1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

„Succesiunea“ în variantă republicană

Astăzi tot mai mulţi dintre foştii colaboratori ai preşedintelui se delimitează şi chiar critică cu multă dezinvoltură, dar sunt ei înşişi răspunzători pentru evoluţiile politice negative.

Printre multe altele, o idee greşită pusă în circulaţie de Traian Băsescu a fost aceea a succesorului dinainte pregătit. Dacă asistăm astăzi la degringolada aceasta din zona dreptei, în care au apărut nu mai puţin de 3 candidaţi afiliaţi la PPE (5 dacă îi socotim şi pe maghiari) este şi pentru că preşedintele a paralizat o parte a forţelor din dreapta, insistând cu totdinadinsul să pregătească un succesor. Ideea nu a murit cu totul nici astăzi, deşi succesorul e mai mult decât decepţionant. O dovadă este modul în care se exprimă un profesor de ştiinţe politice cum este Cristian Preda, care, deşi dezaprobă ideea, o priveşte cu oarecare regret: ”Traian Băsescu nu a putut impune un succesor. Nici Iliescu, nici Constantinescu nu au făcut asta. Poate că e bine aşa. Democraţia noastră poate fi consolidată prin vot liber, nu prin ungerea unui urmaş.” (interviu, România liberă) Totuşi Cristian Preda nu pare să fi gândit tot timpul la fel şi nici astăzi nu se exprimă foarte categoric.

Ideea succesorului a fost susţinută până la un punct de mulţi dintre partizanii preşedintelui. De fapt a fost susţinută chiar până în ultima clipă, atunci când Traian Băsescu şi-a anunţat preferinţa pentru Elena Udrea. Dar ideea era greşită, indiferent cine ar fi fost alesul. Nu calitatea alesului a degradat ideea, aşa cum sugerează Cristian Preda, ci procedeul în sine. Devenise grotesc modul în care preşedintele asuma o gesticulaţie monarhică, vorbind despre el însuşi la persoana a treia. Ideea urmaşului, despre care a vorbit în mai multe rânduri, era nerecomandabilă mai ales pentru că tindea să închidă puterea într-un cerc restrâns de iniţiaţi. Preşedintele spusese de altfel că intenţionează să transmită o experienţă valoroasă, care altfel s-ar pierde şi România ar regresa.

De aici însă reiese chiar esenţa nedemocratică a regimului pe care l-a instituit şi perfecţionat ani de zile Traian Băsescu. Experienţa, în ceea ce are ea valoros şi transmisibil, nu ar trebui închisă în sfere personale, ci împărtăşită în cercuri ceva mai largi, capabile să cuprindă şi pe liderii de vârf ai opoziţiei. În epoca monarhiei, regele se consulta cu toate partidele şi ceea ce era relevant şi necesar pentru viaţa statului era cunoscut de întreaga elită politică, în aşa chip, încât o schimbare de guvern nu provoca o sincopă. Or, până nu demult preşedintele sugera că, în absenţa unui moştenitor, viaţa statului va pierde ceva iremediabil.

Admiţând, de dragul discuţiei, că avea dreptate, singura concluzie logică era că preşedintele sabotează politica României, tezaurizând informaţii de prim ordin şi refuzând să le împărtăşească cu opoziţia şi, probabil, cu colaboratorii săi mai puţin ”loiali”. A fost mereu penibil să auzim că preşedintele ar avea relaţii privilegiate cu diverşi lideri politici ai lumii, pe care le ţinea pentru sine, utilizându-le uneori împotriva opoziţiei. Apropiaţii preşedintelui susţineau recent că, împreună cu Jean-Claude Juncker, acesta pregătise numirea unui comisar european fără ca premierul să fie încunoştiinţat. Dacă o asemenea conduită are sens în planul rivalităţii politice, la nivelul politicii de stat este o aberaţie totală. Or, pregătirea unui succesor sugera că egoismul acesta partinic ar trebui dus mai departe şi perfecţionat tot mai mult.

Conduita lui Traian Băsescu nu are, aşadar, nimic în comun cu monarhiile constituţionale care au mecanisme bine rodate de transmitere a experienţei şi pune, totodată, în mare dificultate sistemele republicane. Nici măcar în glumă ideea unui „moştenitor“ al tronului nu ar fi trebuit acceptată. Astăzi, după cum vedem, tot mai mulţi dintre susţinătorii preşedintelui se delimitează şi chiar critică cu multă dezinvoltură, dar sunt ei înşişi răspunzători pentru evoluţiile politice negative, căci au încurajat tot felul de idei şi practici îndoielnice. Apariţia unui candidat parazitar al dreptei este, în orice caz, urmarea unor asesemenea orientări care nu au fost sancţionate din prima clipă.