Sudanul şi naufragiul Naţiunilor Unite

A fost nevoie de interminabile tratative, de şmecherii tactice nenumărate, pentru ca forul suprem al organizaţiei mondiale să se hotărască în fine să adopte un mult diluat proiect de rezoluţie cu privire la Sudan. Date fiind nenumăratele interese mai mult sau mai puţin mărunte, doar o mână de visători şi de optimişti incurabili şi-ar fi putut imagina ieşind altceva din Consiliul de Securitate decît un leu de mucava; de pildă o intervenţie militară, sau o rezoluţie cât de cât tăioasă.

Pasajul cheie al proiectului avertizează guvernul sudanez că dispune de un interval de 30 de zile spre a restabili securitatea oamenilor din Darfur. La expirarea acestui răstimp, Consiliul de Securitate ONU urmează să decidă ce măsuri va lua. In acest fel, forul suprem al Naţiunilor Unite mizează pe incerte evenimente viitoare, deşi ar fi fost stringent să intre în acţiune de mult. Ca atare, viitorul regiunii e cât se poate nesigur. Iar refugiaţilor nu le mai rămâne practic nici o urmă de speranţă, dată fiind cinica luptă din Consiliu pentru fiecare cuvinţel al rezoluţiei, pentru fiecare nuanţă a termenelor menite să înceţoşeze chestiunea şi să evite bunăoară utilizarea cuvântului sancţiuni. Sau genocid.

Cazul Darfur e cu atât mai alarmant cu cât ridică o întrebare presantă şi lipsită de un răspuns satisfăcător privind capacitatea Comunităţii Internaţionale, a organizaţiilor multinaţionale sau a diverselor ţări de a interveni în vederea aplanării unui conflict. In fapt, dosarul sudanez oferă un răspuns cu totul descurajator acestei întrebări. In mod tragic, Darfurul demonstrează impotenţa Naţiunilor Unite şi incapacitatea Comunităţii Internaţionale de a pune capăt unui conflict sau război şi de a restabili pacea. Fundalul cu adevărat devastator al catastrofei din Darfur e dat de pasivitatea multora, de ignorarea voluntară, de sistematica subestimare şi muşamalizare a situaţiei reale din zonă, combinate cu urmărirea unor interese economice înguste.

Unde ar fi fost imperios să se treacă ferm şi hotărât la acţiune, au triumfat sforăriile tactice şi divergenţele. In ciuda mediilor de informare, şi în evident contrast faţă de presă, guvernele statelor membre ale ONU au demisionat de la datoria lor de a oferi, dincolo de stringentele ajutoare umanitare pe care le reclamă cu siguranţă situaţia gravisimă a refugiaţilor, o soluţie de durată, un concept apt să asigure pe termen lung pacea în regiune. Or, dată fiind escaladarea crizei din Darfur, masele de refugiaţi, exterminarea populaţiei din provincie pare clar că demagogia a învins.

Dosarul sudanez ne mai confruntă cu o lecţie. Reiese clar că nici un conflict nu se va putea rezolva prin intermediul comunităţii internaţionale câtă vreme persistă rivalităţile diverselor state. In fond, tragedia din Darfur a fost neîndoielnic potenţată substanţial de conflictele de interese economico-politice şi culturale. O vină pentru acest eşec poartă cu siguranţă şi Uniunea Africană, care n-a fost în stare până acum să rezolve nici măcar o singură criză de pe continentul negru. Decisive în declanşarea intervenţiilor din Africa rămân aşadar interesele puterilor situate în afara continentului.

In concluzie ne confruntăm cu o Organizaţie a Naţiunilor Unite a cărei credibilitate a fost odată în plus zdrobită, cu o voinţă de intervenţie internaţională mult prea reţinută şi cu relansarea dezbaterii privind nu doar posibilitatea unei alerte timpurii de natură să ducă la prevenirea unor crize, ci şi capacitatea unor intervenţii rapide. In final se pune iarăşi întrebarea în ce măsură Comunitatea Internaţională foloseşte un dublu standard cînd e vorba să evalueze diversele conflicte. Asumându-şi răspunderea pentru întârzierea cu care s-a intervenit împotriva genocidului ruandez, fostul preşedinte american Bill Clinton a admis că s-a greşit pentru că nu i s-a spus la timp crimei pe numele ei adevărat.

La rândul său, secretarul general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, a subliniat că "doar salvând victimele potenţiale de mâine putem cinsti cu adevărat memoria celor de ieri". Date fiind suferinţele oamenilor din Darfur, e cazul să ne întrebăm cum de e posibil ca lumea să nu fi învăţat chiar nimic din lecţiile atroce ale genocidelor din Ruanda şi Congo?