Summitul G-8 de la Sea Island: un succes?

Inaripaţi întrucâtva de succesul adoptării unei rezoluţii irakiene pe care cu doar câteva săptămâni în urmă nimeni nu mai spera s-o vadă adoptată, (socialiştii spanioli, recent trecuţi la cârmă din pricina masacrului de la Madrid îi contestaseră apodictic orice şansă) cei 8 mari s-au pus pe treabă. La Sea Island, liderii principalelor puteri occidentale şi al Rusiei s-au înţeles, în primul rînd, să dea curs unei edulcorate iniţiative americane de promovare a democraţiei în lumea arabă şi islamică.

Apărută în siajul atentatelor islamiste de la 11 septembrie, ideea Statelor Unite implica adoptarea de măsuri viguroase, menite să oblige universul arab şi musulman să treacă la democratizarea tiraniilor care, cu excepţia Israelului şi Turciei, alcătuiesc în prezent Magrebul, Orientul Apropiat şi Mijlociu. In reacţie la protestele virulente ale regimurilor arabe, deplângînd prospectiva lor ”siluire” politică, europenii şi ruşii, susţinuţi de niponi s-au pliat şi au cerut şi obţinut din partea SUA concesii ample în acest punct. Deşi nici vorbă nu mai poate fi ca statele arabe şi islamice să fie forţate să se democratizeze, cei 8 au păstrat in nuce ideea de bază a iniţiativei americane, pledînd în favoarea promovării în regiune, în special prin dialog, a reformelor politice. In context, grupul celor 8 oferă Orientului Mijlociu Extins un aşa-numit ”Forum al viitorului”, în cadrul căruia occidentalii ar urma să discute cu ţările orientale interesate modalităţi concrete de impulsionare a restructurărilor politice, sociale şi economice. Prima întâlnire urmează să aibă loc în toamnă.

In al doilea rând, cei 8 s-au înţeles asupra unui program de acţiune menit să împiedice proliferarea armelor de distrugere în masă – un veritabil coşmar al lumii civilizate de la genocidalele atacuri teroriste ale al Quaidei asupra New Yorkului şi Washingtonului încoace. In plus, summitul de la Sea Island a hotărît ameliorarea protecţiei antiteroriste ”a circulaţiei persoanelor şi mărfurilor”, între altele prin crearea unui fir-scurt, prin intermediul căruia cei 8 să se poată consulta 24 de ore din 24, – un demers altminteri iresc în era deturnării de avioane transformate în arme asimetrice. G-8 îşi va crea până în 2010 şi-o trupă de pace proprie, cu un efectiv de 75.000 de militari, destinată în special Africii.

Concomitent, cei 8 au înţeles cât de importantă este lupta împotriva maladiei Sida, care ameninţă să depopuleze continente întregi – nu în ultimul rând pe cel negru. Pe plan economic s-a hotărît nu numai prelungirea pe alţi doi ani a iniţiativei de ştergere a datoriilor ţărilor sărace în schimbul adoptării unei strategii durabile de dezvoltare, ci şi relansarea rundei de la Doha, pînă în iulie, promiţîndu-se totodată reducerea subvenţiilor agrare şi deschiderea pieţelor.

E mult, e puţin? Deşi, în faţa masivei obstrucţii franceze, preşedintele american n-a reuşit să impună extinderea rolului NATO în stabilizarea Irakului, şi cu atât mai puţin promovarea democratizării în ritm alert a lumii arabe, şeful Casei Albe a calificat summitul drept un succes. Fapt este, că reuniunea la vârf din Georgia, cuplată cu rezoluţia irakiană a Consiliului de Securitate a lansat lumii un binefăcător (dar din păcate incert) semnal enunţând dorinţa marilor puteri de a lăsa în urmă divergenţele ultimilor ani şi de a inaugura o nouă eră a cooperării transatlantice. În chestiunea esenţială, imperativul democratizării autentice a unei lumi arabe (constituind actualmente principala sursă de ameninţări de sorginte totalitară la adresa păcii mondiale) nu e deloc exclus să se fi făcut mult prea puţin, prea târziu. Sub impactul apropiatelor alegeri americane, obligându-l pe preşedinte să internaţionalizeze rapid povara stabilizării Irakului, şeful Casei Albe s-a văzut nevoit să facă ample concesii europenilor. Lucrurile s-ar putea schimba, fireşte, în cazul unei victorii în noiembrie a lui George W. Bush. La rândul lor europenii au înţeles că, în ciuda opoziţiei lor faţă de intervenţia militară din Irak, ar fi sinucigaş să blocheze eforturile americane de pacificare a ţării dintre Eufrat şi Tigru, a cărei posibilă cădere în haos, anarhie şi război civil ar periclita în mod direct şi fatal bătrânul continent.