1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summit feminin la Mexico City

Bogdan Bighiu23 iunie 2005

700 de femei din întreaga lume discută despre problemele femeilor de afaceri dar şi despre condiţia femeii în societate

https://p.dw.com/p/B2Mt
Berlinul ar putea fi viitoarea gazdă a summitului femeilor
Berlinul ar putea fi viitoarea gazdă a summitului femeilorImagine: dpa

Femeile de afaceri din întreaga lume se întâlnesc, timp de trei zile în Mexico City la Summitul Global al femeilor. Femei de afaceri din 50 de ţări se întâlnesc la un aşa–numit Davos pentru femei. Participantele îşi propun, printre altele, să ia măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei femeilor în lume. Cele aproximativ 700 de femei de afaceri vor participa la workshop-uri şi vor discuta despre piaţă şi produse, comunicare şi cooperare, despre conceptul de lider şi dezvoltarea personală. Peste 65% dintre participante vin din domeniul economic. Participantele din Germania, printre care şi reprezentante din conducerea Deutsche Telekom, vor susţine candidatura Berlinului pentru summitul următor, care va avea loc peste doi ani.