarcasme în mediile politice dominante ale maghiarimii.

Există şi alte tipuri de reacţii nutrite de aversiunea faţă de preşedinte şi nu faţă de maghiari, care converg însă inevitabil cu antimaghiarismul tradiţional al politicii româneşti. Este de remarcat şi faptul că politicienii români nu sînt mereu atît de naţionalişti pe cît par în declaraţiile lor. Se manifestă însă temerea că orice propoziţie rostită în favoarea ungurilor ar stîrni mînia majorităţii româneşti mai ales în Ardeal. Deocamdată acest lucru nu s-a verificat cu adevărat, dar funcţionează ca o superstiţie puternică. Antimaghiarismul discret al politicienilor de la Bucureşti seamănă foarte mult cu filo-ortodoxismul aceloraşi. Nu toţi politicienii care vorbesc cu respect infinit faţă de Biserica Ortodoxă, pe care o numesc invariabil biserică “ naţională”, merg duminica la liturghie, dar ei speră să cîştige bunăvoinţa unei majorităţi româneşti despre care se crede iarăşi în mod neverificat că ar aşeza Biserica în topul preocupărilor lor personale. Este probabil momentul ca politica românească să iasă din cercul închis al acestor neproductive superstiţii.