1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Sunt elev model, deşi sunt străin!

Discuţiile recentului summit german pe probleme de educaţie s-au concentrat în jurul sporirii numărului de locuri în grădiniţe, îmbunătăţirii sistemului de învăţământ şi a condiţiilor din şcoli ori universităţi.

default

De multă vreme, asupra sistemului de educaţie din Germania planează bănuiala că acesta ar discrimina copiii de origine străină. Dar care este realitatea? Sunt notaţi diferit elevii care nu cunosc bine limba germană?

Nazanin are 15 ani şi s-a născut în Afganistan. Atunci când a venit în Germania, fata nu vorbea deloc limba. Tatăl ei întreţine întreaga familie dintr-o slujbă modestă. Să fie acestea motivele care ar putea împiedica pe cineva să devină un elev model? "Nu", spune Nazanin:

"Suntem în ţară străină şi este important să ne clădim o viaţă mai bună. Nouă, străinilor, ne este mai greu decât celor născuţi aici, tocmai de aceea trebuie să ne plănuim din timp viitorul şi să fim buni la şcoală. Nu avem cetăţenia germană şi este important să trăim ordonat pentru a putea fi încetăţeniţi mai încolo."

În ciuda originii ei afgane şi a dificultăţilor de exprimare, de la început, Nazanin a devenit o elevă model. În situaţie similară se găsesc şi alţi copii străini. Din statisticile anului 2008 reiese că mulţi elevi cu origini străine reuşesc să-şi ia cu brio bacalaureatul, deseori aceştia fiind superiori numeric liceenilor de origine germană.

"Explicaţia ar fi următoarea: părinţii au mari aşteptări de la ei atunci când îi trimit la şcoală. Succesul acestor copii este dovada cea mai bună că proiectul privind integrarea imigranţilor a fost o alegere bună." - afirmă Ingrid Gogolin, profesor la Universitatea din Hamburg.

Remarcabila este situaţia copiilor străini din noile landuri federale. La nivel naţional, în 2007, 19% din totalul elevilor înscrişi la liceu au fost de origine străină. Se presupune că rezultatele excelente ale acestor copii se datorează numărului suficient de mare de locuri în grădiniţe unde au posibilitatea să înveţe de timpuriu limba germană. În pofida evoluţiei pozitive, sistemul german de învăţământ este totuşi unul dificil pentru copiii imigranţilor. 13% din aceştia nu reuşesc să-şi termine şcoala, în vreme ce doar 2% din elevii germani au aceeaşi problemă. Experţii, precum Ingrid Gogolin, critică această stare de fapt:

"Părerea mea este că situaţia copiilor din familii străine nu e una dintre cele mai bune, ci dimpotrivă! Este mai rea decât în alte ţări europene. La noi potenţialul acestor copii nu este bine exploatat."

Experţii solicită crearea mai multor posturi de profesor şi creşterea numărului de locuri în grădiniţe şi recomandă ca aptitudinile lingvistice ale copiilor din familii de imigranţi să fie privite mai degrabă ca o şansă şi nu ca un obstacol în formarea lor.