1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Summit UE-Africa: Prin educaţie împotriva migraţiei

Populaţia Africii va creşte de patru ori în următorii 80 de ani. Tinerii au nevoie de perspective şi educaţie. Astfel Bruxelles-ul speră că se va putea frâna presiunea migratoare cu care se confruntă Europa.

"Orele de predare se desfăşoară în lagărul nostru de refugiaţi din Uganda în corturi sau la umbra copacilor, atunci când au loc", a explicat Natalia Mbisimo Peace. "Nu există destule şcoli", a subliniat ea. Peace s-a refugiat în urmă cu patru ani împreună cu familia în Uganda, fugind de războiul civil din sudul Sudamului. "De atunci nu am mai fost la şcoală", a explicat tânăra în vârstă de 20 de ani. Ea speră că va putea cândva să-şi completeze studiile. Peace a declarat acestea la Bruxelles în faţa unor reprezentanţi de rang înalt ai UE şi ai ONU.

Educaţia, o posibilă soluţie

Avem cel mai mult nevoie de educaţie", a declarat Peace. Dar chiar dacă orele de clasă au loc, mulţi dintre copii şi tineri nu pot lua parte la ele, fiindcă îşi ajută familiile la muncile gospodăreşti. De exemplu aduc cu sacaua apă potabilă. Mohamed Malick Fall, responsabil în cadrul UNICEF, îi dă dreptate lui Peace. Dar situţia din Uganda nu este una singulară. Şi în Nigeria, ţara de origine a lui Fall, situaţia este asemănătoare.

"Numai în Nigeria mai bine de 10 milioane de copii nu merg la şcoală. Este o cincime din numărul tuturor copiilor de pe glob care nu au acces la educaţie şcolară", a explicat el. În Nigeria ca şi în Uganda, conflictele violente îi împiedică pe copii să urmeze şcoala. "În nord avem probleme mari cu organizaţia teroristă islamistă Boko Haram", a subliniat responsabilul.

"Fetele sunt silite să se mărite de foarte tinere. Când ajung să aibă 20 de ani, ele au deja cinci sau şase copii. Aceste fete nu au nicio şansă să urmeze o şcoală. Dar şi catastrofele naturale provocate de schimbările climatice, cum ar fi secet, sunt un catalizator al acestei probleme. Potrivit prognozelor ONU, populaţia Nigeriei se va dubla până în anul 2050, ajungând la 400 de milioane de locuitori. Până la sfârşitul acestui secol, în Africa vor trăi patru miliarde de oameni. Aproape fiecare al doilea african va fi un copil cu vârsta sub 15 ani. De aceea, este nevoie de măsuri urgente.

Locuri de muncă în loc de migraţie

Pentru DW, comisarul UE pentru educaţie, Christos Stylianides, a declarat că "accesul tinerilor africani la educaţie este de importanţă vitală". Numai cu ajutorul educaţiei li se poate arăta celor tineri "că există viitor, există speranţă în Africa, pentru ei şi familiile lor". De aceea, responsabilul a majorat deja de opt ori bugetul pentru educaţie. Totuşi, banii nu sunt încă suficienţi, a spus comisarul.

Ce se întâmplă dacă tinerii nu mai văd nicio perspectivă în Africa a povestit Cécile Kyenge. Ea a fost ministră pentru Integrare în guvernul italian şi responsabilă pentru mii de migranţi care traversează anual Mediterana şi ajung în Italia. Acum este eurodeputată şi responsabilă pentru cooperare UE-Africa. Educaţia nu rezolvă toate problemele, a evidenţiat ea. "Tinerii părăsesc Africa fiindcă nu mai văd nicio perspectivă din cauza problemelor politice, economice şi juridice".

De aceea cauzele migraţiei trebuie combătute la niveluri diferite. Oamenii tineri ar trebui să capete şansa de a-şi construi viitorul în ţările de origine. De exemplu, concernele europene care sunt deja active în Africa ar putea înfiinţa mai multe locuri de muncă pentru africani, a subliniat Kyenge. Iar pentru cei care nu mai văd perspective în Africa ar trebui înfiinţate căi legale şi sigure de pătrundere în Europa, în aşa fel încât să moară mai puţini migranţi în apele Mediteranei.

Kyenge speră că actuala reuniune la vârf UE-Africa (29-30.11) va avea rezultate concrete. Dar ea consideră că a venit timpul ca şi Africa să preia responsabilităţi pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Ea a dat exemplul luptei împotriva dictaturilor. Dar în această privinţă Europa ar trebui să nu lase Africa să se descurce singură. Orice iniţiativă care ajută la reconstrucţie după conflicte sau catastrofe naturale constituie un pas în direcţia cea bună. Astfel mai puţini oameni vor fi nevoiţi să întoarcă ţării lor spatele încercând să pătrundă în Europa.

Doris Pundy