1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Sunt viabile reformele româneşti?

Raportul Comisiei Europene din ianuarie 2014, după 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, este de fapt dramatic, în ciuda tonului său calm.

Raportul acesta trebuie citit cu atenţie. El consemnează progrese, dar pe de altă parte spune, cu repetiţii ciclice şi într-un limbaj precis, că în România se face simţită o gravă carenţă de natură etică. În cuprinsul raportului nu există nicio trimitere la un partid sau la o persoană, totul este învăluit într-o exprimare prevenitoare, dar nu numai din prudenţă tactică, ci şi pentru că răul pe care încearcă să-l surprindă este difuz şi nu poate fi uşor atribuit. Raportul ar fi putut spune explicit că majoritatea USL poartă răspunderea modificării Codului Penal în decembrie anul trecut, i-ar fi fost la îndemână să menţioneze numele prim-ministrului Victor Ponta printre acei demnitari care au criticat sentinţe judecătoreşti, ar fi putut de asemenea să indice cine sunt senatorii aflaţi în situaţii contestabile şi, în general, putea face trimiteri nominale, dar nu a făcut-o nici măcar în notele de subsol. E adevărat că, de obicei, Comisia adoptă tonul acesta reţinut ca să nu lase impresia că intervine în lupta politică din ţările vizate, dar de data aceasta se poate spune că stilul evaziv este pe deplin adecvat conţinutului.

Potrivit acestei evaluări, problema constă în faptul că la toate nivelurile societăţii, se manifestă o toleranţă nemărturisită faţă de corupţie. Raportul observă că judecătorii preferă să dea pedepse cu suspendare, că nu este aplicată confiscarea extinsă, că la nivel administrativ există o reticenţă mare faţă de legislaţia anticorupţie, că presa uneori e solidară cu justiţiabilii şi, nu în ultimul rând, că în Parlament au avut loc evenimente care ”par a fi o revizuire fundamentală a regimului juridic privitor la lupta împotriva corupţiei şi promovarea integrităţii”. Adică peste tot aceeaşi slăbiciune.

Concluzia pe care o reproducem in extenso: ”Această situaţie ne îndeamnă să ne punem întrebări cu privire la viabilitatea procesului de reforme din România. Pe de o parte, capacitatea de rezistenţă a instituţiilor principale anticorupţiei în faţa presiunilor permanente la care au fost supuse a dovedit că spiritul reformei este deja asimilat în numeroase pături ale societăţii româneşti. Pe de alta, tendinţa pe care o manifestă Parlamentul de a repune în discuţie fundamentele înseşi ale reformei arată că nu există în România un consens privitor la obiectivele MCV.”

Raportul acesta din ianuarie 2014, după 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, sună de fapt extrem de rău în ciuda tonului său calm şi a progreselor consemnate. E ca şi cum raportorii ar spune că lucrurile stau mai grav decât şi-au imaginat şi că este impropriu să concentreze atenţia asupra unei formaţiuni politice sau a unor persoane. Aceasta este opinia asumată politic de Comisia Europeană. Cine trăieşte în România ştie că, într-adevăr, lucrurile sunt mai grave decât par în diferite descrieri tehnice, dar tocmai de aceea rolul liderilor politici este extrem de important. Raportul acesta care nu dă nume nu-i pune la adăpost nici pe prim-ministrul Victor Ponta, nici pe preşedintele Senatului Crin Antonescu nici pe ceilalţi lideri politici aflaţi la conducerea ţării, dimpotrivă îi investeşte cu o mare răspundere. Le impune să destrame sistemul de conivenţe şi să imprime politicii lor o direcţie mai clară. Social-democraţia şi liberalismul nu vor avea nimic de pierdut.