1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Summit cu plăcinta bugetară pe masă

Greu de crezut că liderii europeni vor găsi de această dată soluţia optimă pentru un ménage à 27 fericit. Cum se întâmplă deseori, cearta de la bani începe - banii Uniunii pentru perioada 2014 - 2020.

Aşteptările sunt mari. Şefii de state şi de guverne au avut la dispoziţie cam trei luni şi o scurtă vacanţă de iarnă pentru a depăşi divergenţele lăsate în urmă la summitul eşuat din noiembrie 2012. Viitorul buget septenal generase, la vremea respectivă, o ceartă la scenă deschisă. Preşedintele Comisiei Europene reproşa guvernelor naţionale mesajul negativ pe care, prin amânări, îl transmit, într-o perioadă şi aşa marcată de fragilitate economică şi criză financiară.

Conflictele între partidele deja aşezate în schema negocierilor, toamna trecută, au rămas aceleaşi. Ţările care contribuie substanţial, provenind din nordul Uniunii (Germania, Olanda sau Suedia) susţin pe mai departe reducerea cheltuielilor, pentru că, argumentează aceste state, este imoral să tai din bugetele naţionale dar să laşi portofelul Uniunii larg deschis. Reticenţa celor trei la planurile Bruxelles-ului este, însă, depăşită de poziţia Londrei, care nu se limitează doar la a cere un buget comunitar redus ci pretinde, prin vocea premierul David Cameron, menţinerea rabatului aplicat Marii Britanii de la plăţile către visteria comună.

Cealaltă partidă de state comunitare foloseşte austeritatea drept contra-argument. Politicile de reducere a cheltuielilor publice s-ar număra printre cauzele şomajului şi a sărăciei din sudul Europei, iar echilibrul ar putea fi adus tocmai de intervenţia bugetului comun. François Hollande vorbeşte poate cel mai apăsat în numele sudului: "Da, economisim, dar fără a slăbi economia", a declarat preşedintele francez marţi, în plenul Parlamentului European. De altfel, majoritatea legislatorilor, fie ei socialişti, fie conservatori, deplâng bugetul mic, unii reproşând propriilor guverne că în atari condiţii nu există şanse de consolidare a construcţiei comunitare şi că, astfel, angajamentele politice pro-europene se transformă în demagogie. Tăierile de acum se vor regăsi în problemele viitoare ale Uniunii, lovindu-i pe cei ce doresc să investească în integrarea socială a tinerilor, în educaţie şi în cercetare.

Există şi câteva voci raţionale, care încearcă să pună în evidenţă acele puncte în care Uniunea poate cheltui mai eficient. Pentru unii britanici, 40% din buget consumat în subvenţii pentru agricultură ar fi prea mult. Dar un exemplu şi mai elocvent este dublul sediu al Parlamentului.

Comisia Europeană solicitase o mie de miliarde de euro; între timp se vehiculează cifre ceva mai mici - până la 950 de miliarde. Pentru Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, care trebuie să negocieze între state, diferenţa asta de 50 de miliarde este un motiv de mândrie: "E pentru prima oară când, oricum, se fac reduceri în raport cu bugetul existent". Dacă, în cele din urmă, se va fi ajuns la un acord între state, mai rămâne de văzut dacă socoteala de acasă se potriveşte cu cea din Parlamementul European, al cărui vot contează în aprobarea bugetului pentru următorii şapte ani. Preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, a avertizat, de altfel: "Cu cât se îndepărtează propunerile Consiliului European de cifrele Comisiei, cu atât creşte şansa ca Parlamentul să respingă compromisul". Guy Verhofstadt, şeful eurodeputaţilor liberali, le-a cerut colegilor săi să nu se lase puşi sub presiune şi nici să nu se lase cumpăraţi înaintea votului.

Există spaţiu de flexibilitate la dispoziţia politicienilor. După trei ani, când nu este exclus ca realitatea economică să arate mult mai bine, bugetul poate fi ajustat. Iar dacă negocierile nu vor pune pe tapet un compromis, Uniunea va trebui să opereze cu un buget echivalent celui pe anul în curs până când statele şi instituţiile se vor pune de acord. Din perspectiva Parlamentului, aceasta nici nu este chiar o veste rea; din punctul de vedere ale legislatorilor, s-ar putea opera şi cu un buget anual, acesta permiţându-le să intervină mai des în procesul decizional şi, deci, conferindu-le mai multă putere şi influenţă.