1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Succesul unui scriitor de cursă lungă

La cei 70 de ani împliniţi, Peter Handke şi-a păstrat nealterate curajul de a provoca şi talentul de a insufla demnitate poetică celor mai umile obiecte ale lumii.

Întrebat cum îşi explică succesul său literar, Peter Handke a răspuns cu o francheţe ce friza cinismul: scrie astfel încît toată lumea să-i poată citi textele. Se gîndeşte la anumite persoane pe care le cunoaşte, la sora lui, la un prieten... Îşi doreşte să fie aidoma unui autor american, anume să scrie story-uri care înlesnesc comunicarea. Ştie exact ce vrea; şi anume să scrie astfel încît cititorii să înţeleagă şi ceea ce nu vor să priceapă, ceea ce refulează ori dau de o parte.

Sunt mărturisiri făcute de Peter Handke în 1976, într-un interviu acordat publicistului Heinz Ludwig Arnold, reeditat în volum în acest an, cînd, fără a-şi fi abandonat crezul, fără a se fi trădat pe sine în acest răstimp, scriitorul a trecut pragul celor 70 de ani, pe 6 decembrie.

Revista LITERATUREN îi consacră un întreg număr, paginile de foileton ale marilor ziare germane îi fac reverenţe tocmai unui autor care, în pofida aerului său calm, părînd uşor desprins de realitate, nu a contenit să scrie bestseller-uri, să provoace criticii, să-şi insulte verbal publicul, ce-i drept într-o piesă de teatru, să încalce unele tabuuri politice.

Scriitorul care afirmă în Caietele sale din anii 1987-1990 că patria sa este cea a unei imaginaţii interogative, s-a născut în 1942 la Griffen în regiunea Kärnten din Austria. Mama făcea parte din minoritatea slovenă, tatăl era german, ajuns în acest ţinut în timpul celui de-al doilea război mondial. După liceu, Handke studiază dreptul la Graz.

In 1966, înaintea ultimului examen, abandonează studiile, îi apare romanul Bărzăunii (Die Hornissen). În acelaşi an, piesa Insultarea publicului (Publikumsbeschimpfung) este jucată pe scena teatrului din Frankfurt pe Main în regia lui Claus Peymann.

La volumele de proză, eseuri, romane, se adaugă numeroase piese de teatru, ultima dintre ele fiind „Frumoasele zile din Aranjuez”, în acest an.

Iar celor trei volume de eseuri, de încercări, „Versuche” (despre oboseală, în 1989, despre tonomat, în 1990, despre o zi reuşită sau „visul unei zile de iarnă, în 1991) li se alătură o nouă încercare izbutită (Versuch über den Stillen Ort).De astă dată, despre acel loc unde şi regele se duce singur, closetul, toaleta, WC-ul, cu toate variantele sale sinonimice. Este de fapt un slalom al imaginaţiei şi amintirilor, al reminiscenţelor culturale sau de lectură, printre diversele forme şi variante ale toaletei, de la haznaua rurală pînă la toaletele templului Nara din Japonia. Eseul nu este o monografie ci o aventură în căutarea acelui loc în care fiecare îşi trăieşte nu numai fizic, intimitatea, într-o lume în care sfera acesteia tinde să fie redusă la minimum, pînă la dispariţia completă.

Acest parcurs al memoriei şi imaginaţiei este străbătut cu umor, tandreţe, accente critice, filozofice, el include secvenţe umoristice dar şi tragice, precum cea a fetiţei ucisă în toaleta locuinţei de schija uneia din bombele NATO lansate asupra Serbiei, în ultimul război din Balcani. Despre toaletele din Balcani însă, Handke preferă, cum singur mărturiseşte, să păstreze tăcerea. În schimb, Peter Handke nu a tăcut în timpul şi după acest război, luînd partea Serbiei, participînd la funeraliile lui Miloşevici, atrăgîndu-şi astfel o ploaie de critici şi antipatia (trecătoare după cum se va dovedi mai apoi) a unor instituţii.

Din 1990, scriitorul s-a retras la Chaville în Franţa, în apropiere de Paris. Locuieşte într-o casă liniştită, îşi scrie textele cu creioane perfect ascuţite, în caiete, stă departe de lumea dezlănţuită care nu conteneşte să-i pricinuiască momente de revoltă, de furie împotriva celor care cred că le ştiu pe toate şi care adaugă propriul tău conflict, celuilalt război. Sunt cuvintele autorului, citate în paginile suplimentului cultural al cotidianului Le Monde, în această toamnă.

Şi tot aici, scriitorul care la palmaresul său literar, la numeroasele premii ce-i încununează activitatea, deţine şi talente de traducător, din franceză, engleză, greaca veche, afirma că realitatea literaturii este cea mai vastă posibilă, ea este uneori mai reală decît realitatea trăită.

Cît despre artist, el îşi merită cu adevărat numele, doar atunci cînd este un individ uman exempar, cînd în operele sale se poate vedea cum curge viaţa. El trebuie să treacă însă prin trei, patru metamorfoze, pe alocuri, chinuitoare.

La cei 70 de ani împliniţi, Peter Handke a ieşit glorios şi din această încercare. Scrierile sale, inclusiv ultima, sunt dovezile acestei reuşite majore, ale harului de a reflecta din interior, imaginea exterioară a lumii, conferindu-le şi celor mai umile obiecte ale ei, o anumită nobleţe, o aură poetică.