Sunt conservatorii britanici cu adevărat inumani?

Am putea să ne întrebăm dacă nu cumva cerşetoria a devenit o formă de viaţă facilă. Într-o lume culpabilizată sistematic pentru propria ei bunăstare, aşa cum este sau mai curând a fost în ultimele decenii societatea occidentală, există o mare probabilitate ca un cerşetor profesionalizat să obţină ceva ”de pomană”. Evident ”pomana” şi-a pierdut de mult înţelesul, căci actul de caritate este perfect anonim. Cine mai ştie cine a dat şi cine nu în marea de oameni de pe marele bulevard, cu atât mai mult cu cât ultima tehnică a cerşetorului este să-şi ascundă faţa şi să privească în pământ? Scena aceasta a omului ghemuit şi diminuat la maximum, care îşi refuză şi ultima demnitate - aceea a privirii iscoditoare sau surâsului sarcastic care mai însoţeau cîndva gestul ceşetoriei - îi umileşte pe toţi, inclusiv pe cei care trec încercând să nu observe. De fapt, marele spectacol nu este al ghemului de haine din care se iveşte, straniu şi neliniştitor, o mână omenească, ci al mulţimii care simulează că nu vede, protejându-se de ceva neclar, dar asociat cu un presentiment oribil. Lumea trece ca şi cum demnitatea omului este salvată prin simplă ignorare.

Nu mai suntem, în orice caz, de foarte multă vreme în situaţia în care omul sărac şi neajutorat cerea călcându-şi pe inimă şi promiţând să-l pomenească pe cel darnic în timp ce îi scrutează chipul ca să-i poată fi recunoscător, la fel cum am depăşit şi stadiul în care cerşetorul, devenit fireşte cinic, după ce a descoperit dimensiunile egoismului, îşi tratează binefăcătorul cu sarcasm. Astăzi cerşetoria a devenit o manieră mecanică şi cu totul impersonală de a profita statistic de tulburările intime ale celor care trec.

De fapt, acest lucru ar trebui reţinut: aspectul impersonal pe care l-a luat cerşetoria ceea ce dovedeşte că adevărata relaţie compasivă dintre persoane a dispărut cu totul.

În faţa noastră se deschid în linii mari două perspective. Prima este aceea a reacţiilor umanitariste, generoase ”europene” care îl vor admonesta sever pe liderul conservator de la Londra, cerându-i să lase lucrurile aşa cum sunt. Dar a lăsa lucrurile aşa cum sunt nu mai are nicio legătură cu bunăvoinţa faţă de săraci sau cu responsabilitatea faţă de ei. Sistemul actual nu face decât să reproducă o clasă de cerşetori, care nu îşi va depăşi niciodată condiţia câtă vreme propria supravieţuire îi cere să se extragă din orizontul de viaţă comun, să cultive marginalitatea şi să o exploateze la maximum ca pe o resursă nouă. De fapt, exact acest lucru este ignorat îndeobşte: faptul că cerşetorii organizaţi au transformat handicapul lor social într-o resursă transmisibilă, ceea ce face ca descendenţii lor să meargă automat pe acelaşi drum. Nimeni nu renunţă de bună voie la resursele sale şi de aceea politica bunăvoinţei pe care o practică anumite cercuri politice nu va face decât să reproducă acest mod de viaţă la o scară tot mai largă.

Întrebarea, care deschide o nouă perspectivă, este dacă orizontul moral în care trăiesc aceşti oameni poate fi acceptat în numele relativismului care ne guvernează tot mai mult vieţile. De acest răspuns depind foarte multe lucruri din viitorul nostru