1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summitul de iarnă al UE, după prima zi

Susanne Henn/ Maria Pascu12 decembrie 2008

Criza financiară, protecţia mediului înconjurător şi noul tratat al Uniunii Europene – politicienii reuniţi la Bruxelles nu duc lipsă de teme de discuţie

https://p.dw.com/p/GEYi
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, doreşte ca reuniunea la vârf de la Bruxelles să se încheie cu rezultate concrete
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, doreşte ca reuniunea la vârf de la Bruxelles să se încheie cu rezultate concreteImagine: AP

Prima temă de pe ordinea de zi a reuniunii la vârf de la Bruxelles au fost negocierile privind tratatul european, respins de Irlanda în luna iunie a acestui an. Liderii politici europeni au decis că tratatul de la Lisabona va suferi modificări minore, iar în schimb guvernul irlandez a promis că va organiza un nou referendum până în toamna anului 2009. În plus, Irlanda îşi păstrează dreptul de a fi reprezentată la Bruxelles de un Comisar european.

Cancelarul german Angela Merkel aprobă acest compromis, adăugând că o soluţie privind tratatul de la Lisabona era strict necesară.

„Germania este desigur în mod deosebit interesată de acceptul taratului de la Lisabona pe plan european”, a declarat Merkel.

În al doilea rând, liderii politici europeni au căzut de acord asupra unui plan comun pentru combaterea crizei economice. Discuţiile au privit în special planul de redresare a conjuncturii economice propus de Comisia Europeană şi care prevede ajutoare financiare pentru firmele care se confruntă cu dificultăţi de peste 200 de miliarde de euro, o sumă care reprezintă 1,5% din Produsul intern brut al Uniunii Europene.

Premierul luxemburghez, Jean-Claude Junker, crede că pachetul de măsuri va fi aprobat fără rezerve de politicienii europeni. În acelaşi timp, Junker a respins cu vehemenţă acuzele că recesiunea economică umbreşte negocierile privind protecţia mediului înconjurător.

„În această privinţă nu văd nici un pericol. Suntem unanim de acord că recenta criză economică va trece într-o bună zi – chiar dacă va dura o perioadă mai îndelungată. Criza ecologică însă va exista în continuare. Trebuie să acţionăm corect atât în ceea ce priveşte criza economică cât şi în ceea ce priveşte protecţia mediului”, a declarat Junker.

Iar liderii politici de la Bruxelles par într-adevăr a găsi o soluţie de compromis în problema protecţiei mediului. Planul propus de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, prevede un „fond de solidaritate” pentru statele est europene care să acorde acestora dreptul de a emite mai mult bioxid de carbon în atmosferă fără costuri suplimentare, iar Germania va obţine mai multe certificate pentru a acoperi emisiile suplimentare din sectorul industriei grele.