1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Summit franco-german: opinii similare în problema integrării şi în criza iraniană

Guvernele din Franţa şi Germania se reunesc în şedinţă comună o dată la 6 luni, pentru a discuta problemele actuale cu care se confruntă. Deseori, aceste reuniuni nu aduc nici un fel de rezultat.

default

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, la conferinţa de presă de după summit

La a opta întâlnire de acest fel, cancelara Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy au dorit să schimbe oarecum tiparul întrunirilor de până acum. Tema principală a summitului fiind integrarea, cei doi au ales să viziteze un liceu din Berlin, unde au discutat cu elevii despre acest subiect.

O altă temă fierbinte a fost Iranul, cele două state anunţând că sunt gata să înăsprească sancţiunile împotriva acestei ţări, dacă Teheranul nu va renunţa la programul său nuclear.

Integrarea străinilor şi a imigranţilor a fost subiectul dominant la reuniunea dintre guvernele german şi francez. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, însoţit la Berlin de executivul condus de premierul Francois Fillon, a spus că Occidentul trebuie să aibă curajul să controleze fluxurile de imigranţi. Altfel, sistemele sociale din statele vestice riscă să se prăbuşească, crede Sarkozy. El a adăugat că imigranţii au şi îndatoriri, nu doar drepturi, iar imigraţia ilegală este cel mai mare impediment al unei integrări reuşite.

„Vom defini împreună o politică privind migraţia. La ce mai foloseşte acordul Schengen, dacă aplicăm politici individuale, diferite de la stat la stat pe această temă? La nimic”, a conchis Sarkozy.

Pe de altă parte, cancelara Angela Merkel a făcut apel la conaţionalii săi să manifeste deschidere faţă de străinii care vin în Germania. Aflaţi în vizită la un liceu din capitala federală, cei doi lideri au insistat că învăţarea limbii ţării de destinaţie este factorul primordial de integrare a imigranţilor. După încheierea consultărilor franco-germane, doamna Merkel a subliniat că Berlinul şi Parisul au convenit să-şi intensifice colaborarea în lupta împotriva imigraţiei ilegale. Discuţii vizând măsuri comune în acest sens vor avea loc la nivelul ministerelor de interne, externe şi justiţie ale celor două ţări.

Având în vedere că un flux semnificativ de imigranţi ilegali provine din Africa, autorităţile germane şi cele franceze au decis să propună soluţii pentru rezolvarea acestei probleme la summitul Africa-UE, care va avea loc luna viitoare în Portugalia.

Reuniunea la vârf franco-germană a mai avut pe agendă şi situaţia din Iran şi din Orientul Mijlociu. Atât Sarkozy cât şi Merkel s-au întors de puţin timp din vizite în Statele Unite, unde au discutat aceste teme cu presedintele George Bush, în perspectiva Conferinţei de Pace pentru Orientul Mijlociu, care va avea loc la sfârşitul lunii, pe teritoriu american.

Sarkozy şi Merkel s-au dovedit pe aceeaşi lungime de undă în criza iraniană – Teheranul nu are voie să dezvolte arme nucleare. Cei doi au precizat că vor impune sancţiuni mai dure Iranului, dacă autorităţile de la Teheran vor decide să continue programul nuclear. Angela Merkel:

„Am convenit şi între noi şi am discutat şi cu alte ţări europene să reducem fiecare relaţiile noastre comerciale cu Iranul, iar Germania aplică deja astfel de măsuri în ceea ce priveşte exporturile către Teheran”.

La final, Nicolas Sarkozy a lăudat din nou prietenia dintre cele două ţări, subliniind că aceasta este în benficiul lumii întregi.

Executivele de la Paris şi Berlin se întrunesc în şedinţe comune de două ori în fiecare an, potrivit unui acord încheiat în 2003, cu scopul de a extinde cooperarea la nivel politic şi economic între cele două state vecine, cele mai mari din Uniunea Europeană.