1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Summitul NATO de la Istambul şi relaţiile transatlantice

Luni se întîlnesc la Istambul şefii de stat şi de guvern ai ţărilor NATO. Între cele 26 de state membre se numără, pentru prima dată şi România. Summitul, care va aborda pe lîngă chestiunile arzătoare ale Irakului, Afganistanului şi terorismului şi probleme mai puţin spinoase – de pildă preluarea de către Uniunea Europeană, de la NATO, a misiunii de pace din Bosnia - a fost umbrit de atentatele de ieri din Istambul. Probleme net mai serioase ridică fireşte neînţelegerile transatlantice - puntea legînd pilonul american de cel european al NATO nemai prezentînd de mult soliditatea necesară.

Moscheea Ortakoy din Istambul - oraşul de la limita dintre lumea creştină şi musulmană - care va găzdui summitul NATO

Moscheea Ortakoy din Istambul - oraşul de la limita dintre lumea creştină şi musulmană - care va găzdui summitul NATO

"Mă aflam la vreo 100 de m distanţă, cînd a s-a produs explozia în autobuzul roşu. Am auzit bubuitura şi m-am repezit spre locul în care o bombă distrusese partea din faţă a autovehicului. Peste tot zăceau membre sfîrtecate, braţe şi picioare, peste tot răniţi, peste tot gemete şi urlete de durere. Un spectacol îngrozitor", declară un martor ocular. Dar, – noroc în ghinion: bomba nu fusese de dimensiuni mari, altminteri bilanţul acestui act terorist ar fi fost încă şi mai grav.

Impreună cu alte atentate de mai mică anvergură, deflagraţia s-a produs joi, pe la ora trei după-amiază, în partea europeană a Istambulului, zonă în care debutează luni summitul NATO. Deloc de mirare, că nervozitatea a atins, înaintea reuniunii la vîrf a alianţei, cote fără precedent.

La Istambul, cei 26 vor încerca să etaleze, pentru uz extern, o unitate în realitate din păcate inexistentă în interioriul pactului defensiv nordatlantic, o alianţă, în care, după cum afirma recent diplomatul şi expertul american Richard Holbrooke, arhitectul aplanării conflictului iugoslav, americanii şi-au pierdut poziţia predominantă. NATO se va strădui totuşi să se prezinte în postura unei organizaţii eficiente, capabile de acţiune, deşi în straturile profunde ale alianţei mocneşte focul discoridiei.

Gîlceava continuă să fie în toi pentru că, pe de o parte, America e vădit dezamăgită de lipsa de solidaritate a aliaţilor ei vesteuropeni. Din unghiul Washingtonului, Franţa şi Germania blochează nădăjudita degrevare a trupelor anglo-americane din Irak, deşi preşedintele Bush le-a făcut ample concesii europenilor în chestiunea rezoluţiei irakiene adoptate de Consiliul de Securitate ONU.

La rândul lor, francezii şi germanii n-au trecut încă de iritarea provocată de intervenţia care a dus la înlăturarea tiraniei lui Saddam, considerînd că SUA ar fi avansat motive false, eronate ori inconsistente pentru declanşarea acestei operaţiuni. Prevenitori (potrivit unor experţi în exces) faţă de sensibilităţile lumii arabe şi islamice, vesteuropenii consideră de asemenea că afacerea torturării unor deţinuţi irakieni ar fi şifonat şi mai grav imaginea occidentului în Orientul Apriopiat şi Mijlociu.

La Istambul însă nu se vor auzi critici europene la adresa Americii decît eventual în spatele uşilor închise, tocmai pentru nu se compromite efortul transmiterii unei imagini a armoniei apusene. Dar în Irak, unde e stringentă nevoie de implicarea alianţei, NATO se va mulţumi să dea doar o ezitantă mînă de ajutor. Summitul va satisface o cerere a guvernului interimar irakian, care preia oficial suveranitatea la două zile după summit, de a instrui forţele de securitate ale Bagdadului. Nici vorbă să se disloce în Irak trupe nordatlantice.

Din fericire, executivul irakian a renunţat să le solicite, după cum s-a grăbit să precizeze, vădit uşurat, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. ”Premierul intermiar irakian Allawi a cerut doar instrucţia trupelor şi asistenţă tehnică. Vom răspunde acestei solicitări şi nu şi unor revendicări care nu s-au făcut”, a declarat el. Incât alianţa nu va înlocui brigada poloneză

Incertă este în schimb atitudinea Americii. Deşi, potrivit diplomaţilor alianţei, Casa Albă şi-ar fi redus presiunile exercitate asupra Parisului şi Berlinului, la Washington s-a subliniat că, la Istambul, preşedintele american îşi va relua energic eforturile de a-i îmblânzi pe europenii rebeli. O va face între altele şi pentru a-şi convinge electoratul că SUA nu şi-au pierdut încă aliaţii de peste ocean şi nu sunt izolate internaţional, după cum afirmă opoziţia democrată din jurul candidatului american la preşedinţie, John Kerry.

Un test decisiv pentru NATO se va dovedi în schimb misiunea afgană a alianţei, care va încerca să contribuie la garantarea securităţii alegerilor generale din septembrie dislocînd în Afganistan o forţă de intervenţie mobilă cu un efectiv de până la 1.200 de militari. Alte două batalioane vor fi păstrate în rezervă într-o ţară vecină. Or nici pentru aceste unităţi nu s-au găsit încă “donatori”. Germania nu vrea în ruptul capului să-şi mai pună la dispoziţie soldaţii, întrucît este unul din statele care a contribuit cel mai mult la alcătuirea forţele de protecţie din Kabul şi din nordul Afganistanului. La Istambul urmează deci să se ceară liderilor prezenţi promisiuni concrete, după luni de zile cerşeli şi umilinţe din partea lui Jaap de Hoop Scheffer, după luni de amânări şi tergiversări.

Pe moment se poartă intense tratative spre a se convinge Danemarca şi Bulgaria să ofere forţele necesare creării unui grup de 4 echipe de reconstrucţie în Afganistan. Dar negocierile sunt dificile. Şi unii membrii europeni ai NATO strâmbă din nas, criticînd mai mult sau mai puţin deschis cooperarea regională dintre americani şi diverse forţe tribale afgane care nu colaborează cu guvernul de la Kabul.

In fine, în mod semnificativ, summitul NATO nu va oferi o platformă creării parteneriatelor militare cu statele arabe din Golf, parteneriate preconizate de SUA, în cadrul iniţiativei americane de democratizare a Orientului Apropiat şi Mijlociu. Sondările efectuate de Scheffer în această direcţie s-au lovit de opoziţia netă a ţărilor din regiune, iar europenii s-au hotărît să nu admită nici un fel de coerciţie externă în eforturile de reformare a tiraniilor din lumea arabă şi musulmană.

  • Data 25.06.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1fR
  • Data 25.06.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1fR