1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Summit-ul UE a intrat în prelungiri

Un "Mulţi ani trăiască" cântat Angelei Merkel, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de un ziarist afon în toiul nopţii, probleme de personal nesoluţionate şi înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei

La ora 1.30 noaptea, la capătul unui summit-maraton european, un cunoscut ziarist german i-a cântat Angelei Merkel "happy birthday", cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Colegii săi ziarişti prezenţi în sala de conferinţe de presă de la Bruxelles, au evitat să i se alăture. Astfel că Merkel, după ce i-a mulţumit "cântăreţului", a scăpat remarca: "Ar fi trebuit să cânt şi eu, că ar fi sunat mai bine".

Şefa executivului german a dezvăluit cu aceeaşi ocazie că a primit flori de la omologii din Consiliul European şi că au ciocnit împreună o cupă de şampanie. În rest, reuniunea la vârf a şefilor de stat şi de guvern europeni s-a terminat fără rezultate. Problemele de personal vizând ocuparea unor posturi importante din noua Comisie, cum ar fi desemnarea înaltului reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate, nu au putut fi rezolvate. De aceea, potrivit preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, aflat la finalul mandatului, s-a decis organizarea unei noi reuniuni la vârf în data de 30 august. Potrivit unui diplomat UE mucalit, marcat încă de meciurile campionatul mondial de fotbal, "summit-ul a intrat în prelungiri".

Italia şi Europa de Est se menţin pe poziţii ireconciliabile

Controversa dintre Italia şi unele state din Europa de Est, vizând numirea sau nu a şefei diplomaţiei italiene, Frederica Mogherini, în funcţia de înaltă reprezentantă pentru politică externă şi de securitate a UE nu a putut fi soluţionată. Premierul socialist italian, Matteo Renzi, nu a renunţat la candidatura lui Mogherini, deşi are numai 41 de ani şi este titulară la Externe de nici măcar o jumătate de an. Responsabili din Europa de Est, în frunte cu preşedinta Letoniei, Dalia Grybauskaite, au criticat lipsa de experienţă a şefei diplomaţiei de la Roma, acuzând-o şi de legături prea apropiate cu Rusia. Ca urmare a acestui blocaj, nici alte probleme de personal nu au putut fi luate în discuţie.

Un alt post care îşi aşteaptă titularul este cel de preşedinte al Consiliului European, ocupat până acum de belgianul Herman Van Rompuy. În septembrie, candidaţii pentru posturile de comisar european care vor fi propuşi până atunci vor fi audiaţi în Parlamentul European şi validaţi ulterior, în aşa fel încât întreaga Comsiei să-şi poată începe activitatea la termen, în noiembrie.

Juncker să rezolve problema

Noul preşedinte al Comsiei Europene, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a primit în urma reuniunii şefilor de stat şi de guvern europeni, un mandat să-şi alcătuiască până la finele lunii august echipa compusă din alţi 27 de comisari din toate ţările membre. Juncker a rugat ca fiecare stat membru să nominalizeze mai mulţi candidaţi, şi cât mai multe femei cu putinţă. Este însă dificil de anticipat cum va reuşi Juncker să se achite de această sarcină, în condiţiile în care nu ştie cine va deveni înalt reprezentant pentru politică externă, fiindcă acea persoană va ocupa şi postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Juncker va avea de asigurat aşadar un complicat echilibru între interesele statelor mari şi mici, din nord şi sud, între interesele diverselor familii politice, totul sortat pe sexe.

În materie de politică externă, şefii de stat şi de guvern europeni au reuşit în schimb să cadă de acord asupra înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei, pe fundalul crizei din Ucraina. Pe viitor vor fi sancţionate şi firme care îi finanţează sau aprovizionează cu mărfuri pe separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei. În plus, Rusia nu va mai beneficia de credite din partea instituţiilor financiare europene.

Comisia Europeană, aflată la final de mandat, a primit totuşi sarcina să întocmească până la finele lunii iulie o listă cu firme şi persoane a căror conturi şi legături de afaceri în Europa să fie îngheţate. Reacţia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, nu s-a lăsat aşteptată. El a declarat, potrivit agenţiilor de presă, că noile sancţiuni vor avea efecte serioase asupra relaţiilor cu UE.